Ileana Stana Ionescu și soțul ei, Andrei Ionescu, vor petrece Paștele în singurătatea căminului lor. Ei vor avea pe masă bucate alese, dar nu îl vor avea aproape pe fiul lor, care trăiește în America. Acesta le-a promis, însă, că îi va vizita după sărbători, iar actorii sunt încântați de această veste. Fiul celor doi trăiește de ani buni în America, unde profesează ca medic.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Ileana Stana Ionescu și Andrei Ionescu s-au cunoscut pe când erau tineri, la o piesă de teatru, iar cererea în căsătorie a venit din partea celebrei actrițe. Iubirea i-a însoțit de-a lungul anilor, ba chiar a devenit și mai puternică. Au plecat la drum împreună și nu nu și-au despărțit niciodată drumurile, iar astăzi continuă să aibă aceeași legătură frumoasă.
Ileana Stana Ionescu și Andrei Ionescu stau acasă de Paște
Ileana Stana Ionescu și Andrei Ionescu vor petrece Paștele acasă, așa cum fac de ani buni. „Stăm cuminți, în casă, de Paște! Nu putem să mai facem nimic deosebit. Sincer, nici nu ne mai arde de așa ceva. Unde să mergem? Eu de câțiva ani nu mai conduc nici mașina din cauza vederii. Asta este. Cu băiatul nostru chiar am vorbit aseară la telefon și ne-a spus că vine după Paște în România. Acum are o perioadă mai aglomerată la serviciu. Și eu și soția îl așteptăm cu sufletul la gură să vină acasă', a spus Andrei Ionescu, conform Click.ro.
Cei doi actori sunt căsătoriți de aproape 70 de ani, iar fericirea le-a fost completată de un băiat, care este medic în America, și care este mândria familiei lor.
Cum au reușit Ileana Stana Ionescu și Andrei Ionescu să aibă o viață lungă
Cei doi ocolesc carnea și mezelurile și încearcă să mănânce cât mai sănătos. Ileana Stana Ionescu și Andrei Ionescu au reușit astfel să își păstreze sănătatea de-a lungul timpului și să aibă o viață lungă.
„Primul secret ar fi faptul că, în fiecare zi, de mai bine de 40 de ani, servim, dimineața, același meniu. Adică, bem cafeaua, apoi avem o combinație de cereale, cu măr ras, cu banană, cu nuci, cu semințe, peste care turnăm lapte. Așa mâncăm și eu și Ileana mea, nu ne abatem de la acest fel, cerealele și fructele îți dau energie pentru o zi întreagă, în plus, sunt și foarte sănătoase’, spunea Andrei Ionescu, conform Playtech.ro.
Cei doi evită mezelurile și nici după carne nu se prea dau în vânt. „Nu prea mâncăm, mie chiar nu-mi prea place carnea, ca să fiu sincer. Foarte rar mănânc niște aripioare fierte de pui, în ciorbă, îmi place să rod zgârciurile alea. Evităm salamul, parizerul, mezelurile, în general’, mai spune actorul.
Citește și: Eliza Natanticu a luat o bacterie din spital și a fost la un pas de moarte: „A fost un moment de cumpănă pentru mine. Cosmin stătea noaptea și citea acatistul Sfântului Nectarie”
Ce pensie au Ileana Stana Ionescu și Andrei Ionescu
După o viață petrecută pe scenă, cei doi se bucură de o pensie frumușică și nu au probleme cu cheltuielile. Andrei Ionescu susține că au ajuns să aibă acest venit datorită lui Ion Caramitru, fostului director de la Teatrul Național, „Noi, actorii mai vechi, de la Teatrul Național, am ieșit cu pensii bune, de peste 4.000 de lei, nu avem probleme cu banii, trăim decent. Am auzit însă că sunt și artiști care nu o duc deloc bine, care au pensii de nici 2.000 de lei. Noi am avut noroc cu Ion Caramitru, fostul director al teatrului. El s-a zbătut să avem pensii decente, le-a făcut un mare bine actorilor care s-au retras din lumina reflectoarelor’, precizează el.