INNA a fost țepuită în Mexic. Concertul i-a fost anulat pe ultima sută de metri: "Fără cuvinte. Cei care l-au organizat au dispărut. Oamenilor răi le place să se joace cu cariera mea"

.

În timp ce se afla în zbor spre Mexic, unde urma să susțină un concert, INNA a aflat că show-ul a fost anulat, iar organizatorii au dispărut. Printre lacrimi, cântăreața a explicat că nu are nici o vină și le-a promis celor care au cumpărat bilete că va face tot ce poate pentru a-i ajuta să-și recupereze banii sau pentru a găsi o soluție, așa încât oamenii să se bucure de muzica ei.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI


Inna este foarte îndrăgită în Mexic și a cântat de mai multe ori pentru fanii săi de acolo. Chiar anul trecut, cântăreața a urcat pe scena unui festival și a cântat piesele sale cunoscute în fața a peste 373.000 de oameni. De data asta, însă, Inna s-a lovit de o țeapă de proporții, chiar cu câteva ore înainte de concert.

Concertul din Mexic pe care urma să-l susțină Inna a fost anulat


În urmă cu doar câteva ore, trupa Camila a anunțat anularea definitivă a spectacolului pe care îl avea programat pentru data de 9 noiembrie, iar acum, cântăreața Inna a anunțat că show-ul ei a avut aceeași soartă.

Printr-un video pe care l-a distribuit pe rețelele sale de socializare, artista română s-a declarat extrem de surprinsă și frustrată, întrucât decizia a fost luată cu doar câteva ore înainte ca evenimentul să aibă loc și fără ca ea să fie anunțată.

Inna anunțase un concert la Fronton Mexico, care urma să aibă loc pe 7 noiembrie, însă realitatea a fost cu totul alta. Cântăreața le-a explicat fanilor săi că a descoperit anularea show-ului în timp ce se afla într-un zbor spre Mexic, astfel că a simțit nevoia să își anunțe fanii: „Prieteni din Mexic am niște vești pe care, ca să fiu sinceră, nici nu am curajul să le spun. Mi-au spus acum câteva ore că este anulat concertul’.

Cel mai grav aspect al situației este că atât promotorii, cât și casa de bilete care se ocupa de vânzarea tichetelor nu au dat nicio explicație. „Cei care au organizat concertul au dispărut. Site-ul de bilete nu funcționează și adevărul este că m-a lăsat fără cuvinte’, a adăugat ea.


Ea le-a mai spus fanilor săi că, deși situația nu depinde deloc de ea, ea și echipa sa lucrează deja pentru a rezolva această problemă gravă și pentru a reprograma concertul în mod independent.

„Vreau să vă asigur și să vă jur că nu este vina mea și că echipa mea va încerca să facă totul pentru a rezolva această problemă. Oamenilor răi le place să se joace cu cariera mea, cu fanii mei, să organizeze concerte și apoi să dispară ca și cum nu ar fi nimic’, a spus Inna printre lacrimi.


Citește și: Cum arată apartamentul lui Mihai Bendeac. A costat 185.000 de euro și e ca un muzeu: „Pe pereți avem imagini…

Citește și: Dan Diaconescu spune că Alexia Eram ar putea să o depășească pe Andreea Esca: „Aș pune-o prezentatoare de știri. Ar putea să o întreacă pe maică-sa!

Citește și: Cătălin Botezatu, despre întâlnirea cu Donald Trump: „Am avut onoarea să-l cunosc cu mulți ani în urmă. Deși pare inabordabil…. Președintele SUA a participat la evenimentele lui de modă, la Trump Tower / EXCLUSIV


Situația a generat controverse în jurul companiei organizatoare, GP Producer, condusă de Óscar Adrián Pérez Espinosa, și nu este prima dată când se întâmplă așa ceva. GP Producer se confruntă cu mai multe plângeri, inclusiv anularea fără preaviz a Festivalului Cactus din Saltillo și a Music Sessions din Reynosa, scrie libertatea.ro.

Inna a cântat, în Mexic, în 2023, în fața a 373.000 de spectatori

Anul trecut, Inna a cântat la festivalul mexican Cumbre Tajin, unde a fost înregistrat un număr record de participanți într-o singură zi, peste 373.000. Totodată, ea a fost desemnată recent cel mai ascultat artist român la nivel internațional de pe YouTube.


„Transmit toată iubirea mea fiecărei persoane care crede în mine și care îmi ascultă muzica în fiecare colț al lumii și le mulțumesc pentru toată susținerea, a spus Inna atunci.

De asemenea, în primăvara anului trecut, Inna a susținut un concert în cadrul festivalului Tecate Norte din Mexic, un eveniment grandios care are loc timp de 3 zile în Monterrey. Line-up-ul evenimentului a inclus nume mari la nivel internațional precum Imagine Dragons, Kendrick Lamar, Thirty Seconds to Mars, Placebo, Anitta, Sum 41, Lost Frequencies, dar și Alok și R3hab cu care INNA a colaborat.


Mă bucur să fiu iar în Mexic, țară care mereu m-a primit cu brațele deschise. Sunt onorată să fiu pe aceeași scenă cu artiști pe care îi respect! Living the dream!’, a spus Inna la vremea aceea.