Gabriel Fătu a făcut nuntă în secret, la mănăstire, chiar de ziua lui, de Sfinții Mihail și Gavril: "Nimic fără Dumnezeu". Imagini de la cununia religioasă

.

Gabriel Fătu a făcut nuntă pentru a treia oară chiar de ziua lui de nume, de Sfinții Mihail și Gavril. După cununia civilă, care a avut loc de Ziua Îndrăgostiților, în acest an, Gabriel Fătu și soția lui, Alina, au alos Mănăstirea Sihăstria Putnei pentru cununia religioasă. După marele eveniment, mirii au împărtășit câteva fotografii pe rețelele de socializare.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI


Aceasta este a treia căsnicie pentru Gabriel Fătu. Actortul a mai fost căsătorit cu regizoarea Chris Simion, de care a divorțat în 2015. Mai apoi s-a căsătorit cu Georgiana Stancu, împreună cu care are o fiică, însă s-au separat legal după cinci ani de căsnicie.

Gabriel Fătu a făcut nuntă de ziua lui, de Sfinții Mihail și Gavril


Gabriel Fătu a ajuns pentru a treia oară în fața altarului și a ales o zi foarte specială pentru acest mare eveniment din viața lui și a Alinei, femeia care i-a devenit soție în acest an, de Ziua Îndrăgostiților.

În data de 8 noiembrie, de Sfinții Mihail și Gavril, acesta și Alina, partenera sa, au ajuns în fața altarului și au făcut cununia religioasă. Evenimentul a fost unul restrâns, așa cum s-a întâmplat și în cazul cununiei civile, dar și unul încărcat de emoție.

Cununia religioasă a avut loc la Mănăstirea Sihăstria Putnei, iar cei doi miri au împărtășit câteva fotografii de le eveniment și cu fanii lor din mediul online.

„Nimic fără Dumnezeu’, a scris Gabriel Fătu în dreptul imaginilor de la cununia religioasă.

Gabriel Fătu a povestit, după cununia civilă, cum a întâlnit-o pe actuala lui soție. Spune că un grup comun de prieteni i-a adus împreună și a fost tocmai în Mexic după Alina. Partenera actorului lucrează la Tribunalul Ilfov.


„E un concurs de împrejurări, a trebui să mă duc până în Mexic după ea. Divorțul m-a adus în lumea asta juridică și, printr-o conjunctură, printr-un prieten al unui prieten, am întâlnit-o’, a dezvăluit actorul.

Citește și: Miruna de la Mireasa, sezonul 6, este însărcinată: „Dumnezeu ne-a trimis un suflet care să ne umple viața de fericire’

Citește și: Cătălin Tomată, fostul iubit al Elenei Băsescu, s-a căsătorit religios cu Michelle Ciubuc. Au făcut nunta în Spania, în aer liber, iar mireasa a avut o rochie spectaculoasă


Citește și: ‘Sunt foarte plângăcios. Dacă îmi vorbești de mama, plâng. Sunt foarte sensibil. A fost mentorul meu… Ce relație a avut Nicolai Tand cu mama lui și de ce a divorțat de prima soție / EXCLUSIV

Gabriel Fătu a făcut cununia civilă de Ziua Îndrăgostiților

Pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiților, Gabriel Fătu s-a căsătorit pentru a treia oară. Aleasa inimii sale este Alina și au o relație deja de ceva timp. Cununia civilă a avut loc în mare secret și a fost un eveniment intim, la care au participat doar nașii.


„Oficial abia s-a întâmplat, nu știu cum de știți. Noi am vrut să fim foarte discreți, adică, doar eu și soția cu prietenii noștri care ne-au devenit nași. La primărie am mers noi doi. Zilele trecute ne-am dus și am semnat acea hârtie, care nu știm dacă ne încurcă sau nu, dar pentru că trebuie să faci asta, la un moment dat, am făcut și asta.

Pentru că viața mea, dacă m-ați urmărit în ultimul timp, a fost mai discretă și am încercat să nu mai fiu așa pe toate gardurile și să nu fac publicitate cu orice preț’, a povestit actorul la Antena Stars, la momentul acela.


După ce au spus DA în fața ofițerului Stării Civile, Gabriel Fătu și soția sa, Alina, alături de nași, au mers să ia cina la un restaurant din Capitală. La câteva ore după ce s-au căsătorit, cei doi și-au anunțat familia despre cununie.


„Pentru că noi, actorii, avem nevoie de publicitate și să fim promovați, dar am ales un moment în care, să vă zic un secret, nu a știut nici mama mea, care se află în Spania la fratele meu, la surori, pentru că s-au mutat acolo cu toții. Nici părinții soției nu au știut, adică nu au știut nimic. Le-am spus abia după. Am ieșit seara cu nașii la o cină, apoi le-am spus părinților. Am început să le dăm mesaje’, a mai spus Gabriel Fătu.