Fuego, o nouă provocare! Artistul și-a mai luat un job. Va fi vedetă și la radio

.

Fuego nu încetează să surprindă! Artistul a profitat de pauza de concerte pe care, vrând-nevrând, a trebuit să o ia din cauza pandemiei de coronavirus și a inițiat un nou proiect – de luni, 11 mai, va fi gazda unei emisiuni radiofonice!

Cântăreț, actor și pictor, iată că Fuego nu a epuizat complet darurile cu care l-a înzestrat divinitatea și reușește să surprindă din nou, de data asta ajungând la inimile fanilor săi pe calea undelor… Începând de săptămâna viitoare, Paul Surugiu va prezenta la Național FM emisiunea ‘GRAMOFON’, în stilul care l-a consacrat, muzica de calitate, poezia și poveștile de viață emoționante reprezentând promisiunea pe care artistul le-o face fanilor săi.


„Universul meu merge… pe frecvențe radio. Astfel, în fiecare zi, de luni până vineri, din 11 mai, vă aștept la NAȚIONAL FM, în GRAMOFON’, o emisiune cu totul specială. Am acceptat provocarea, deși nu va fi simplu, dar vreau să vă port într-o lume a muzicii ușoare românești, cu lucruri interesante, povești despre viață, interviuri, prieteni și liniște.
Gramofonul meu va fi ca o trecere prin mai multe capitole, un loc în care toată lumea are loc, fără vreun fel de excepție, primând desigur, așa cum îmi place mie, calitatea',
a scris Fuego pe contul său de socializare.


Cuvântul de bază: diversitatea

Fanii emisiunii „Drag de România', de pe TVR2, al cărei amfitrion este Fuego, au deja o idee despre cum va arăta emisiunea radiofonică a artistului, care, cu siguranță, va reuși să facă performanță și pe calea undelor. Paul Surugiu promite că diversitatea va fi laitmotivul emisiunilor sale, în care vor prima muzica, dar și oamenii de calitate.

„Va fi ceva relaxat, o lume a calității, a liniștii, a vorbelor frumoase. Un loc din care să ai câte ceva de învățat sau dacă nu, măcar să auzi o noutate sau să asculți ceva ce poate nu ai auzit până azi. Diversitatea va fi, ca prin toate proiectele mele, cuvânt de bază, asta pentru că am și poezie, am mai multe genuri muzicale, am rubrici diverse, lucruri diferite de spus, povești și perioade diferite, de la muzica de altădată, la cea ușoară, melodioasă, până la muzica de azi, fără separatisme de vreun fel.


Gramofonul meu va fi ca o trecere prin mai multe capitole, un loc în care toată lumea are loc, fără vreun fel de excepție, primând desigur, așa cum îmi place mie, calitatea. M-a bucurat propunerea celor de NAȚIONAL FM și mă responsabilizează să fac lucruri de calitate, ca și la televiziune, la TVR 2, acolo unde realizez, în fiecare duminică, de la ora 15.00, de patru sezoane, show-ul „DRAG DE ROMÂNIA MEA!’, a mărturisit Fuego, pentru click.ro.

Citește și: Florin Dumitrescu și Cristina, soția lui, aniversează șapte ani de când s-au căsătorit: ‘A fost una dintre cele mai tari zile din viața mea’


Ajută material vedetele fără posibilități

Nu mai este un secret pentru nimeni că Paul Surugiu și-a descoperit acum ceva vreme pasiunea pentru pictură, pasiune prin care nu și-a exprimat doar talentul artistic deosebit, ci și dragostea pentru semenii săi, deoarece artistul, prin intermediul tablourilor pictate de el, a ajutat o mulțime de tineri talentați, dar și artiști cu o situație specială.


„Tablourile mele spun povești! Așa îmi place să cred, mai ales că e o joacă benefică și constructivă, care mă relaxează și-mi ocupă cu folos timpul liber!', declara artistul într-un interviu.

Iată cum ceea ce a început ca un hobby s-a transformat  în pasiune, iar mai apoi în Proiectul ART BY FUEGO, care a adus bucurie în sufletele oamenilor atât prin intermediul culorilor așezate cu măiestrie pe pânză, cât și prin prisma ajutorului financiar, dar și moral primit din partea artistului.


Citește și: Cum se descurcă Lavinia Petrea, mamă a trei copii, pe timp de pandemie: „Nu primim ajutor de niciun fel. Am considerat…'. Cât de mult i s-a schimbat viața în carantină / INTERVIU