Anca Pandrea, gest emoționant în memoria lui Iurie Darie. Anca Pandrea va petrece sărbătorile acasă. Așa face de 10 ani de când a murit regretatul actor Iurie Darie. Într-un interviu pentru viva.ro, actrița spune că va pune tacâmuri la masă și pentru marele actor. Conform unei tradiții legată de spor, văduva actorului susține că va avea pe masă și struguri, dar și pește. A doua zi de Crăciun, ea va ajunge și la mormânt la Iura.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Anca Pandrea, gest emoționant în memoria lui Iurie Darie. Anca Pandrea va sta de sărbători în casă. Văduva actorului Iurie Darie va primi musafiri, iar a doua zi de Crăciun va ajunge și la mormânt. Într-un interviu pentru viva.ro, actrița susține că pune tacâmuri pe masă și pentru Iura. Pentru a avea belșug în toate, de la masă nu vor lipsi strugurii și peștele, în special de Revelion. Văduva va împodobi bradul cu fotografii cu ea și cu Iura, așa cum face an de an.
Citește și: Victor Yila are grijă de Anca Pandrea la bătrânețe:„Toți au abandonat-o! Când ai multe necazuri…'
Citește și: Ce probleme de sănătate are Anca Pandrea:”După atâția ani, am aflat de ce leșin”
Anca Pandrea, gest emoționant în memoria lui Iurie Darie
Anca Pandrea, văduva actorului Iurie Darie, va petrece sărbătorile acasă. Strugurii și peștele nu îi vor lipsi de la masă. Actrița pune tacâmuri și pentru regretatul actor, ca și când el ar fi de față. În plus, de 10 ani de când a murit marele actor, Pandrea împodobește bradul singură. De atunci nu mai pune globuri în pom și beteală, ci doar fotografii cu ea și cu Iura. Beteala ajunge la mormântul actorului.
'Petrec sărbătorile acasă, cu Iura. Pe masă o să am de toate. Pentru Crăciun, prepar tot ce se este tradițional: piftia, sarmalele, salata de boeuf, cozonacul și cam atât. O să avem pe masă tot ce trebuie. Nu vor lipsi nici fructele. Struguri se mai pun pe masă, pentru că e bine să ai la masa de Revelion, în special. Struguri și pește. Și am cumpărat un ciorchine mare. Pește nu o să gătesc, dar o să desfac o conservă, pur și simplu. Dar asta va fi de Anul Nou', a declarat Anca Pandrea, pentru viva.ro.
Ce va face de Sărbători, la mormântul lui
Anca Pandrea va merge la mormânt la Iurie Darie abia a doua zi de Crăciun. Așa va proceda și de Anul Nou și așa spune că face de fiecare dată, de sărbători. Actrița va lua masa cu prietenele care o vor însoți la cimitir și spune că va pune tacâmuri și pentru regretatul actor, ca și când ar fi acolo. Văduva regretatului actor susține că așa procedează și când este acasă, doar ea, fără musafiri.
'A doua zi de Crăciun o să merg la Iura. Niciodată de sărbători nu merg în prima zi. Nici de Crăciun, nici de Noul An, nici de Paște. Tot a doua zi merg. Și la Crăciunul acesta, la fel procedez. O să merg tot a doua zi. Nu merg în prima zi, pentru că e foarte multă lume. Și o să merg la Iura a doua zi de Crăciun cu niște prietene. Le-am invitat la mine și o să luăm masa împreună. Și, normal, și cu Iura. Îi punem și lui tacâmuri la masă. Asta fac și când sunt doar eu cu el la masă. Pun tacâmuri pentru două persoane. Ca și când este aici. Mă îmbrac frumușel și mâncăm amândoi', a mai declarat pentru viva.ro, văduva actorului Iurie Darie.
„Fac brăduțul și îl împodobesc numai cu fotografii de-ale mele și de-ale lui Iura'
Văduva regretatului actor ne-a mărturisit că și-a cumpărat bradul, dar că îl va împodobi abia în Ajunul Crăciunului, cum îl făcea și când trăia Iurie Darie. De 10 ani, de când s-a stins din viață marele actor, Anca Pandrea împodobește bradul doar cu fotografii cu ea și cu Iura. Beteala, globurile și o coroniță le va duce la mormânt la Iura. De obicei, actriței îi place să țină bradul până în luna martie. Așa își dorește să facă și acum, dacă bradul nu se va usca foarte mult.
'Am brad. L-am cumpărat. Am fost cu prietena mea și cu prietenul ei cu mașina și l-am luat, ieri. Dar, de când a plecat Iura fac brăduțul mai mic și îl împodobesc numai cu fotografii de-ale mele și de-ale lui Iura. Nu pun beteală, nimic. Astea le pun la mormânt la el. Merg la Iura și pun beteală și coroniță.
Noi făceam bradul, întotdeauna în Ajun. Așa fac și acum. Dar îmi place să îl las până târziu, aproape de ziua lui Iura, în martie, dacă nu se prea usucă', a mărturisit Anca Pandrea, văduva actorului Iurie Darie.
Foto: Facebook, Arhivă VIVA!