Gabriela Prisăcariu și soțul ei, Dani Oțil, au petrecut câteva zile la Milano. Întâlnirea cu faimosul oraș i-a adus soției prezentatorului numeroase amintiri de pe vremea când încerca să se realizeze aici ca manechin. Ea recunoaște că mergea la castinguri până avea sânge la picioare și răni la mâini de la cartea de prezentare.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Dani Oțil susține că s-a îndrăgostit la prima vedere de Gabriela Prisăcariu. Povestea lor a început pe holurile Antenei 1. Între prezentatorul TV și model există o diferență de vârstă de 12 ani. Gabriela și Dani Oțil s-au căsătorit civil în mai 2021, iar în același an, în septembrie, au devenit părinții lui Tiago. Cei doi s-au cununat religios pe 30 iulie 2023, iar fiul le-a fost cavaler de onoare.
Ce sacrificii a făcut Gabriela Prisăcariu ca să fie model la Milano
Gabriela Prisăcariu și-a amintit câte sacrificii a făcut ca să cunoască succesul, ca manechin, în Italia, într-un oraș unde era greu să te realizezi, la Milano. A tras din greu, dar nu a reușit să își îndeplinească visul.
„Milano este orașul meu de suflet. Aici am învățat ce înseamnă să îți fie foame, aici am mers pe jos la castinguri până când aveam sânge la picioare și răni la mâini de la book și geanta cu lucruri pentru castinguri. Aici am legat cele mai frumoase prietenii și tot aici am eșuat ca model… Nu am fost niciodată omul potrivit la locul potrivit și nici nu m-a învățat nimeni cum să fac să fiu. Nici nu eram în stare să fac orice pentru asta. Dar este plăcut să mă întorc aici și să pot să mănânc la restaurante și să merg cu taxiul (râde)', a scris Gabriela Prisăcariu, pe o rețea de socializare.
Cu ce se confrunta Gabriela Prisăcariu atunci când era manechin
Soția lui Dani Oțil a susținut, la un moment dat, că nu s-a simțit respectată și apreciată atunci când urca pe podium. Gabriela mărturisea că nu avea la dispoziție o apă sau o masă, deși petrecea și o zi la o prezentare. Vedeta mai spunea că nu a avut în spate oamenii potriviți, de aceea nu a ajuns la alt nivel în această profesie.
Gabriela Prisăcariu nu duce dorul prezentărilor de modă. Vedeta susține că munca unul manechin nu e deloc răsplătită, deși nu e una ușoară.
„Mi-e dor să merg mai mult la sală. Petreceam foarte mult timp în sală, de fapt asta era cam singura ocupație, modellingul și sala. O să fiu sinceră, nu pot spune că îmi este dor, a fost foarte frumos. Munca noastră nu este atât de ușoară, de răsplătită”, a declarat Gabriela Prisăcariu pentru Spynews.ro.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/02/c1-001-cover-6-133.jpg)
De ce crede Gabriela Prisăcariu că nu a ajuns mai sus în cariera de model
Gabriela Prisăcariu a povestit care au fost lucrurile care au deranjat-o atunci când avea prezentări. Vedeta recunoaște că nu s-a simțit apreciată pentru sacrificiile pe care le făcea.
„Da, nu ești respectat în spate, și sincer nu îmi este dor de acest lucru. Nu aș mai avea răbdare, cred, să fac parte dintr-o prezentare în care oamenii se poartă urât cu tine, nu te apreciază, nu te respectă. Mă refer la tot staff-ul. Nu știu, nu ai o apă, având în vedere că petreci foarte mult timp acolo, toată ziua pentru o prezentare, nu ți se oferă, nu ai condiții. Nu ai o cafea, o masă sănătoasă, nu există aceste lucruri. Nu îmi pare deloc rău că am făcut asta, mi-a plăcut extrem de mult, însă îmi pare rău că nu am fost, poate, văzută și apreciată de oameni altfel, și că nu am ajuns la un alt nivel. Asta mi-aș fi dorit. Dacă ai oamenii potriviți, ajungi la un alt nivel, eu nu am avut oamenii aceștia în spatele meu și mi-a fost puțin mai greu”, a mai declarat vedeta.