Georgiana Lobonț a făcut sacrificii să devină cunoscută. De ce și-a vândut apartamentul la început de drum și ce a făcut cu banii. Vedeta a investit în ea la început de drum, iar cel care o filma și îi realiza videoclipurile era chiar soțul ei, Rareș Ciciovan, copil de preot.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Georgiana Lobonț a făcut sacrificii să devină cunoscută. De ce și-a vândut apartamentul la început de drum și ce a făcut cu banii. Cântăreața și soțul ei au investit toți banii în muzică și au riscat totul atunci când au pășit pe acest drum. Rareș e fiu de preot, a studiat Stomatologia, dar azi e impresarul artistei.
De ce și-a vândut Georgiana Lobonț apartamentul la început de drum și ce a făcut cu banii
Georgiana Lobonț a făcut sacrificii să devină cunoscută. De ce și-a vândut apartamentul la început de drum și ce a făcut cu banii în perioada respectivă, când doar visa să ajungă o solistă celebră.
Cum a fost de ziua ta? Cum este la 30 de ani?
A fost senzație. Exact așa mă simt, împlinită și binecuvântată. M-am simțit cu adevărat un om pe care Dumnezeu îl iubește și i-a dat tot ce și-a dorit, de fapt peste așteptări.
Ai o familie și o carieră frumoasă. Ce îți mai poți dori?
Sincer? Îmi doresc să fiu sănătoasă, eu și familia mea, prietenii mei, să nu aud de oameni care sunt bolnavi. Asta mă întristează foarte mult și încerc acum să îi ajut pe oamenii aceia. Pentru că asta e o neputință a omenirii… Degeaba există medicina, pentru că, până la urmă, și medicii spun că, dacă Dumnezeu vrea să fi bine, vei fi bine. Adică trebuie să ai credință. Și, singurul lucru pe care mi-l doresc constant este să fiu sănătoasă, pentru că restul lucrurilor sunt materiale. Dacă muncești, faci bani, îți cumperi ce vrei.
Georgiana Lobonț: ‘Poate el nu era bun să fie preot’
Am înțeles că tatăl lui Rareș, respectiv socrul tău, este preot? Și cum de Rareș nu s-a făcut și el preot?
Rareș când era mic, știu din poveștile soacrei mele, că se juca de-a preotul. Făcea tot felul de gesturi, de pildă făcea mătănii prin casă… Dar el are un altfel de caracter, de temperament și nu știu dacă i se potrivea preoția. El este un tip care e și foarte direct. Niciodată nu caută să găsească niște cuvinte potrivite pentru a-i spune unui om pe față lucrurile, ci o spune direct. De cele mai multe ori știi că adevărul deranjează și atunci, de asta spun, că poate el nu era bun să fie preot.
Dar el a făcut stomatologie și acum este impresarul meu. Fiecare a studiat total altceva și am ajuns să facem altceva, dar pentru că așa a vrut, până la urmă, bunul Dumnezeu. Asta ni se potrivește cel mai bine și consider că am făcut cea mai bună alegere în viața noastră.
Georgiana Lobonț: ‘Eram cumva inconștienți, entuziasmați, dornici să devenim cineva, să evoluăm…’
Din câte știu v-ați vândut apartamentul când erați la început de drum. Nu v-a fost teamă?
Eram cumva inconștienți, entuziasmați, dornici să devenim cineva, să evoluăm și să avem succes, să avem evenimente, să ne meargă bine. Și cred că eram un pic luați de val. Valul tinereții și nebunia asta ne-au prins. Și am investit banii. Am vândut apartamentul și toți banii pe care i-am luat pe el, i-am investit în muzică, în albume. Am făcut patru albume de muzică populară, ne-am cumpărat boxe, sistemul nostru de sonorizare pentru evenimente…
Ne-am cumpărat lumini, schele de lumini, mașină de gheață carbonică. Noi mergeam, la un moment dat, cu toate aceste servicii. Aparat de video, pentru că vreo doi ani el m-a filmat… Mi-am făcut singură toate videoclipurile. Deci, noi doi, banii i-am organizat așa frumos, încât i-am investit doar în lucruri care ne puteau ajuta în acel moment, în domeniul acesta artistic. Deși nu aveam cunoștințe mari, ne-am dus înainte cu toată încrederea unul în celălalt și iată că am reușit.
Georgiana Lobonț: ‘
Cine îți face rochiile acestea cu paiete și cu pene?
Am o prietenă la Cluj. Ne cunoaștem de șase ani și mi-a devenit prietenă. O cheamă Adriana Săsnireșan. Și ea îmi face majoritatea vestimentațiilor. Cred că toate sunt cu pene, cu pietricele sau cu dantelă, colorate, vii, care mai de care mai frumoase. Căutăm modelele pe internet și le facem după gustul meu. Și în negru mă îmbrac, dar mai rar. În general mă îmbrac în ținute vii, care să se potrivească cu evenimentele la care particip.
Vara asta unde o să te vedem?
Vara aceasta am foarte multe activități, foarte multe proiecte în care sunt implicată. În primul rând oamenii, cei care vor să mă vadă live, plătind un bilet, mă vor putea vedea pe litoral. Avem un turneu de o lună și jumătate în timpul săptămânii, luni, marți, miercuri și joi, cu Nea Bebe, soțul doamnei Maria Dragomiroiu. Dânsul a strâns o gașcă mare de artiști și vom participa la niște concete superbe pe litoral, în mai multe stațiuni, în Eforie, Mamaia, la teatrele de vară. Pe afiș este și Vali Vijelie.
Georgiana Lobonț: ‘Cu mulți dintre ei…’
Cu Vali ai fost și în turneul american?
Cu Vali am fost în America, cu ceilalți nu. Dar am înțeles că o să fie mai multe nume. Cu mulți dintre ei am și colaborat și o să cântăm împreună. Între timp, în weekend voi avea și evenimente private în țară și peste hotare. Acum, până se termină postul, avem evenimente în diaspora. Am concertul meu de pe 26 aprilie la Cluj, dar mai am și proiecte pe care încă nu le pot dezvălui. Ele sunt legate de muzică, pe partea aceasta profesională. Mai muncim și acasă, că ne dorim să mai stăm și acasă. Nu prea ne iese. Nu stăm prea multe ore acasă, pot să spun că, uneori, stăm doar o zi. Dar, la bătrânețe acolo o să fim.
Cu cei mici cine vă ajută?
Bunicii, în special mama Nico, soacra mea. Ea stă cel mai mult cu ei. Când se poate, îi luăm și cu noi, dar mai putem profita acum, câteva luni, pentru că Edi începe școala din septembrie și nu o să lipsească de la școală. Gata.
Georgiana Lobonț: ‘După ce ne-am întors la frig…’
În America ai fost pentru prima dată?
Am fost pentru prima dată și m-a impresionat foarte tare. Dar, mi-am dat seama și eu și soțul meu că ne-a impresionat abia după ce ne-am întors de acolo. Acolo fiind, de atât de multe zile, deja eram obișnuiți cu tot ceea ce se întâmplă și cu tot ceea ce vedem. Nu mai era o discrepanță. După ce ne-am întors la frig și la drumurile care sunt cum sunt și așa mai departe… ne-am dat seama cât de multe momente frumoase am putut să trăim acolo.
Am avut o companie bună și oameni minunați. Am cunoscut și români care sunt acolo de mulți ani, care sunt foarte bine realizați. Oameni care conduc afaceri de milioane de euro și sunt atât de simpli, încât nu ai spune că au fost capabili să facă astfel de afaceri. Sunt niște oameni harnici, care s-au școlit acolo și de care eu am devenit mândră. Dar, pot să spun că aici în România oamenii au o mare calitate, aceea că știu să fie apropiați și omenoși, de cele mai multe ori.
Cadoul cel mai frumos la aniversarea ta care a fost?
Pe mine nu mă mai impresionează lucrurile acestea materiale, cel puțin în acest moment. Dar o zic asta, pentru că mi-aș putea permite să îmi cumpăr nu știu ce lucruri, dar pur și simplu mi-am dat seama că cel mai important este să fii bine și sănătos sufletește. În interiorul meu eu mă simt cel mai bine atunci când sunt cu familia, cu copiii mei, când văd că suntem sănătoși și ne bucurăm unii de ceilalți.
Foto: Facebook.