Aurelian Andreescu a fost un artist de imensă valoare, însă, din nefericire, la doar 44 de ani a încetat din viață… S-a aprins și s-a stins cu repeziciune, dar amintirea vocii sale incredibile dăinuie peste decenii. Din păcate, artistul a avut parte de multe piedici și neîmpliniri atât în viața profesională, cât și în cea personală.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Pe 22 iulie 1986, Aurelian Andreescu, poate cea mai mare voce masculină autohtonă a tuturor timpurilor, se stingea din viață, în urma unui infarct miocardic. Avea doar 44 de ani și suferea de ciroză hepatică. Fără să fi avut o pregătire de specialitate în muzică, marele artist a dominat scena încă de la debut, care a avut loc în 1963, la Festivalul Național de muzică de la Mamaia, devenind ulterior unul dintre cei mai curtați interpreți de către compozitorii vremii. Fire discretă, Aurelian Andreescu nu a lăsat să se vadă dramele care i-au marcat viața, începând cu boala cumplită de care suferea și încheind cu obstacolele pe care le-a avut în carieră.
Aurelian Andreescu, o carieră impresionantă
Avea doar 21 de ani când a impresionat, pe scena Festivalului de la Mamaia, cu piesa lui Elly Roman – 'În tot ce e mai frumos pe lume', iar acela a fost momentul în care soarta lui s-a schimbat. Aurelian Andreescu nu a avut studii muzicale – a urmat Arhitectura – și și-a format singur stilul, iar asta îl face cu atât mai valoros. A avut în repertoriu nu mai puțin de 200 de piese, dintre care Copacul', „Tu eşti primăvara mea', „Oameni', „Merit eu', „Un fluture şi-o pasăre', „Dorul' sau „Fetițele din București” sunt fredonate și acum.
„Aurelian Andreescu a fost probabil cel mai valoros interpret pe care l-a avut muzica ușoară românească din timpul său, și nu numai. Cânta pentru satisfacția sa . Avea vocea tremolată, viguroasă, încânta publicul, pe care l-a iubit și respectat totdeauna. Era echilibrat și avea sufletul nobil', spunea Temistocle Popa.
Citește și: WRS, probleme pe scenă înainte de Eurovision 2022.De ce a fost obligat să schimbe coregrafia
În 1965 s-a angajat la Teatrul Constantin Tănase, iar împreună cu echipa teatrului teatrului a efectuat turnee în mai multe țări din Europa, precum și în Israel, Cuba, Turcia. În anul 1968 a obținut locul al III-lea la Festivalul Internațional al Cântecului de la Sopot, Polonia, la „Ziua discului”. A făcut parte apoi din echipa României, alături de Aura Urziceanu și Mihaela Mihai, care a cucerit Cupa Europei la Concursul de la Knokke, Belgia în anul 1971. În 1973, Aurelian Andreescu a reprezentat România la Olimpiada Cântecului de la Atena, cu melodia „Alerg printre Stele” a compozitorului Radu-Eugeniu Gheorghiu și a deschis recitalul lui Johnny Hallyday.
Foarte rapid, Andreescu a devenit artistul cel mai căutat pentru a cânta în programele celor mai selecte şi exclusiviste baruri şi cluburi de noapte din Bucureşti şi de pe litoral.
Apreciat peste hotare, dar nu și de regimul comunist…
Artistul s-a bucurat de mult succes peste hotare, dar și în țară, localurile în care cânta fiind pline până la refuz. Din nefericire, talentul său nu a fost apreciat la adevărata valorare de regimul comunist. Când a revenit de la Knokke, aducând acasă Cupa Europei, alături de Aura Urziceanu și Mihaela Mihai, artistul nu a avut parte de niciun fel de primire din partea oficialităților și nici măcar a jurnaliștilor…
„Cântecul a fost cel care ne-a unit, punând temelia unei prietenii trainice. M-a impresionat de prima dată datorită caracterului său excepțional. A fost unul dintre puținii care și-au respectat cu adevărat cariera', spunea Aura Urziceanu.
Din păcate, Aurelian Andreescu nu s-a bucurat de același respect din partea regimului, ci doar de dragostea necondiționată a fanilor.
De asemenea, artistul s-a lovit de cerințe aberante pentru a putea să apară pe micul ecran… În cele din urmă, a fost interzis la TV deoarece nu a vrut să renunțe la perciunii lungi care îl consacraseră.
Mai mult, cea de-a doua sa soție, Mariella, povestea că artistul, deși avea 20 de ani vechime în muzică, avea un salariu mai mic chiar și decât mașinistul care trăgea cortina la spectacolele sale.
Cea mai mare durere: imposibilitatea de a face un copil
De departe însă, cea mai mare dramă a vieții artistului a fost neputința de a avea propriul copil. Marele artist a fost căsătorit de două ori – prima oară în 1968, cu Anna Ciumetti, iar apoi cu Mariella Anne Dumitru, în 1978, cea care i-a rămas alături până în ultima clipă. Mariella a fost balerină la „Constantin Tănase' și era cu 11 ani mai tânără.
Aurelian Andreescu și-a dorit enorm să aibă un copil, imposibilitatea de a deveni tată constituind și cea mai mare durere a vieții sale. Poate nu întîmplător, de-a lungul timpului, cei doi au fost naşi de botez la peste 15 copii şi naşi de cununie pentru cântăreţul George Enache, dar şi pentru Zoe Câmpeanu, fosta membră a trioului feminin Express.
În cele din urmă, artistul a reușit să-și îndeplinească visul, însă prin intermediul adopției. În 1980, Aurelian și Mariella au adoptat un copil de la orfelinat. Mirel avea doi ani la vremea aceea.
„Era, contrar aparenţelor, foarte timid, introvertit”
Deși, aparent, era deschis și părea un tip extrovertit și excentric, Aurelian Andreescu era, de fapt, un mare timid, după cum mărturisea cea de-a doua sa soție.
„Era, contrar aparenţelor, un bărbat foarte timid, introvertit, cu un respect deosebit pentru familie şi tradiţii. Era foarte gospodar, îi plăcea să facă piaţa, să gătească, să pună murături, să pregătească preparatele de sărbători. Era un om extrem de curat şi de ordonat, de organziat. A ajutat mulţi compozitori şi cântăreţi în carierele lor artistice şi s-a luptat cu autorităţile, cu mult curaj, pentru dreptul la pensie pentru artiştii liber-profesionişti. N-avea teamă să vorbească deschis despre ce simţea, nu l-au speriat niciodată consecinţele. Era un om curajos. Firea lui profund serioasă, tradiţionalistă şi-a ascuns-o sub masca băiatului vessel, non-conformist, excentric.
El lansa moda în România, avea curajul să poarte culori şi modele inovatoare, neobişnuite pentru epoca respectivă, avea curajul să cânte în engleză la baruri şi chiar pe scena Festivalului de la Mamaia. Era un îndrăgostit de natură, ne petreceam vacanţele cu rucsacele în spinare, câte două săptămâni în munţi, Îi plăceau voiajele, adora să cunoască locuri noi, oameni noi.(…) România o cunoştea centimetru cu centimetru şi nu exagerez cu nimic când spun asta! Învăţa limbi străine cu o uşurinţă rar întâlnită, se descurca foarte bine în rusă, franceză, engleză, spaniolă şi italiană', mărturisea Mariella pe site-ul dedicat artistului.
Consumul de alcool i-a grăbit sfârșitul
Faptul că era un introvertit, a făcut să-și interiorizeze frământările și frustrările, iar alcoolul nu l-a ajutat. Din cauza emoțiilor de dinaintea spectacolelor, Aurelian Andreescu prinsese obiceiul de a bea câte un pahar sau două… Curând, obiceiul s-a transformat într-un viciu care avea să-i devină fatal.
'Localul este necruțător. Niciodată nimeni nu m-a întrebat ce mănânc. Toți mă întrebau ce beau', spunea el, conform FANATIK.
Din nefericire, Aurelian Andreescu suferea și de o hepatită netratată în copilărie, așadar alcoolul i-a agravat afecțiunea. În 1985, pe fondul consumului de alcool, artistul a intrat în comă hepatică. Medicul care la salvat atunci i-a recomandat să nu mai meargă la mare și să evite expunerea la soare, însă acesta nu l-a ascultat. Pe 22 iulie 1986, artistul se afla într-un restaurant din Eforie Nord, când s-a produs tragedia. 'Niște nenorociți, așa-ziși admiratori, l-au convins să bea câteva pahare de vin, care i-au fost fatale. L-a rugat pe Petre Geambașu să-l lase să cânte două melodii, iar spre finalul ultimei piese i s-a făcut rău. Imediat cum a terminat de cântat, a intrat în comă. A murit în aceeași seară la Spitalul Județean Constanța', povestea Cornel Constantiniu.