Îl mai știi pe actorul principal din serialul "Doctor House"? Cum arată Hugh Laurie la 60 de ani: pare alt om!

 Oana Pantazi
.

Ani de zile, Hugh Laurie a fost cel mai iubit, dar și cel mai detestat medic din lume, personajul său ficțional devenind cel mai urmărit de pe planetă. Din păcate, totul are un sfârșit, iar interpretul lui Dr. House nu a gestionat prea bine despărțirea de faimosul personaj, chiar dacă, paradoxal, se cam plictisise de el…

Probabil că, atunci când a primit rolul doctorului Gregory House, în serialul cu același nume, Hugh Laurie nu a bănuit cât de celebru va deveni datorită carismaticului personaj… Și, într-adevăr, dintre toți doctorii fictivi care au populat lumea televiziunii de-a lungul anilor, niciunul nu a avut sensibilitatea sarcastică și ironia mușcătoare a lui Gregory House, interpretat cu măiestrie de Hugh Laurie. Cine ar fi crezut că un diagnostician specializat în boli infecțioase, pe deasupra un tip deloc prietenos, ba chiar lipsit de maniere, dar un profesionist desăvârșit, ar putea avea un asemenea succes?

Cel mai faimos actor din lume

Timp de 8 ani, Hugh Laurie a jucat rolul principal în Dr. House, iar asta i-a adus recunoașterea internațională. În 2008, House a fost cel mai vizionat serial de televiziune, iar Hugh Laurie a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai privit bărbat de la televizor!

Evident, a fost și cel mai bine plătit. Unsprezece ani mai târziu, pentru actor, rolul lui Dr. House a rămas în continuare cel mai mare succes, în pofida faptului că a jucat și în alte producții. Iată probabil motivul pentru care Hugh Laurie nu a mai fost niciodată același după Dr. House.

A intrat într-un con de umbră

Așa cum s-a întâmplat și cu alți colegi de-ai săi de breaslă, care au rămas pe viață lipiți de rolurile care i-au făcut celebri (vezi Macaulay Culkin!), nici Hugh Laurie nu a făcut excepție. Timp de 8 ani, câte 9 luni pe an, Hugh Laurie a stat în Los Angeles, departe de soție și copii, care locuiau în Londra… Actorul a mărturisit că, după 170 de episoade – se trezea la 5 dimineața și muncea 16 ore pe zi -, a simțit nevoia unei schimbări.

După ce a încheiat filmările pentru Mr. Pip și a înregistrat vocile pentru Shrek’s Thrilling Tales, actorul a luat o binevenită pauză de trei ani. Deși nu a renunțat la cariera cinematografică, Hugh s-a lansat în muzică, fiind pasionat de jazz.

În 2011, a lansat albumul Let Them Talk, iar în 2013, Didn’t It Rain, iar succesul nu s-a lăsat așteptat. Curând, îl vom putea vedea în serialul de comedie „Avenue 5”, dar, deși actorul este la fel de carismatic (cu toate că a îmbătrânit vizibil), cu siguranță fanii actorului ar prefera oricând o reluare Dr. House…

Foto: Profimedia, Hepta

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton