Mirela Vaida este una dintre cele mai iubite actrițe și cântărețe de la noi, dar și un om de televiziune foarte îndrăgit, iar din acest motiv toată lumea se așteaptă să fi urmat studii de profil. Talentul său artistic este unul înnăscut, iar dovadă stau studiile pe care le-a urmat Mirela și care sunt din cu totul altă zonă, decât cea din care își câștigă traiul acum.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI
Și în viața personală, Mirela Vaida este o femeie împlinită. Este căsătorită, are trei copii frumoși, iar cariera este și ea pe o pantă ascendentă. Prezintă una dintre cele mai urmărite emisiuni TV din România, Acces Direct, este o cântăreață îndrăgită și o actriță foarte apreciată. Puțină lume știe că Mirela a fost un elev model și chiar dacă a urmat cursurile unui liceu foarte greu, a trecut examenul de Bacalaureat cu o notă mare.
„Eu am dat BAC-ul în 2005, zici că a trecut o eternitate. Da, la Liceul de Informatică din Iaşi. Dacă vă uitaţi în ochii mei, chiar mă şi vedeţi că sunt deşteaptă. L-am luat cu 9,62. Nu se afişau pe vremea aia că mă lăudam şi eu. Trebuie să o spun pe gură că altfel nu se află', a spus Mirela Vaida.
Ce studii are Mirela Vaida
Născută în Tîrgu Frumos, județul Iași, ea a absolvit cu succes Liceul de Informatică „Grigore C.Moisil” din Iasi. Între anii, 2001-2005 ea a urmat Facultatea de Drept din cadrul Universitatii din Bucuresti, pe care a finalizat-o cu media de licentă – 9,35. Între timp și-a luat și două atestate, de limba engleză și programator.
Mirela Vaida nu s-a oprit la facultate, ci a urmat și două masterate, unde iarăși a bifat performanțe notabile.
Între anii 2005-2006 a bifat un Master în Dreptul Comunitatii Europene în cadrul Facultatii de Drept a Universitatii Bucuresti (media de disertatie – 9,66), iar în 2007 un Master in Comunicare si relatii publice, in cadrul Facultatii de Comunicare si Relatii Publice.
Pe lângă emisiunea Acces Direct de la Antena 1, ea mai este angajată și a Teatrului de Revistă Constantin Tănase din București.