Goldie Hawn și Kurt Russell au primit câte o stea pe Walk of Fame

 Oana Pantazi
.

Goldie Hawn (71) și Kurt Russell (66) sunt unul dintre cele mai carismatice și longevive cupluri de la Hollywood, cei doi actori fiind împreună de 33 de ani și lăudându-se cu o activitate în showbiz de aproape 50 de ani. Tot împreună au primit și câte o stea pe Walk of Fame, celebrul bulevard al vedetelor.

 

Cei mai mulți cinefili își amintesc cu plăcere de filmul Overboard (Amnezie cu surprize) din 1968, în care Kurt Russell și Goldie Hawn s-au întâlnit pentru prima oară pe platorurile de filmare, chimia perfectă dintre ei dând comediei romantice un plus de savoare. Actorii au devenit un cuplu însă abia după 16 ani, când s-au reîntâlnit și au filmat împreună pentru Swing Shift (Femei în vreme de război). De atunci, cei doi sunt împreună și formează unul dintre cele mai frumoase și mai apreciate cupluri de la Hollywood.

 

Recent, cei doi actori au mai primit o dovadă a aprecierii pentru întreaga carieră (Goldie a jucat în peste 30 de filme și a luat un Oscar, în 1970, pentru filmul Floarea de cactus, iar Kurt, în peste 70 de filme și seriale), aceasta constând din câte o stea pe celebrul Walk of Fame. La ceremonie, carismaticilor actori le-au fost alături Kate Hudson, fiica lui Goldie, actrița Reese Whitterspoon, dar și regizorul Quentin Tarantino, care l-a avut pe Kurt Russel ca protagonist în numeroase filme, printre ele și bine-cunoscutul The Heithfull Eight.

 

Atmosfera a fost extrem de emoționantă, iar Reese Witherspoon, fană declarată a actriței încă din copilărie, nu și-a mai putut stăpâni lacrimile în timpul discursului, în timp ce Goldie a glumit pe o temă îndelung dezbătută de presă – faptul că ea și Kurt nu s-au căsătorit niciodată – spunând: „Putem să ne căsătorim acum? Nu am avut niciodată o ceremonie atât de frumoasă'. Declarația partenerului ei face însă mai mult decât o cerere în căsătorie: „Îți datorez viața mea minunată!'. Apoi, Goldie și Kurt s-au sărutat pasional în fața stelelor primite, demonstrând că sunt la fel de îndrăgostiți ca acum 33 de ani.

 

Oana Pantazi

Foto: Hepta

Cupluri celebre care s-au îndrăgostit pe platourile de filmareCupluri celebre care s-au îndrăgostit pe platourile de filmare

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton