Ce afacere și-a deschis Cătălin Cazacu. Cătălin Cazacu prezintă o emisiune matinală la Antena Stars, iar de ceva timp are și o afacere personală, într-un domeniu care, spune el, îi este străin. Chiar dacă nu este încântat să se trezească dimineața pentru emisiune și nici nu a lucrat vreodată în domeniul pe care și l-a ales drept business, sportivul pune pasiune în tot ceea ce face, iar dorința de a performa permanent îl face să depășească orice obstacol cu brio. Iată ce afacere și-a deschis în urmă cu o lună!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
Ce afacere și-a deschis Cătălin Cazacu. Cătălin Cazacu intră în casele fanilor săi în fiecare dimineață, cu Showbiz Report, și o face cu pasiune, deși susține că nu este deloc o persoană matinală și trezitul la prima oră e o problemă pentru el. Iubește însă ceea ce face, iar munca în echipă este perfectă pentru el. De ceva timp, sportivul s-a lansat și în afaceri, debutând într-un domeniu nou pentru el, după cum a povestit într-un interviu pentru viva.ro.
Citește și: Ramona Olaru și Cătălin Cazacu s-au împăcat, iar. Cei doi au petrecut Crăciunul în Mexic
Ce afacere și-a deschis Cătălin Cazacu
În urmă cu 10 ani, Cătălin Cazacu nu își imagina că va prezenta un format de televiziune și în niciun caz o emisiune matinală, pentru că el nu este deloc „prieten” cu trezitul de dimineață. Deși, mai în glumă, mai în serios, mărturisește că plânge de fiecare dată când trebuie să se trezească la prima oră, Cătălin Cazacu spune că iubește ceea ce face, chiar dacă să susții un live de 4 ore nu e o treabă ușoară.
Ai un nou loc de muncă. Se poate spune că 2022 a fost un an bun pentru tine?
A fost un an bun, toți anii din viața mea, așa cum sunt, răi sau buni, eu consider că sunt pozitivi, pentru că mă duc mai departe cu viața mea. Eu nu vreau să stau pe loc. Frica mea este să stagnez. 2022 mi-a adus un nou loc de muncă, unde mă bucur de ceea ce mi se întâmplă. Sunt foarte apreciat, m-am întors la meseria de prezentator. Nu mă gândeam niciodată în viața asta că o să ajung să fac asta…
Dacă acum 10 ani veneai și îmi spuneai că îmi dai toți banii din lume să prezint un matinal, îți spuneam că glumești. Acum fac asta și, de la două-trei ore de emisie, am tot crescut. Și acum avem pe post o emisiune de patru ore live, în fiecare zi. Lucru care nu e chiar ușor, dar mă bucur de ceea ce mi se întâmplă și vreau să rămână tot așa.
Cătălin Cazacu: „După ce sună telefonul, plâng 15 minute”
Prezinți un matinal, dar… ești o persoană matinală?
Nu, nu sunt o persoană matinală. De fiecare dată, am mai spus asta, plâng! Plâng încontinuu. Ritualul acesta este: sună telefonul și, după ce sună telefonul, mă pun în fund pe marginea patului și plâng 15 minute. După alte 5 minute îmi dau seama că nu sunt bogat și trebuie să merg la muncă. Mă trezesc, mă dau jos din pat și merg la platou. Asta e.
Oricât de mult mă plâng eu, sunt norocos cu adevărat că fac parte dintr-o echipă extraordinară. Facem ceea ce ne trece prin cap. Avem un format care mie cel puțin mi se potrivește, dar și colegilor mei li se potrivește. Ne-am unit și ne-am sudat ca echipă.
Nu există nicio diferență între momentele în care suntem în pauză și momentele în care suntem live. De multe ori mă și mir de ce mai avem a doua zi, job. La ce nebunii facem, ne mirăm că mai avem job. Dar, e un lucru frumos că suntem liberi și putem să facem lucruri care ne plac, chiar într-un platou de televiziune.
Cătălin Cazacu: „Mi-aș dori ca sportul meu să mai existe…”
În egală măsură, ești pasionat de sporturile extreme. De unde această pasiune pentru adrenalină?
Nu i-aș spune doar pasiune, i-aș spune meserie. Am prins gustul de la 7 ani. Am fost crescut așa, pentru că se făcea sport cu adevărat, pe vremea aceea. Dar pentru mine a fost o meserie. Poate mi-a rămas pasiunea, dar ca job principal nu mai este, din păcate, sportul acum, pentru mine.
Sunt pe final de carieră, am făcut tot ce puteam în sportul acesta. Am fost în mondiale…. Am văzut steagul României pus pe fața a sute de mii de spectatori pentru mine. Mi-aș dori ca sportul meu să mai existe, să fie persoane care fac ce am făcut eu și colegii mei. Am fost… poți să ne numeri pe trei degete. Mi-aș dori să văd oameni care vin din spate. Momentan o să trăim și o să vedem.
Cătălin Cazacu și-a deschis restaurant
Pentru că ne aflăm la restaurant, povestește-mi puțin despre noul tău business, dar și despre preferințele tale culinare!
Eu mănânc chestii foarte delicate așa, gen: sarmale, tot felul de cărnuri… Cu cât mai multă carne, cu atât mai bine. Eu sunt un carnivor, îmi place foarte mult carnea, indiferent că este de vită, de porc, de pui… carne să fie. În schimb, nu știu să gătesc.
Am deschis un restaurant, chiar acum o lună de zile. Norocul meu este că asociatul meu este bucătar și se pricepe, pentru că, altfel, ne nenoroceam. Eu știu să distrez oamenii, să relaționez, dar cu gătitul – zero. Sunt singurul concurent de la Chefi la cuțite în 7 ani care a luat cuțitul de lemn. Cea mai proastă farfurie eu am luat-o.
Cătălin Cazacu: „Nu simt cutremurele și stau la etajul 10…”
Dat fiind că e un subiect care preocupă și tulbură multă lume în perioada asta, trebuie să te întreb… Cutremurul l-ai simțit?
Nu simt cutremurele, și stau și la etajul 10, pentru că lumea mea tot timpul se mișcă. Și atunci, dacă lumea mea tot timpul se mișcă, nu simt nici cutremurele.
Ai prieteni în Turcia?
Am prieteni în Turcia, am făcut transmisiuni zilnice cu oameni care au fost acolo. E o tragedie, din păcate, Dumnezeu hotărăște traseul vieții noastre. Și, oricât de mult vrem noi să credem că depinde de noi, cred că suntem doar niște actori într-o piesă scrisă.
Cătălin Cazacu: „Îmi place mai mult să dau decât să primesc”
Se apropie 1 Martie. Le dădeai mărțișoare fetelor de 1 Martie, în copilărie?
Cum să nu? Toată copilăria am fost un băiat extraordinar, pe care mama îl obliga să le ofere mărțișoare fetelor. Doar nu mă trezeam eu la 7 ani să duc mărțișoare la școală!
Acum le mai dai mărțișoare fetelor? Bănuiesc că nu te mai îndeamnă mama…
Nu mai zice, dar m-a învățat, deja. Și eu, o dată învățat… așa fac. Știi vorba aceea, 'prost, prost, dar dacă mă duci la gară, mă sui singur în tren'. Poate sună aiurea, dar, sincer, mie îmi place mai mult să dau decât să primesc. Acum, dacă aveți un cadou pentru mine, eu nu îl refuz. Dar simt o bucurie și când le dau oamenilor daruri. Mă pregătesc cu mărțișoare și flori. Am nevoie de un sac. Îmi trebuie pentru vreo 40 de femei. 1 Martie mai pică și în timpul săptămânii…
Foto: Facebook