Frații Tate scapă de arestul la domiciliu și au fost plasați sub control judiciar. Andrew Tate: "După 10 luni. 3 la închisoare, 7 acasă. După 15 milioane de euro, sechestru de bunuri..."

.

Frații Tate scapă de arestul la domiciliu. Judecătorii au decis vineri, 4 august, ca frații Andrew și Tristan Tate să fie plasați sub control judiciar. La începutul acestei săptămâni, frații Tate au făcut apel împotriva unei decizii judecătorești luate luna trecută de a-i menține în arest la domiciliu pentru încă 30 de zile. Andrew Tate a avut o primă reacție pe Twitter după ce a scăpat de arestul la domiciliu și spune că era convins că se va face dreptate, până la urmă.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!


Andrew Tate, în vârstă de 36 de ani, împreună cu fratele său Tristan (35 ani) și două femei din România, au fost eliberați vineri din arestul la domiciliu și se află acum sub control judiciar, o măsură restrictivă mai ușoară.

Prima reacție a lui Andrew Tate după ce a scăpat de arestul la domiciliu

‘Timpul este de partea noastră și, mai devreme sau mai târziu, toată lumea va înțelege prin ce am trecut’, a declarat Andrew Tate, la scurt timp după aflarea veștii că scapă de arestul la domiciliu.


‘După 10 luni. 3 la închisoare, 7 acasă. După 15 milioane de euro, sechestru de bunuri. 

După un proces bazat pe nimic. Dosarul a fost transmis unui judecător care l-a considerat slab. Am fost eliberat din arest la domiciliu, dar trebuie să rămân în România. Acum. La Moschee. Alhamdulillah!’, a scris Andrew Tate pe Twitter, imediat ce a scăpat de arestul la domiciliu.

(Alhamdulillah este o expresie arabă care înseamnă „slavă lui Dumnezeu’, tradus uneori ca „mulțumesc lui Dumnezeu’, n.red.).

Întrebat ce va face în continuare, Andrew Tate a declarat că nu are, deocamdată, planuri de viitor.  

‘Nu știu care vor fi planurile de viitor, dar știu că timpul este de partea noastră și, mai devreme sau mai târziu, toată lumea va înțelege ce ni s-a întâmplat! Abia aștept să ies din casă’, a spus Andrew Tate și în fața reporterilor, potrivit Antena 3.

‘Sunt fericit! Știam că dreptatea va ieși la iveală și mă simt foarte fericit. Sunt entuziasmat, dar o parte din mine încă simte că războiul nu s-a terminat. Războiul nu se va termina pentru mine până când toată lumea nu va înțelege că sunt complet nevinovat, din cap până în picioare. Va continua până când toată lumea, care m-a înjurat și a crezut aceste baliverne, va înțelege cât de mult a greșit. Și știu că acea zi se apropie și de asta sunt entuziasmat’, a continuat el. 


Ce presupune controlul judiciar sub care se află frații Tate, Andrew și Tristan

Frații Tate împreună cu cele două femei nu vor putea părăsi România sau călători în unele părți ale țării, dar pot părăsi domiciliul și călători în București și Ilfov.

Curtea de Apel București a precizat, într-o decizie scrisă, că înlocuiește măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 4 august și până la 2 octombrie.

Solutia pe scurt: Încheierea nr. 428/CP – În temeiul art. 425 ind. 1 alin.7 pct.2 lit. a raportat la art.205 Cod de procedură penală admite contestaţiile formulate inculpaţii Tate III Emory Andrew, Tate Tristian, Radu Luana Alexandra şi Naghel Georgiana-Manuela împotriva încheierii din data de 18.07.2023 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti, Secţia I penală, pronun?ate în dosarul nr. 18906/3/2023/a1.2.


Desfiinţează încheierea contestată şi rejudecând: În temeiul art. 348 Cod de procedură penală cu referire la art. 207 Cod de procedură penală constată legalitatea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpaţii Tate III Emory Andrew, Tate Tristian, Radu Luana Alexandra şi Naghel Georgiana-Manuela. În temeiul art. 242 alin. 2 Cod de procedură penală cu referire la art.211 şi urm Cod de procedură penală, înlocuiește măsura arestului la domiciliu a inculpaţilor Tate III Emory Andrew, Tate Tristian, Radu Luana Alexandra şi Naghel Georgiana-Manuela cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 zile, de la 04 august 2023 până la 02 octombrie 2023, inclusiv.


Citește și: Ema Oprișan de la Insula Iubirii este însărcinată cu Răzvan Kovacs, iubitul ei. Au apărut primele imagini cu ea gravidă, după ce s-au despărțit în cadrul emisiunii

Citește și: Ce i-a făcut Lidia Buble lui Răzvan Simion la filmările videoclipului ‘Sub apă, când erau într-o relație: „M-am răzbunat pentru toate

În temeiul art.215 alin.1 Cod de procedură penală, inculpaţii Tate III Emory Andrew, Tate Tristian, Radu Luana Alexandra şi Naghel Georgiana-Manuela trebuie să respecte următoarele obligaţii:


a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi;

b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;

c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea lor, respectiv secţia de poliţie din circumscripţia teritorială a locuinţelor inculpaţilor, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi.


În temeiul art.215 alin.2 Cod de procedură penală, impune inculpaţilor Tate III Emory Andrew, Tate Tristian, Radu Luana Alexandra şi Naghel Georgiana-Manuela ca, pe durata măsurii controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii:

a) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Ilfov şi a Municipiului Bucureşti, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată;

b) inculpatele Radu Luana Alexandra şi Naghel Georgiana-Manuela să nu se apropie una de cealaltă şi nici de inculpaţii Tate III Emory Andrew şi Tate Tristian, aceşti din urmă inculpaţi pot să se apropie între ei dar nu se pot apropia de coinculpatele Radu Luana Alexandra şi Naghel Georgiana-Manuela; toţi cei patru inculpaţi să nu apropie de martorii propuşi prin rechizitoriu: Andrei Ştefania Alexandra – (date), Obuzic Vlad Cristian – (date), Anghel Beatrice Gabriela – (date), Pencov Iasmina Valentina – (date), Aldea Maria-Alexandra – (date), Tudor Ana – Maria – (date), Lelias Luke Stephan – (date), Dumitrache Alexandra Milena – (date), Chivu Alexandra- (date) şi Paraschivoiu Florin – Robert – (date); să nu apropie de persoanele vătămate/părţile civile: Gabbey Emma Aida – (date), Untilă Aliona – (date), Bourne Christiana – (date), Pîrvan Corina Diana – (date) sau de membrii familiilor persoanelor vătămate sau părţilor civile, să nu comunice cu aceste persoane, direct sau indirect, pe nicio cale;


c) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele lor de existenţă;

d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

În temeiul art.215 alin.3 Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpaţilor Tate III Emory Andrew, Tate Tristian, Radu Luana Alexandra şi Naghel Georgiana-Manuela că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive.

În temeiul art.215 alin.4 Cod de procedură penală supravegherea respectării de către inculpaţii Tate III Emory Andrew, Tate Tristian, Radu Luana Alexandra şi Naghel Georgiana-Manuela a obligaţiilor care le revin pe durata controlului judiciar se realizează de către secţia de poliţie din circumscrip?ia teritorială a locuinţei fiecărui inculpat.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.

Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 04.08.2023.

Acuzațiile din dosarul fraților Tate

Andrew și Tristan Tate fost trimişi în judecată de DIICOT pe data de 20 iunie, fiind acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contra cost pe site-uri de profil.

Din aceste activităţi, inculpaţii ar fi obţinut importante sume de bani. Infracţiunile pentru care sunt judecați în acest dosar ajuns la Tribunalul București sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată, viol în formă continuată (două acte materiale), acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, lovire sau alte violenţe şi instigare la această infracţiune.

Conform DIICOT, infracţiunea de trafic de persoane ar fi fost comisă atât pe teritoriul României, dar şi în Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie.

Anchetatorii susţin că fraţii Andrew și Tristan Tate racolau tinere sub pretextul începerii unei relaţii de iubire, după care le duceau într-o casă din judeţul Ilfov, unde erau obligate să producă clipuri video, care erau apoi postate pe site-uri pentru adulţi.

Cei doi fraţi le induceau în eroare pe tinere că ar dori o relaţie de căsătorie/concubinaj şi că ar avea faţă de ele sentimente reale de iubire (metoda ‘loverboy). Femeile ar fi fost ulterior transportate şi adăpostite într-un imobil din judeţul Ilfov, unde, prin acte de violenţă fizică şi constrângere psihică (intimidare, supraveghere constantă, controlul şi invocarea de pretinse datorii), ar fi fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării, prin intermediul unor platforme de socializare, de material având un astfel de caracter şi prin supunerea la executarea unei munci, în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori, potrivit digi24.ro.

Victimele le-au povestit anchetatorilor că în vila din judeţul Ilfov era amenajat un studio de videochat, fiind întâmpinate la venire de paznici înarmaţi. Totodată, ele ar fi fost obligate să îşi facă tatuaje cu mesajul „owned by Tate'.

Anchetatorii au identificat şapte victime în acest caz, însă doar trei s-au constituit părţi civile în dosar. Cu privire la infracţiunea de viol, anchetatorii spun că, în luna martie 2022, una dintre fete ar fi fost constrânsă de unul dintre fraţii Tate, prin exercitarea de violenţe fizice şi presiuni psihice, să întreţină în mod repetat relaţii sexuale cu el.

De asemenea, referitor la infracţiunile de instigare la lovire sau alte violenţe, respectiv lovire sau alte violenţe, anchetatorii spun că, în luna octombrie a anului 2021, în scopul „pedepsirii' uneia dintre fete care a refuzat să continue realizarea de materiale cu caracter pornografic şi a solicitat să i se permită plecarea din imobilul aflat în judeţul Ilfov, la instigarea unuia dintre fraţii Tate, una dintre complice ar fi exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate.

În timpul anchetei, procurorii DIICOT au pus sechestru pe mai multe bunuri deţinute de fraţii Tate în România: 15 terenuri şi clădiri situate pe raza judeţelor Ilfov, Prahova şi Braşov; 15 autoturisme de lux; 14 ceasuri de lux; 2 lingouri şi o medalie, acţiuni la patru firme; sume de bani şi criptomonede.