Adriana Bahmuțeanu a dezvăluit zilele trecute că ea și George Restivan au divorțat, la mai bine de un an de la căsătorie, iar afaceristul a plecat deja din țară împreună cu fiul lui. În aprilie 2023, Adriana Bahmuțeanu și George Restivan s-au cununat religios la Mănăstirea Bănceni din Cernăuți, Ucraina, la câteva luni de la logodna care a avut loc tot într-un lăcaș sfânt.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
„Ce-a unit Dumnezeu omul să nu despartă!', scria Adriana Bahmuțeanu acum un an, pe Facebook, după ce s-a cununat religios cu George Restivan în Ucraina. Nu a fost așa, însă, și au ajuns să-și spună adio, deși toată lumea aștepta nunta. Cei doi au amânat de câteva ori petrecerea de nuntă, însă au motivat prin lipsa de timp.
Unde a plecat George Restivan după divorțul de Adriana Bahmuțeanu
După un an și trei luni, Adriana Bahmuțeanu și George Restivan au pus punct poveștii lor de iubire despre care mulți spuneau că avea să țină până la adânci bătrâneți.
„Ce-a unit Dumnezeu omul să nu despartă! Suntem fericiți și bucuroși că ne-am îndeplinit visul de a ne cununa religios la o mănăstire istorică, acolo unde să fim doar noi și Dumnezeu și să primim binecuvântarea divină pentru căsătoria noastră! Am ales Mănăstirea Bănceni din Ținutul Hertei, Bucovina de Nord, pământ românesc, acolo unde, în ciuda prigoanei asupra preoților și a credincioșilor, divinul, ortodoxia românească și credință sunt vii în sufletele oamenilor!’, a scris Adriana Bahmuțeanu pe Facebook.
Din păcate nu a fost așa și George Restivan a plecat din România după despărțire. Acesta se află în Statele Unite ale Americii, acolo unde locuia înainte să o cunoască pe Adriana Bahmuțeanu. Acolo are și majoritatea afacerilor și era de așteptat că se va întoarce în America, având în vedere că doar soția lui îl ținea legat de România.
George Restivan nu e singur în America, alături de el fiind fiul lui dintr-o altă relație. Afaceristul a postat pe Facebook, câteva imagini în care se relaxează la piscină alături de prieteni apropiați.
Mesajul prin care Adriana Bahmuțeanu a anunțat despărțirea de George Restivan
Adriana Bahmuțeanu a vorbit despre despărțirea de George Restivan pe rețelele sociale, spunând că, din păcate, în ciuda intensității relației lor, fiecare poveste are un final mai mult sau mai puțin fericit.
„A fost frumos, autentic, am trăit o adevărată poveste intensă de iubire! Din păcate, distanța ucide dragostea și uneori planurile și valorile comune se mai schimbă!!! Așadar, am decis să mergem fiecare pe drumul său și să punem punct aici relației noastre!Ne-am decis să păstrăm pentru noi intimitatea și să nu facem din viața noastră privată un subiect de presă.
Vă rugăm pe toți cei care ne-ați apreciat relația să ne respectați punctul de vedere și să înțelegeți că nu vom da detalii despre motivele care ne-au condus la această decizie! Vom rămâne în continuare prieteni buni și ne vom susține ori de câte ori va fi nevoie! Viața merge înainte!’, este mesajul Adrianei Bahmuțeanu de pe Facebook.
George Restivan a fost nevoit să plece în America și la începutul acestui an, iar vedeta a explicat atunci de ce era nevoită să stea departe de partenerul ei, pentru o perioadă.
„Este în America, are niște afaceri. E bine, vorbim de 100 de ori pe zi la telefon. E ok. Ar fi vrut și el să prindă frigul ăsta, îi pare rău că a plecat. Se întoarce peste o lună, o lună și jumate. Am mai stat așa’, a precizat în luna ianuarie Adriana Bahmuțeanu.