Chef Nicolai Tand spune că fiica lui, Ilona, îi calcă pe urme: ”Chiar se pricepe, mâncarea are gust...” Cum gătește soția lui, Monica / EXCLUSIV

.

Nicolai Tand muncește foarte mult, dar spune că satisfacțiile sunt pe măsură! Unde i-ar plăcea să se stabilească. Într-un interviu pentru viva.ro, reputatul chef a vorbit despre pasiunea sa pentru bucătărie, dar și despre copiii săi, Ilona, care-i calcă pe urme, și Iancu.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!


Am discutat cu celebrul chef când a venit să își susțină colegii la lansarea proiectului ‘Power Couple’, de la Antena 1.

Citește și: Cum arată pensiunea lui Nicolai Tand și cât costă o noapte de cazare: „Podelele sunt puse de mine, doar sunt fecior de tâmplar’. Soția lui, Monica, administrează afacerea

Citește și: Nicolai Tand a fost bucătarul lui Ronaldinho: „Îmi dădea câte 500 de euro de câte ori dădea noroc cu mine'


Citește și: De ce s-a întors Zanni la Survivor, ce spune despre ceilalți concurenți și cearta cu Alex Velea: „Dezamăgirea mea este neîncetată. N-am fost niciodată o familie’ / EXCLUSIV

Citește și: Ce relație are Anca Țurcașiu cu fiul și nora ei: „Nu mă bag în viața lor. Mi-ar plăcea să am o nepoțică…’. Ce operații estetice vrea să-și facă artista, la 53 de ani / EXCLUSIV

Nicolai Tand muncește foarte mult, dar spune că satisfacțiile sunt pe măsură: ‘Până la urmă bani sunt importanți, dar bucuria pe care o ai în fiecare zi…’

Nicolai Tand are o familie frumoasă. Celebrul bucătar și soția lui, Monica, au devenit părinți în anul 2010, pentru prima dată. Ei au acum doi copii, un băiat și o fată. Ilona este pasionată de modă, iubește să citească și gătește, deseori, alături de tatăl ei. Într-un interviu pentru viva.ro, reputatul chef a vorbit despre pasiunea sa pentru bucătărie, dar și despre copii.

Cum a fost 2023 pentru dumneavoastră?


De obicei, noi ne dorim ca anul care vine să fie mai bun ca anul precedent. Sau să fie la fel de bun. Am avut un an plin, încărcat. Am muncit non-stop. Am avut mult de muncă. Cred că asta este cel mai important. Dacă muncești, celelalte vin de la sine.

Și ca bani, cum a fost?

Dacă muncești, banii vin. Eu zic că cel care muncește face bani. Eu nu vorbesc de milioane. Știi că de obicei se zice că: ‘dacă muncești nu ai timp să câștigi bani. Dacă îți place munca și nu fugi de ea, banii vin singuri’.


Nicolai Tand: ‘Sincer? Aș gândi acum altfel. Când am fost la Paris eram fecior…’

Ai locuit o perioadă peste hotare în Italia, Franța… De 15 ani te-ai repatriat. Dacă ar fi să te stabilești peste hotare, ce țară ai alege?

Sincer? Aș gândi acum altfel. Când am fost la Paris eram fecior, fără familie. Și eram și mai tânăr. Acum mi-ar plăcea undeva la soare și să am o cârciumioară. Poate să fie Mediterana, pentru că îmi place foarte mult. Mi-ar plăcea în Grecia, pentru că e și mai aproape. Nu aș merge departe pentru că am familie și prieteni, și îmi place să petrec și acasă. Aș rămâne în zonă, dar la soare.


Mi-aș dori o cârciumioară pe marginea apei să gătesc, să vorbesc cu oamenii. Să fie o bucătărie deschisă, acesta ar fi genul, dacă e să vorbim de o plecare. Dar în zonă, la trei ore maximum de avion, nu America, nu altceva. Îmi place Portugalia, îmi place sudul Franței, îmi place Spania, dar cât mai aproape.

Nicolai Tand: ‘Mâncarea mea preferată…’

Care este mâncarea preferată a lui Nicolai Tand?

Acum două zile mă gândeam, pentru că multă lume mă întreabă care e mâncarea mea preferată. Și într-o zi am mâncat niște paste. Și am zis că și niște paste bune, simple, pot fi mâncarea mea preferată. Mâncarea mea preferată, nu neapărat la un bucătar, dar și la un om care nu cochetează cu mâncarea… depinde de zile. Sunt zile în care ai mânca o bucată de carne în sânge, sunt zile în care ai mânca un pește bun la cuptor, simplu, sau poate niște paste. Sau altădată ți-e poftă de o ciorbă care face minuni. Așa că, depinde de stare. În seara asta mi-am făcut o supă asiatică, senzațională, lejer picantă, recunosc. Dulce-acrișoară, dar picantă.


Ce este mai greu de preparat?

Pentru mine aș spune că nu mare lucru. La deserturi îmi era frică, aluaturile de pâine, dar mi-am dat seama în timp că dacă le faci din ce în ce mai mult și vrei să le înveți, este ușor. Totul devine ușor când încerci de mai multe ori și îți dai seama unde nu a mers. După aceea e o joacă.

Nicolai Tand: ‘Nu cred că aș schimba ceva’

Dacă ar fi să o iei de la capăt ai face același lucru? Ce ai schimba?

Nu cred că aș schimba ceva. Bucătăria nu este numai despre a mânca. E mâncare și socializare. Îmi plac amândouă. Îmi place să și mănânc, să și gătesc, dar și să povestesc cu oamenii. Îmi place meseria aceasta, la modul cel mai serios, deși e foarte grea. Mâine mă trezesc la 5 dimineața, pentru că gătesc la o cantină, pentru că este ziua mea de lucru. Deci la ora 6:00–6:10 sunt în bucătărie cu niște femei și gătim. Și azi dimineață am fost la fel, și sincer, cea mai mare plăcere aceasta este. Mergi dimineața la muncă, ți-ai băut cafeaua cu colegii și te apuci de treabă.


Vreun ajutor din familie ai?

Ilona. Aseară am făcut cu fiica mea, Ilona, tiramisu, pentru că îi place foarte mult. Ea gătește binișor. Are 13 ani. Nu gătește în fiecare zi, dar când se apucă să facă mâncare, chiar se pricepe, mâncarea are gust. Monica mea gătește mai rar, dar dă un gust senzațional la mâncare. Iancu, fiul nostru e degustătorul. Lui îi place să mănânce bine. Face diferența între o mâncare bună și foarte bună. Sau dacă nu e așa bună. Așa e când îi obișnuiești de mici, când ei sunt educați în mediul acesta.


Nicolai Tand: ‘Îmi place să muncesc non-stop, dar și să plec când vreau…’

Dar în vacanță ai fost? Am vorbit numai despre muncă…

Vorbim de anul trecut, când am avut vreo două vacanțe. Dar mai mult au plecat copiii. Pentru că anul trecut în vară, când oamenii pleacă de obicei, o lună-două, în vacanță, iulie-august, eu am muncit. Nu am fost în vacanță. Dar anul trecut m-am bucurat de trei deplasări. Am fost în Japonia, în America și am terminat vacanța în Thailanda. Au fost vacanțe frumoase. Asta îmi place. Îmi place să muncesc non-stop, dar și să plec când vreau. Adică, dacă spun ‘ok’, plecăm zece zile, să pot să plec.

Asta îmi place. Dar muncesc mai mult ca mulți bucătari sau colegi, și nu mă refer aici la colegi de breaslă. În bucătărie se lucrează o zi cu o zi, sau două zile cu două zile. Dar eu duminică sunt la Neatza, sâmbăta lucrez toată ziua… deci, eu nu am o zi liberă. Uneori, am câte două-trei săptămâni în care muncesc, în fiecare zi. Și alte zile în care muncesc câte opt-zece sau chiar douăsprezece ore.

Când faci ceea ce îți place…

Până la urmă banii sunt importanți, dar bucuria pe care o ai în fiecare zi… Satisfacția de zi cu zi bate toți banii. Plăcerea clientului că i-a plăcut, că îi dai să mănânce din mână. Și dacă nu-ți iese un sos, se mai taie și îl refaci… Despre asta e vorba, despre aceste trăiri. Ele sunt mai importante decât toți leii.

Foto: Facebook.