Vedete din televiziune, muzică, film şi modă s-au reunit miercuri seară la Restaurantul Diplomat la cel mai aşteptat eveniment monden al anului: petrecerea VIVA!
Aşa cum era de aşteptat, vedetele s-au întrecut în toalete elegante, defilând pe covorul auriu în rochii lungi şi vaporoase sau în ţinute super-sexy, demne de o petrecere glam de la Hollywood!
[FOTO] Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea VIVA! (partea I)
În alegerea ţinutelor, vedetele au preferat creaţiile designerilor autohtoni, iar Stephan Pelger este, se pare, creatorul de modă preferat al femeilor frumoase şi celebre din România! Dana Sota, Ileana Badiu, Raluca Lăzăruţ, Roxana Ionescu şi Laura Cosoi au fost absolut strălucitoare în rochiile purtând semnătura lui Pelger.
Creaţiile PNK Casual sunt din ce în ce mai populare în rândul vedetelor, Anca Lungu, Diana Dumitrescu, Adela Popescu şi Ilinca Vandici alegând să poarte la aniversarea VIVA! rochii superbe marca PNK.
[FOTO] Cum s-au distrat vedetele la petrecerea VIVA!
Amalia Enache, Corina Caragea şi Jojo au ales rochii Parlor, iar vedetele din lumea muzicii precum Antonia şi Elena Gheorghe au mizat pe un look semnat Pas du Tout.
Rochiile semnate de Deea Buzdugan au fost alegerea Roxanei Iliescu, Andreei Ibacka şi Crinei Abrudan, iar Alexandra Bădoi si Valentina Pelinel au făcut senzaţie pe covorul auriu în rochii Rhea Costa.
Foto: Dan Borzan