Ilinca Vandici își pregătește fiul de acum pentru adolescență: „Sunt genul de mamă care ia atitudine. Îi explic ce înseamnă dependențele și cât sunt de nocive"/ EXCLUSIV

.

Ilinca Vandici va dedica vacanța de Paște fiului ei, cu care va merge într-un parc de distracții de top. Prezentatoarea de la Kanal D 2 are multe amintiri din perioada sărbătorilor, dar nimic nu se compară cu trăirile pe care le are de când în viața ei a apărut Zian. Recunoaște că discuțiile cu el devin tot mai interesante odată cu trecerea timpul și că obișnuiesc să dezbată subiecte diverse. Cu gândul la vremurile pe care le trăiam, Ilinca Vandici i-a vorbit fiului său, în limitele vârstei sale, despre cât de nocive sunt dependențele.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Aflată întotdeauna într-o formă fizică de invidiat, Ilinca Vandici mărturisește că nu își refuză nicio poftă culinară de sărbători și că gustă, cu moderație, din toate preparatele pe care le pregătesc mama și sora ei, pentru că sunt pasionate de bucătărie și reușesc să facă minuni. O însemnătate specială are în familia lor și vopsitul ouălor.

ilinca-vandici-44ilinca-vandici-44

Ilinca Vandici prezintă alături de Teo Trandafir emisiunea Follow us și recunoaște că se regăsește foarte bine în acest format. Am povestit cu ea despre noul proiect cu care a revenit pe sticlă, dietă, cursurile pe care le practică și reality-show-ul în care și-ar testa limitele, dar și despre viața alături de Zian, fiul ei.

Ilinca Vandici face echipă cu Teo Trandafir

Cum e să lucrezi cu Teo Trandafir? Ea a zis că, uneori, are emoții și tu salvezi situația. La ține cum e, te-ai simțit vreodată inhibată în prezența ei?

Și eu am emoții înainte de fiecare emisiune, înainte de fiecare proiect nou. Dar emoțiile sunt, pentru mine, constructive, pentru că îmi oferă adrenalină și energia de care am nevoie, îmi dau putere de concentrare.

Mă ajută aceste emoții, nu mă inhibă deloc. Teo și cu mine ne completăm și susținem reciproc în permanentă pentru că suntem partnere în acest proiect frumos, prin urmare nu cred că mai putem vorbi de inhibare. În plus, am deja 20 de ani de carieră și fac ceea ce fac cât pot eu de bine. Știu foarte bine cum merg lucrurile, am mare încredere în mine și cred că, chiar dacă am o zi mai puțin bună, fie că sunt obosită sau fără energie, în fața camerelor, dau tot ce e mai bun spectatorilor nostri. Știu că indiferent ce s-ar întâmpla, trebuie să găsesc o cale să salvez situația, sunt prezentă din toate punctele de vedere și reușesc să duc lucrurile la bun sfârșit.

Cum petrece Ilinca Vandici de Paște

Ce planuri ai pentru Paște? Se anunță și o vacanță?

Da, abia aștept. Este ceva ce s-a întâmplat ad-hoc, pentru că l-am întrebat pe Zian ce vrea să facă în vacanță de Paște și el mi-a spus că vrea să meargă la Disney. Noi am mai fost la Disney, știa despre ce e vorba, așa că i-am arătat un alt parc de distracții și a spus că s-a răzgândit și vrea acolo.

Care e cea mai frumoasă amintire legată de această sărbătoare pe care o ai?

Până să vină Zian în viață mea, mă gândeam cu drag la momentele în care aveam întotdeauna pregătite haine noi pentru noaptea de Înviere și ne îmbrăcăm frumos și mergeam la slujbă, care mi se părea cel mai frumos moment. Venea cu o încărcătură emoțională foarte frumoasă și puternică. De când este Zian sunt frumoase pregătirile pentru Paște. Nu neapărat mâncarea, cât momentul în care vopsim ouă este foarte special, pentru că facem acest lucru împreună și el se bucură foarte tare. Aceste momente devin amintiri foarte frumoase.

Ilinca Vandici, despre meniul pe care îl are de Paște

Care ar fi alimentele din regimul tău de viața pe care le eviți că să arăți așa? De câte ori pe săptămână mergi la sală?

Am deja câțiva ani, vreo 10, de când am făcut ordine și curățenie în regimul meu alimentar. Nu am citit undeva vreo dietă sau un regim minune, am aplicat pe mine un anumit program și am văzut că așa corpul meu se simte bine. Am învățat de multă vreme să îmi ascult corpul. Dacă vorbim despre anumite produse care nu ne fac bine și ne fac să luăm în greutate, tocmai pentru că îmi ascult corpul, când simt nevoia să mănânc dulce o fac. Dar asta se întâmplă o dată, de două ori pe săptămână, nu mănânc cantități mari, doar gust din ce îmi este poftă.

Echilibrez totul cu sala. Când am timp merg și de trei, patru ori pe săptămână, când nu, măcar de două ori. Dar fac asta constant de 14 ani. Este un stil de viață și un antrenament susținut. Este normal că la un moment dat să se vadă rezultatele. Chiar dacă am o perioadă în care regimul alimentar nu mai este cel normal sau nu mai fac sport o perioadă, nu se va vedea, pentru că rezultatele se vor menține după această perioadă lungă în care am avut acest program.

În apropierea sărbătorilor de Paște obișnuieșți să faci minuni în bucătărie sau revine altcuiva această sarcină?

Nu fac minuni în bucătărie, le las pe mama și pe sora mea să se ocupe de acest lucru, pentru că sunt mai pricepute, ele chiar sunt pasionate. Nu sunt o bucătăreasă căreia îi place să testeze și să experimenteze în bucătărie. Gătesc pentru copil când îmi cere ceva anume sau, în anumite momente speciale, cum ar fi sărbătorile, când pregătim ceva împreună, pentru a ne crea amintiri frumoase și pentru a învața și descoperi bucuria gustului. În general, prefer să mă joc cu Zian, să ieșim undeva, să facem alte activități care să ne ajute să ne conectăm mai bine.

Ce ocolești cu desăvârșire din meniul  de Paște?

Nu ocolesc absolut nimic. Paștele este o dată pe an și mănânc de toate. Cantitatea este importantă; nu mănânc un drob întreg, o pască întreagă, o friptură întreagă cu garnitură sau 10 ouă, ci gust câte puțin din fiecare, pentru că este păcat să stăm să ne numărăm caloriile și în momentele acestea speciale, cu atât mai mult cu cât asemenea preparate se mănâncă în mod normal doar de Paște.

Ilinca Vandici face cursuri de dezvoltare personală și autocunoaștere

Cum arată o zi din viața ta, Ilinca? Ce îți place să faci atunci când ai timp?

Îmi place să fac cursuri de dezvoltare personală, autocunoaștere, tehnici de autovindecare. Îmi place să citesc. Timpul liber îl petrec în mare parte cu Zian. Însă îmi place să mă relaxez citind, meditând. Câteodată am zece, 15 minute în care efectiv mă întind în pat, închid ochii și nu mă gândesc efectiv la nimic. Doar îmi liniștesc mintea și mă las să fiu.

Cum reușeșți să limitezi contactul lui Zian cu tehnologia. Se întâmplă să îți ceară să petreacă mai mult timp pe tabletă sau să îți ceară un gadget sau un telefon nou?

Bineînțeles. Sunt generația pentru care tehnologia este parte din viață lor, fie că ne place acest lucru, fie că nu.  Nu consider că tehnologia este un factor negativ în viața copiilor noștri, consider că timpul pe care noi permitem să îl petreacă în fața unei tablete sau telefon, poate fi dăunător. Zian are acces la jocuri pe tabletă, dar am grijă ca acestea să fie constructive, să învețe să facă lego, puzzle, să construiască navete, să conducă diverse vehicule. Se mai uită și la desene din când în când, dar sunt atentă la ce tip de desene. Sunt foarte atentă la programul pe care îl are el în fiecare zi. Dar am învățat să nu fiu ipocrită, nu vreau să par o mamă perfectă care spune copilul meu stă doar 10 minute pe tabletă. Nu se întâmplă acest lucru întotdeauna, pentru că după ce stă 10 minute îmi cere bonus încă 5 minute și, de cele mai multe ori, îl ofer, pentru că el de bunăvoie să închidă apoi tabletă și să nu ajungem la conflicte.

Ilinca Vandici i-a vorbit fiul ei despre dependențe

Într-o țară în care tot mai mulți copiii întâmpină probleme în școli și unde substanțele interzise nu mai sunt un subiect tabu și anturajele schimbă vieți, te sperie când te gândeșți la perioada când Zian va fi adolescent?

Cu siguranță. Asta este una dintre cele mai mari frici ale mele. În egală măsură, și din acest punct de vedere, încerc să nu fiu nepăsătoare gândindu-mă că alții vor corecta comportamente până când Zian va fi adolescent. Sunt genul de mamă care ia atitudine și vorbesc cu fiul meu în limitele vârstei pe care el o are acum. Îi explic ce înseamnă dependențele și cât sunt de nocive. Îi mai explic și din ce spațiu vin aceste dependențe și încerc să îi umplu acele spații cu ceea ce are el nevoie, astfel încât în momentul când va ajunge acolo să nu simtă nevoia să umple niște goluri. Am grijă ca acele goluri să nu existe. Îl învăț să aibă tăria să spună Nu, respect asta și întăresc asta la el în fiecare zi.

Te-ai vedea la Insula de 1 milion', reality show-ul de la Kanal D?

Da. M-aș aventura în această competiție. La început mi s-a părut că nu sunt pregătită sau că nu aș putea să fac față, dar pe măsură ce urmăresc ce se întâmplă acolo, mi se pare că este o experiență superbă pentru oricine, este o modalitate prin care îți testezi limitele și, mai mult decât atât, ți le depășești. Este un spațiu perfect pentru a intra în contact direct cu oameni cu personalități, dorințe, comportamente diferite și pentru a te analiza pe tine, cum te poziționezi și cum ești în funcție de oamenii și situațiile respective. Mi se pare o lecție superbă de viață și sunt în momentul în care nu aș refuza o astfel de experiență.

Citește și: Laurențiu Reghecampf susține că Poliția nu i-a confirmat urmărirea penală inițiată de Anamaria Prodan, după ce l-a acuzat de violență în familie: „Mă voi îndrepta în Instanță. Trebuie să înceteze această hărțuire și…'

Citește și: Elena Marin s-a despărțit de iubit, după 4 ani de relație: „Destinul ni-l mai facem și noi! Am renunțat la inel” / După revenirea ei de la Survivor, se împăcaseră și aveau planuri de nuntă

Citește și: Andreea Bălan a încheiat toate procesele cu George Burcea, după zeci de scandaluri. Ce au stabilit împreună, după ce s-au împăcat: „E mai bine pentru amândoi, dar și pentru fetițele noastre' / EXCLUSIV

Citește și: Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean, schimb de gesturi tandre la Premiile Gopo. Însărcinată în luna a opta, actrița arată superb

Cea mai nostimă întâmplare petrecută în platoul emisiunii Follow us?

Se întâmplă tot felul de lucruri amuzante, avem glume, discuții, pentru că relația dintre mine și Teo este una compatibilă. Se întâmplă de foarte multe ori să dorim să adresăm aceeași întrebare, gândim aceleași lucruri. Sunt multe momente în care, fără să ne vorbim, apărem în platou îmbrăcate în aceeași culoare și ni se pare foarte amuzant.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton