Lora și Ionuț Ghenu trăiesc cele mai frumoase momente din viața lor de cuplu în aceste clipe! În urmă cu doar câteva ore, cei doi îndrăgostiți au pășit cu emoții în fața altarului, unde și-au jurat iubire pentru tot restul vieții. Au plâns de fericire, însă pe cât de emoționantă a fost slujba religioasă, pe atât de distractivă este acum petrecerea de nuntă! Iată toate detaliile!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE GRATIS, AICI
Lora și Ionuț Ghenu s-au căsătorit religios astăzi, 5 octombrie 2024, după nouă ani de relație. Au amânat nunta de două ori, încă din 2020, din cauza pandemiei, însă acum și-au îndeplinit marele vis și sunt oficial soț și soție în fața lui Dumnezeu. După emoțiile intense de la Biserica Sfântu Gheorghe Nou, unde s-au cununta religios, acum s-a dat startul unei petreceri memorabile cu peste 300 de invitați, la un restaurant de lux pe malul lacului Snagov.
Citește și: Ce dietă ține Ion Țiriac: „Așa mă mențin. În rest, nu fac nimic'. De ce nu mai face sport de 42 de ani
Lora, nuntă cu peste 300 de invitați și numeroși artiști pe scenă
Marea petrecere cu peste 300 de invitați este în toi acum! Ei bine, artista nu s-a ocupat în detaliu doar de ținutele lor, buchetul de mireasă sau rochiile de domnișoare de onoare. A fost atentă la tot ceea ce ține de marele eveniment din viața ei, astfel că a pus totul la punct, inclusiv numeroșii colegi de breaslă care vor cânta și vor întreține atmosfera.
„Eu nu voi cânta, sunt foarte multe trupe, foarte mulți muzicieni valoroși care vor veni în seara asta să cânte. Va fi ca un festival de muzică și abia aștept să ne vedem prietenii care au venit din toată țara și din toată lumea‘, a declarat Lora azi, după cununia religioasă.
Ei bine, nu doar domnișoarele de onoare au avut rochii roz, fiindcă din primele imagini de la locația de lux, se poate observa cum toate aranjamentele sunt în nuanțe de alb și roz. Au ales flori naturale, atât la photocorner, prezidiu, intrare, cât și pe toate mesele invitaților, semn că tematica este alb-roz.
Ce delicii culinare sunt la nunta Lorei
Din primele informații, Lora a ales un bufet cu apertitive delicioase, iar în aer liber se pregătesc alte preparate, chiar în aceste momente. Mai mult, potrivit spynews, artista noastră nu a vrut să aibă meniul pe masă, așa cum se obișnuiește în general la nunți, ci a vrut să își surprindă invitații.
Nicolae Botgros, Connect-R și Florin Ristei fac show la nunta Lorei cu Ionuț Ghenu
Azi însă, după cununia religioasă, printre primele declarații s-au numărat și detalii legate de marea petrecere. În timp ce ea a spus clar că nu o să cânte, a dezvăluit și că Nicolae Botgros, Sandu Ciorbă, Luis Gabriel, Connect R și Florin Ristei, sunt doar câteva dintre numele ce vor distra invitații, însă lista este mult mai mare. De asemenea, sunt așteptate numeroase surprize, mai ales că Lora a promis o nuntă spectaculoasă.
Suntem cu ei pe telefoane, pentru că fiind în două luni nunta e puțin complicat cu programul. Știu sigur că pe folclor o să vină Nicolae Botgros cu orchestra, apoi o să mai vină din colegii de breaslă cu care am vorbit. O să vină Connect R să cânte și o să mai fie, dar trebuie să ni se confirme, să vedem exact cu orele, pentru că o să mai aibă evenimente în seara aia și atunci practic o să fie un du-te vino. Cred că Florin Ristei o să vină să facă un program artistic, a declarat Lora, în urmă cu două luni.
Lora a îmbrăcat a doua rochie de mireasă pentru dansul mirilor
Așa cum a declarat cu două luni înainte de nuntă, Lora a pregătit două rochii pentru ziua nunții ei. La Biserică a avut una cu adevărat spectaculoasă, tip A, cu corset transparent și numeroase flori albe, dar totodată și cu o crăpătură adâncă pe picior. A ales și un voal alb și lung, care s-a potrivit perfect cu look-ul final al îndrăgitei artiste.
Totuși, la dansul mirilor a avut o altă rochie. Nu, nu a rămas în cea de a doua rochie după dansul mirilor, ci s-a schimbat în cea de la Biserică, așa cum și-a plănuit.
„Voi avea doar o rochie pentru dans, apoi mă voi schimba în rochia asta, pentru că am muncit și eu la ea (…)’, a spus Lora după cununia religioasă.
Sursă foto: VIVA! / Instagram