Valentina este în culmea fericirii, după ce zilele acestea s-a căsătorit cu Cristi Borcea și a anunțat că urmează să aibă gemeni. Deși gemeni și-a dorit dintotdeauna, așa cum a mărturisit pentru VIVA! mai demult, în urmă cu circa 10 ani vedeta avea alte planuri, un apartament la New York și un alt partener de viață. Iată cum arăta Valentina Pelinel acum 10 ani!
Valentina Pelinel și-a văzut visul cu ochii și, în sfîrșit, după ani de așteptare, o dată cu eliberarea din închisoare a lui Cristi Borcea, cei doi și-au unit destinele la Starea Civilă. Cum o bombă nu vine niciodată singură, vedeta, care mai are cu fostul acționar al Dinamo un băiețel de doi ani, Milan, a anunțat totodată că este însărcinată cu gemeni.
Cum arăta Valentina Pelinel acum 10 ani
Ce nu știu mulți este că Valentina Pelinel își dorea încă de acum 10 ani să aibă gemeni, așa cum a declarat la vremea aceea pentru VIVA!. ' Îmi doresc copii, dar nu repede, ci la momentul în care vrea Dumnezeu să se întâmple. Atunci voi fi pregătită. Mă gândesc uneori ce mult mi-ar plăcea să am gemeni, dar așa ceva implică tratamente și nu am încă o părere definită despre astfel de intervenții, mai ales că eu sunt sănătoasă și pot face copii natural', declara vedeta care în urmă cu zece ani era căsătorită cu Cristian Boureanu.
În urmă cu circa zece ani, Valentina avea un apartament de două camere la New York, în Manhattan, la etajul 21 al unui zgârie-nori, pe care și-l cumpărase în 2007 cu forțele proprii. Vedeta a realizat o ședință foto pentru VIVA! în acel apartament, scos între timp la vânzare, se vehiculează. Pe vremea aceea, vedeta se reîntorcea la imobilul ei din New York o data la două luni, însă acum viața în România pare să-i ofere tot ce și-a dorit vreodată.
Foto: arhiva VIVA!
Citește și:
Simona Halep a plecat în vacanţă în Croaţia! Cine o însoţeşte pe campioană