Îl mai ții minte pe Hercule? Cum arată Kevin Sorbo la 62 de ani, după ce a suferit un anevrism și 4 accidente vasculare

 Oana Pantazi
.

Kevin Sorbo, interpretul legendarului Hercule, nu s-a mai bucurat, din păcate, de succesul pe care l-a cunoscut cu rolul din faimosul serial. La 62 de ani, actorul e total schimbat, după ce s-a confruntat cu probleme grave de sănătate.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

La jumătatea anilor 1990, Kevin Sorbo, alias Hercule, făcea furori pe micul ecran în rolul legendarului personaj, aventurile fiului lui Zeus ținând telespectatorii cu sufletul la gură de fiecare dată. Luptele cu Leul din Nemeea sau cu Hidra din Lerna i-au adus lui Sorbo o popularitate imensă, acesta devenind, la vremea respectivă, unul dintre cei mai bine cotați eroi de acțiune.

Și cum scenele de luptă erau extrem de solicitante, din nefericire Kevin Sorbo a fost la un pas de a-și pierde viața, ulterior confruntându-se cu grave probleme medicale.

Kevin Sorbo a fost mai întâi suspect de cancer

Neplăcerile au început în anul 1997, pe când aflat într-un turneu de promovare pentru filmul „Kull the Conqueror', Kevin Sorbo, de atunci în vârstă de 38 de ani, a început să se simtă rău. Atunci, actorul a suferit un anevrism la umăr, acesta fiind urmat, ulterior, de nu mai puțin de 4 accidente vasculare cerebrale!

Doctorul mi-a găsit o umflătură în umăr, dar nu mi-a spus ce ar putea să fie cu ea, credea că ar fi cancer. Nu puteam să ridic nici măcar 4 kilograme', mărturisea Kevin Sorbo la vremea respectivă.

La scurt timp după ce a părăsit cabinetul medicului, Sorbo s-a simțit amețit și și-a pierdut cunoștința, fiind dus de urgență la spital de către partenera sa. Diagnosticul medicilor a fost crunt – anevrism și atac vascular cerebral. După 8 zile petrecute la terapie intensivă, actorul și-a revenit însă abia după 3 luni. Ulterior, Kevin Sorbo a povestit că a fost nevoie de 4 luni până a reînvățat să meargă.

Kevin-Sorbo-Hercule8Kevin-Sorbo-Hercule8

Nevoit să renunțe la filmări

Problemele medicale grave l-au incapacitat multă vreme pe Kevin Sorbo, actorul fiind nevoit să renunțe la o parte dintre proiectele cinematografice. Din nefericire, atacurile vasculare cerebrale nu au rămas fără urmări, actorul pierzându-și și 10% din acuitatea vizuală și confruntându-se cu migrene și amețeli.

Am trecut de la medicina din Vest, la cea din Est', a spus Sorbo. „Am făcut acupunctură și yoga. Aveam crize de anxietate', mărturisea actorul în autobiografia „True Strength'.

Chiar dacă s-a întors pe platourile de filmare și scenariul a fost rescris, în așa fel încât Sorbo să nu mai fie atât de solicitat în scenele de luptă, unde a fost înlocuit de dubluri.

Citește și: Cum au ales Andra și Cătălin Măruță să-și educe copiii: „Nu credem în răsfăț. Spunem cu fermitate nu”. Se gândesc să facă un reality-show / EXCLUSIV

Citește și: Iubita lui Alin Oprea rupe tăcerea! Primele imagini cu Medana, femeia pentru care artistul și-a părăsit soția: 'Basmul nostru a început din mai 2019'

Citește și: Mihai de la 3 Sud Est, internat la Terapie Intensivă, cu COVID-19! Artistul are nevoie de tratament cu plasmă

Citește și: Scott Disick și Amelia Hamlin, cel mai nou cuplu de la Hollywood! Fostul soț al lui Kourtney Kardashian a bifat o nouă cucerire

Citește și: Daria Radionova l-a dat de gol pe Alex Bodi. Rusoaica a prezentat dovezile că afaceristul a înșelat-o pe Bianca Drăgușanu cu ea

Familia l-a ajutat să treacă peste momentele grele

Deși, inițial, și-a ascuns boala, Kevin Sorbo a acceptat ulterior să vorbească public despre momentele grele pe care le-a traversat, împărtășind cu fanii săi, dar și cu specialiști din lumea medicală calvarul prin care a trecut. Cum problemele sale de sănătate au început în 1998, iar un an mai târziu s-a căsătorit cu Sam Sorbo, actorul a povestit că îi datorează enorm soției sale, care l-a sprijinit necondiționat în toată această perioadă.

Cei doi și-au întemeiat o familie foarte frumoasă, Kevin și Sam având acum trei copii – Braedon (19), Shane (16) și Oktavia (15). chiar dacă acum este departe de a avea condiția fizică a lui Hercule, actorul continuă să joace, printre rolurile sale remarcabile numărându-se cele din What If, Survivor și Rodeo Girl.

Foto: Hepta, Instagram

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton