Simona Secrier a revenit pe scenă la doi ani și jumătate de când și-a pierdut soțul. Cu această ocazie, văduva lui Mihai Constantinescu a ținut să facă publice câteva detalii neștiute până acum despre ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni din viața artistului.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Cei doi s-au iubit ca două suflete pereche, ce au avut norocul să se întâlnească aici, în această viață. Simona i-a fost alături soțului ei până în ultima clipă. Cu toate că i-a fost greu să aibă grijă de el, nu regretă nicio secundă sacrificiile făcute din iubire.
Simona Secrier, despre ultimele luni din viața lui Mihai Constantinescu
Deși ea apare iar pe scenă, durerea din sufletul ei nu a dispărut nicio secundă, după ce Mihai Constantinescu s-a stins în data de 29 octombrie 2019. Văduva îndrăgitului artist a dezvăluit ce s-a întâmplat atunci când Mihai Constantinescu a ajuns în comă. Cu toate că era într-o stare gravă, ea și-a pus speranța până la final în Dumnezeu, crezând că soțul ei poate fi salvat de un miracol.
'Era în comă. Nu știu dacă mă auzea, doctorii spuneau că nu, dar eu credeam că da. Îi citeam rugăciuni, îi povesteam. Eram toată ziua la spital, am făcut totul din dragoste, nu mi s-a părut nimic chinuitor.
În 2018 și în 2019 am fost cu Mihai prin spitale, a fost operat la inimă, i s-au schimbat ambele valve, apoi una n-a mai funcționat, a luat și un microb din spitale, care i-a dăunat, i s-a extirpat un rinichi. Am fost cu toată ființa mea alături de el, am lăsat și job-ul meu, de economist, am stat acasă cu el, apoi în spital, ca să-l ajut. Toți avem supărări, el s-a consumat foarte mult după ce a fost dat afară din casă, atunci au început problemele cu inima', a declarat Simona Secrier, pentru Ego.ro.
Citește și: Ce sacrificii face Irina Rimes, la sfârșitul concertelor ei: „Mă flatează, dar până la urmă e ceva trist'
Citește și: De ce au ajuns să se evite fostele soții ale lui Mihai Constantinescu.Au fost prietene, dar…
Ce semne au fost când artistul se afla în comă profundă
Cu toate că medicii i-au explicat atunci că sunt doar niște gesturi involuntare, care nu sunt făcute în mod conștient, Simona Secrier este convinsă și acum că artistul a dat semne că își revine.
'În ultimele două luni a fost în comă profundă. Semne mai existau, tot speram să-și revină. Se mai întindea, căsca, nu știu dacă mă auzea, doctorii spuneau că nu, dar eu credeam că da. Îi citeam rugăciuni, îi povesteam… Medicii spuneau că sunt reflexe involuntare. Am suferit și eu, la rândul meu. Mă gândeam că, la cât bine a făcut omul acesta, nu merită să se chinuiască atât.
Chiar îmi spunea Mihai: 'Nu vreau să pic pe capul nimănui. Mai bine plec, decât să chinuiesc pe cineva, la rândul meu'. Dar, am făcut totul din iubire, toți îmi ziceau că sunt obosită, să nu mai stau atât de mult în spital, dar nu eram. Cred că primeam putere de la Dumnezeu. Mă mai duceam acasă, ca să fac un duș, apoi mă întorceam la el', a mai declarat văduva lui Mihai Constantinescu pentru sursa citată anterior.
Ce s-a întâmplat cu locuința lui Mihai Constantinescu?
Simona locuiește în aceeași casă în care a trăit alături de soțul ei. Mai mult decât atât, totul parcă a rămas încremenit în timp.
'Locuiesc în casa noastră, în continuare. N-am nicio problemă, nu mi-e frică, chiar dacă aș auzi ceva, m-aș bucura, aș crede că este el. Căsuța noastră a rămas la fel. Nu am schimbat nimic. Am o pisicuță, pisicuța noastră, cu ea îmi împart orele de odihnă. Încerc să muncesc mult, munca este terapie. Mă plimb, citesc, mă bucur de viață, încerc să am activitate, căci este medicament pentru tristețe', a dezvăluit Simona Secrier.
Se pare că acesta i-ar fi dat și un semn în vis, chiar înainte să înceapă pandemia. Văduva lui Mihai Constantinescu este convinsă că mesajul lui era unul important.
„L-am visat și înainte de pandemie. L-am văzut luminos, grăbit și agitat. Am vrut să-l îmbrățișez, mi-a zis să vin lângă el, să vorbim, eram parcă la o petrecere câmpenească, și mi-a zis așa: 'Bine că am scăpat din mizeria aia!'. M-am trezit, nu știam cum să interpretez visul, dar după ce a început pandemia am înțeles mesajul lui. L-am mai visat cântând pe scenă, era luminos. Cred că este bine acolo unde e, mă rog pentru el”, a mai completat ea.
Pe mormântul lui Mihai Constantinescu, din Cimitirul Ghencea, sunt mereu zeci de flori, de toate culorile. Simona îngrijește locul de veci, unde merge des să se reculeagă, dar și să îi respecte o mare dorință: