Alina Pușcaș și familia ei s-au mutat, la începutul anului trecut, în casa visurilor lor, după patru ani de așteptare. Au cumpărat terenul în 2020, însă și-a dorit ca totul să fie perfect, așa că au așteptat timp de patru ani construcția și amenajarea vilei de lux în care locuiesc acum. Imagini din casa în care locuiește acum Alina Pușcaș!
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
În anul 2018, Alina Pușcaș și soțul ei, stomatologul Mihai Stoenescu, au cumpărat un teren pe care și-au dorit să construiască o casă frumoasă. Construcția locuinței a început în anul 2020, iar ea, partenerul ei de viață și copiii lor, Alexandru, Melissa și Iris, s-au mutat în noua casă la începutul anului 2024.
Alina Pușcaș s-a implicat total în amenajarea casei sale
Vila de lux în care locuiește familia Alinei Pușcaș este situată într-o zonă exclusivistă și este rezultatul colaborării cu arhitecți și designeri de top. După ce s-au mutat de șapte ori în ultimii ani, Alina Pușcaș și soțul ei au, în sfârșit, casa la care au visat.
Vedeta a dezvăluit, în podcastul „Design Stories', că s-a implicat „110%' în procesul de amenajare, iar rezultatul este o casă unică, cu personalitate.
Printre cele mai deosebite elemente care se găsesc în locuința vedetei se numără: statuia impunătoare din metal amplasată în fața casei, dar și macrameul uriaș din living, cu dimensiunile de 270×230 cm, realizat de artiști locali, care adaugă un aer artistic spațiului.
De asemenea, bucătăria, un alt punct de atracție, este decorată în nuanțe elegante de alb-murdar și gri închis, completate de texturi lucioase care adaugă rafinament. Însă, intrarea în casă, realizată din lemn sculptat, este elementul care dă tonul locuinței spectaculoase, oferindu-i o identitate aparte.
„Casa Alinei e gândită ca două volume care se suprapun, foarte sculpturală, o casă destul de dramatică și destul de statement. Sunt niște cuburi suprapuse. Estetica e destul de simplă, alb, negru, gri, puțin lemn, așa că am zis în proiect că intrarea în casă ar trebui să aibă un finisaj mai special. Alina vine într-o zi și zice: „M-am gândit să facem toată intrarea din lemn sculptat”. E un element unic', a dezvăluit Alina Vîlcu, arhitect și designer interior, potrivit cancan.ro.
Imagini din casa Alinei Pușcaș
Îndrăgostită de obiectele lucrate manual, Alina Pușcaș a inclus în noua ei locuință și o masă din lemn masiv, realizată pe comandă de un brand din județul Timiș. Vedeta adoră obiectele care sunt făcute de mână.
Pe rețelele sociale, Alina Pușcaș a împărtășit imagini din locuința sa, iar acestea au cucerit fanii. După patru ani de muncă intensă, vedeta se bucură acum de casa mult visată.
„Am încercat o redefinire a minimalismului cu elemente elegante precum scaunele și masa pe care vi le prezint în acest Reel. Este o masă perfectă pentru momente speciale sau pur și simplu să te bucuri în fiecare dimineață la cafea de ea. Blatul se poate comanda pe două tipuri de materiale – ceramică sau sticlă, iar picioarele sunt din metal', a spus Alina Pușcaș, în mediul online.
Bucătăria vedetei are nuanțe de gri și alb. În această cameră există suprafețe lucioase, lustre mari și impresionante, o mobilă de bucătărie decorată cu mare atenție și o masă împărțită în două piese mari.
„Cam așa a ieșit bucătăria noastră după lupte seculare. Mai lipsesc – masca de sus de 20 cm și storurile pentru geamuri (le fac din in cu bumbac), a mai scris ea pe Instagram.
De asemenea, prezentatoarea de la „Te cunosc de undeva’ le-a arătat fanilor ei de pe Instagram și un colțișor special al casei, unde a plasat un postament elegant, adăugând astfel un plus de rafinament spațiului său.
Printre cele mai impresionante decorațiuni se numără statuia din metal amplasată în fața casei, care atrage atenția încă de la intrare, macrameul uriaș din living, cu dimensiunile de 270×230 cm, realizat de artiști locali, instalația artistică în formă de lună, care oferă un aer modern și sofisticat și o masă din lemn masiv, creată manual de un brand românesc din județul Timiș.