George Restivan a făcut o mărturisire surprinzătoare. Iubitul Adrianei Bahmuțeanu a recunoscut că a purtat mai multe discuții cu Honorius Prigoană, fiul regretatului Silviu Prigoană. George Restivan a vorbit cu Honorius în urmă cu câteva lui, pentru că își dorea ca Maximus să își continue studiile în America.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
George Restivan susține că nu îl interesează averea, dar își dorește ca cei doi copii, Maximus și Eduard, să primească ce merită. De cealaltă parte, Adriana Bahmuțeanu are convingerea că cei doi frați mai mari se poartă așa pentru că au un interes material. Vedeta nu vrea să mai stea departe de copiii ei și speră ca situația să se rezolve.
George Restivan a vorbit cu Honorius Prigoană despre copiii Adrianei Bahmuțeanu și viitorul lor
George Restivan a vorbit cu Honorius, dar nu au reușit să se înțeleagă. „Pe mine nu mă interesează absolut nimic, averea și nimic. Eu vreau ca acești copii ai Adrianei să nu fie deposedați, să nu fie jefuiți de ceea ce este al lor. Aștept momentul acela când ei se vor trezi și eu simt că se vor trezi și vor vedea. Eu nu am nimic cu domnul Honorius Prigoană, îi transmit toată dragostea și iubirea. Am avut cu el două discuții în ianuarie – februarie anul acesta, pe motiv că Maximus să vină în America. Tot atunci am început să vorbesc și cu Prigoană să vină, că îl așteptăm. Am vorbit și cu mama. Două sau trei conversații, pe care le-am avut cu Honorius l-am contrazis și i-am demonstrat că nu este corect ce mă punea el să fac pentru Maximus. Mi-a zis numai niște aberații, pe care dacă eu le făceam, următorul pas când el venea în America la graniță, era oprit pentru că îi apărea că ar fi avut înfățișare la tribunal. Mie de asta îmi e teamă', a declarat George Restivan, pentru Wowbiz.
Ce le reproșează Adriana Bahmuțeanu copiilor ei vitregi
Adriana Bahmuțeanu nu îi iartă pe copiii soțului ei, Honorius și Silvius, și le aduce mai multe acuzații.
„Consider că frații mai mari, frații vitregi, ne-au jefuit de acest drept absolut legal, acela de a fi împreună într-un moment atât de greu, atât de dificil, de a ne plânge mortul. Frații mai mari au un interes clar material și o să-l demonstrez și la televizor cu actele de rigoare, ca să vedeți că toată povestea asta încâlcită ascunde un scop material al fraților vitregi, mai ales al lui Honorius Prigoană, cel care până acum, de când a murit tatăl lui s-a folosit de toate relațiile politice pe care le are la nivel înalt, inclusiv în cercul președintelui Iohannis, acolo de unde, încă mai crede el, se dă ora exactă', a adăugat Adriana Bahmuțeanu.
Ce măsuri a luat Adriana Bahmuțeanu
Vedeta a dezvăluit ce măsuri a luat. „Îl anunț pe această cale că până la urmă orice imperiu cade și moare pe propria mână, așa cum o să pățească și această beție de putere a lui Honorius Prigoană, care îmi folosește copiii, îi aliniază parental împotriva mea. Am declanșat procedurile legale, s-a început succesiunea după Silviu Prigoană, practic le-am blocat lor posibilitatea de a deschide o asemenea succesiune. În momentul în care voi avea toate datele necesare, le voi prezenta public', a mai spus ea.