Gică Hagi i-a făcut o surpriză emoționantă fiicei sale, chiar pe scena teatrului, după ce Kira Hagi a debutat într-o nouă piesă, „Sistemul Perfect', la Teatrul Național București. În public, a fost prezentă și mama actriței, Marilena Hagi, sub privirile căreia a avut loc episodul care a impresionat publicul. La final, Kira Hagi a postat un video pe rețelele de socializare, în care a fost surprins întreg momentul.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Kita Hagi a debutat în teatru de ceva vreme, și chiar și în lumea filmului, în urmă cu 9 ani, în scurt-metrajul „București, te iubesc!'. De data aceasta fiica lui Gheorghe Hagi a urcat pe scena TNB, alături de Aurelian Temișan și Monica Davidescu, Silviu Biriș, Ovidiu Cuncea, Cosmin Vîjeu, debutând într-o nouă piesă „Sistemul Perfect', în regia lui Toma Enache. De astfel, aceasta nu este prima colaborare dintre Toma și Kira Hagi. Actrița și-a mai făcut apariție și în filmul „Între chin și amin”, potrivit click.ro.
Kira Hagi: „Inima mi-a bătut în ritm cu aplauzele și râsetele din sală”
Prestația actorilor a ridicat publicul în picioare, la finalul piesei, iar din sală nu au lipsit nici părinții Kirei, Marilena și Gheorghe Hagi. Mai mult decât atât, marele fotbalist a decis să-i facă fiicei sale o surpriză și a urcat pe scane TNB.
„Pe scena Sistemul Perfect', inima mi-a bătut în ritm cu aplauzele și râsetele din sală! Alături de nume consacrate ale teatrului, am trăit o seară de neuitat. Mulțumiri adânci colegilor, familiei și prietenilor care au fost lumina mea în sală. Mă înclin în fața tuturor!„, a scris Kira Hagi si pe Instagram, în dreptul unui filmulet postat pe Instagram.
Citește și: Kira Hagi va juca rolul principal feminin într-un film despre George Enescu: „Am fost extrem de onorată”
Citește și: Iulia Albu a certat-o pe Alexia Eram, la America Express 2023: „O imprudență, puteam muri cu toții…”
Gică Hagi, surpriză pe scena teatrului pentru fiica lui
Kira Hagi a avut parte de un moment neașteptat pe scena TNB. La finalul piesei, pe scenă a urcat Gică Hagi, care a ținut să-și felicite fiica direct. Momentul emoționant tată-fiică a fost aplaudat de spectatorii aflați în sală.
Kira Hagi a fost extrem de impresionată de gestul făcut de tatăl ei, încât a ținut să împărtășească întregul moment și pe rețelele de socializare. 'După premieră…', a scris ea în dreptului filmulețului în care apare alături de tatăl ei. Vezi video AICI.
Kira Hagi joacă în serialul „Lia”
Kira Hagi nu e străină nici de lumea filmului. În vârstă de 27 de ani, Kira a mai jucat în „Între Durere și Amin', „În Carte', „Fata visează', „Fragil', „Jane simplă și jocul întâlnirilor', „Waffles+ Mochi'. A studiat actoria la New York Film Academy, fiind licențiată în Acting for Film.
„Personajul meu, Mira Bădescu, are o meserie care mă intrigă şi mă fascinează deopotrivă. De altfel, asta îmi place cel mai mult la actorie, faptul că pot să întruchipez profesii pe care nu o să am ocazia să le practic şi că pot să interpretez nenumărate tipuri de personalităţi, care scot la iveală conflicte sau împing acţiunea într-o direcţie neaşteptată.
Îmi plac mult răsturnările de situaţie şi îmi place faptul că prin rolul pe care îl joc în acest serial învăţ lucruri noi, despre viaţă, despre relaţii şi despre conflicte' , povestea Kira Hagi la un moment dat.
Sursa foto: Facebook