Hannelore, comportament la extreme pe ”Insula Iubirii”. Concurenta are de ales între Bogdan, Andi şi Raul

 Pirvu Cristina
.

Un comportament extrem al lui Hannelore îl bulversează pe Andi, într-o ediţie recentă 'Insula Iubirii', dar și pe toți ceilalți din jurul lor, după ce tânăra viitoare mireasă face o serie de gesturi șocante. Producătoarea emisiunii a intervenit din nou!

Hannelore reușește să îi bulverseze pe toți cei din jurul său cu un comportament greu de explicat atunci când vine vorba de ispita alături de care și-a petrecut timpul pe 'Insula Iubirii'. După ce îi solicită prezența, o caută în mod activ și se supără când nu primește atenția lui Andi, Hannelore se plânge apoi că acesta ar forța-o să facă anumite lucruri.

'Mie nu îmi place așa, mă forțează la niște lucruri. Eu nu vreau să frâng inima nimănui. Andi își dorește mai mult, dar eu nu pot să îi ofer și nu din cauza lui Bogdan. Și nu pentru că nu îl plac, dar nu e momentul. Nu vreau să merg cu el la date la final, nu vreau să îi dau speranțe', s-a plâns aceasta producătorilor, după ce cu o seară înainte și-a dat bluza jos și a rămas dezbrăcată în fața ispitei.

Așteptându-se să fie compătimită, Hannelore se blochează atunci când este întrebată dacă vrea ca Andi să fie scos de pe 'Insula Iubirii'. Ea spune că nu vrea ca ispita să fie dată afară din show deoarece el va ştii că ea şi-a dorit asta: „Nu, că va ştii că îl scot eu!”

Concurenta a explicat în final că ea îşi doreşte să fie alături de Bogdan, pe care îl iubeşte nespus. Pe Andi l-a văzut doar ca pe un prieten.

Hannelore, apropieri sugestive cu ispita Raul

Concurenta s-a apropiat de mai multe ori pe parcursul show-ului şi de ispita Raul. Lui Andi nu i-a convenit acest lucru, motiv pentru care s-a supărat în repetate rânduri. El crede că are un comportament duplicitar.

https://www.youtube.com/watch?v=opXgOHVVows

Raul a declarat că, pentru el, Hannelore e cea mai interesantă femeie care a participat până acum la Insula Iubirii.

„O femeie, când e fericită, o vezi prin toți porii, dar nu am văzut această fericire în ea. Mărturisesc că am fost atras de ea la început, este peste tot ce am văzut aici în trei sezoane. Ea nu va face nimic aici, miza e prea mare pentru ea. În ceea ce o privește, mi-am dat seama că pentru ea Insula Iubirii va începe după ce va pleca de aici. După ce voi nu mai puteți filma si înregistra”, a concluzionat Raul, una dintre ispitele cu experiență, care a reușit până acum să ‘citească’ multe concurente.

Foto: PR, Captură video

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton