Vedetele susţin lupta împotriva autismului la Balul Albastru

 Adina Rosetti
.

J.W. Marriott a găzduit aseară cea de-a doua ediţie a Balului Albastru, eveniment caritabil organizat de Asociaţia Învinge Autismul în beneficiul copiilor şi tinerilor afectaţi de această boală. 

În această seară plină de eleganţă, invitaţii au participat la o licitaţie caritabilă, au ascultat concertele live susţinute de Antonia, Taxi, Bandidos şi Cristina Vasiu, au urmărit o reprezentaţie de tango sustinută de TangoTangent şi au cunoscut câţiva copii care, deşi suferă de autism, sunt talentaţi şi vor să demonstreze tuturor talentul lor.

 

Printre personalităţile care au donat obiecte pentru licitaţie s-au numărat Anca Rusu (prezentă pentru al doilea an la gală, care a donat un tablou realizat din linguri şi furculiţe), Raluca Lăzăruţ (cu o rochie roz semnată de Manuel Mota), Andreea Marin (a donat un tablou al artistului Codrin Mircea), Cătălin Botezatu (o rochie din dantelă neagră şi mătase albastră) şi Christian Sabbagh (accesorii Emporio Armani).

 

Tema serii a fost, bineînţeles, albastrul, culoare care s-a regăsit în ţinutele tuturor vedetelor şi care, de asemenea, este simbol al luptei împotriva autismului.

 

Fondurile strânse la Balul Albastru vor fi folosite pentru desfășurarea unui program de integrare socială dedicat tinerilor cu autism și pentru susținerea Centrului Multidisciplinar de Intervenții al Asociației Învingem Autismul, în cadrul căruia peste 30 de copii cu autism beneficiază de sprijin specializat.

Anca si Stefan LunguAnca si Stefan Lungu

Foto: Cristi Duminecioiu 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton