Rona Hartner s-a stins din viață la doar 50 de ani, răpusă de cancer. În urmă cu exact un an, regretata artistă ne oferea un interviu de colecție, în care ne vorbea despre viața ei, cu bune și rele. Ne povestea cum a reușit să-și țină capul sus și zâmbetul pe buze indiferent de probleme, chiar dacă dramele și cumpenele pe care le-a avut de înfruntat nu au fost puține, nici în plan personal, nici profesional. Marea cântăreață și actriță ne spunea cum este viața ei după divorț, dar și cât de mândră e de fiica ei…
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Aveam nevoie de un boost de bună dispoziție, așa, pe final de an, și cred că nimeni nu e mai în măsură ca tine să ne energizeze. Ce faci, cum ești în perioada asta?
Draga mea, sunt foarte bine în momentul de față, mulțumesc lui Dumnezeu, mă simt bine! Da, am un tonus bun, din fericire, deoarece pentru mine viața înseamnă să te bucuri de fiecare moment exact cum apare, chiar dacă momentul nu este perfect. (râde) Pentru mine asta înseamnă fericire. Secretul fericirii e să te bucuri de ceea ce ai în momentul respectiv, cu o foarte mare mulțumire către Dumnezeu că ți-a dat acel moment, așa cum e el, imperfect sau perfect.
Dimineața când mă trezesc îmi pun muzică direct muzică de gospel și dansez prin casă dansurile alea de gospel și îmi dau seama că ăla e ADN-ul meu – să dansez, să am discotecă la 7-8 dimineața, dacă poți să-ți imaginezi. Cred că e un fel de discoteco-terapie pentru mine.
Citește și: Rona Hartner a murit la doar 50 de ani, bolnavă de cancer! Anunțul devastator a fost făcut de sora ei
Citește și: Cine este Rocco Sedano, primul soț al Ronei Hartner. Au împreună o fiică, în vârstă de 15 ani
Interviu cu Rona Hartner, artista cu o viață marcată de drame, două divorțuri și cu un sfârșit tragic
Ai o viață plină, de la cinematografie, muzică și compoziție până la show-uri TV. Simți că îți lipsește ceva? E ceva ce ți-ai dorit și nu ai apucat să faci până acum pe plan profesional?
Sunt foarte fericită de cariera pe care am construit-o împreună cu Dumnezeu, ca să zic așa, și cu ocaziile pe care Dumnezeu nu mi le-a dat. După părerea mea, când ești artist și ai într-adevăr această chemare și îți validează multă lume talentul, ocaziile vieții tale îți și apar. Cele care te ajută să faci acea schimbare, să evoluezi. Și unele ocazii pe care le trăiești în viața ta, ca artist, corespund cu ceea ce tocmai ai trăit o perioadă înainte. Așa că pot să spun că la ora actuală nu-mi lipsește nimic din carieră ca scop, pentru că de mult timp am părăsit ideea „vreau s-ajung colo, s-ajung colo, nu-mi mai dau genul ăsta de challenge-uri. Dar mă bucur de fiecare experiență, și asta contează cel mai mult.
Tocmai am mai terminat un film, ar fi al 37-lea din cariera mea, care va fi, sper, la Cannes. Ieri s-a încheiat ultima zi de filmare. Este un film cu un mesaj de pace extraordinar în care joc un rol foarte important. Mi-am dat seama că, ajungând în acest film, am descoperit un nou personaj al meu, un personaj comic și cred că am să mă duc în zona asta de comedie în cinematogaf, pentru că o comedie un pic cochetă lipsește.
Muzical vorbind, cea mai mare dorință la ora actuală este să scot ultimul meu album, Ethernity, care ar fi de gospel, pe 24 noiembrie am lansat videoclipul „Dont you take the underway. Acest album l-am compus un pic înainte de divorț și după divorț. E un album la care am lucrat practic 10 ani și care vreau să iasă la cea mai bună casă de discuri posibilă și vreau să fie pus în pagină într-un anumit fel. Am deja trei clipuri la acest album și aș vrea să iasă într-un context foarte mișto.
„Da, am fost agresată fizic’
Nu pot să nu abordez și subiectul ăsta… Ai vreo întâmplare ce ar putea fi asociată cu fenomenul #metoo? Ți s-au făcut avansuri vreodată care condiționau obținerea unui rol?
Draga mea, eu nu am făcut hashtag #metoo pentru simplul motiv că, pentru mine, orice agresiune pe care aș fi trăit-o, acea agresiune a fost o ocazie să iert. Iar fenomenul #metoo este „hai să ne lamentăm, că avem niște probleme!. Da, am fost agresată fizic de către un regizor, care cică trebuia să mă bage într-un film, dar n-am mai vrut eu, pe urmă, după ce m-a agresat fizic… Da, am avut ceea ce se numește un viol, dar acea agresiune a fost pentru mine un semn ca să învăț să iert ceea ce nu poate fi iertat. Da, hashtag #metoo oricând vrei tu, dar problema este că nu am rezolvat asta cum o rezolvă #metoo, adică nu mă lamentez și o spun ca un fel de mărturie că orice poate fi iertat pe lumea asta, în sensul că, în momentul în care ierți orice ți s-ar întâmpla în viață, tu devii mai bun.
Sunt acele cruci pe care le purtăm și care la început sunt niște cruci de lemn care ne intră-n corp și ne creează durerea aia teribilă, după care ele devin niște cruci luminoase, pe unde trece un har mult mai mare. Sunt acele crăpături pe vasele crăpate care suntem noi. Toate aceste cicatrici ale vieții m-au ajutat să devin eu mai bună să devin eu mai iertătoare. Da, am avut genul ăsta de agresiune care șochează pe toată lumea și zic oamenii: „Băi, ești slabă!. Nu sunt slabă! Când ai un accident pe stradă, înseamnă că ai mers cu 120 la oră și a venit altcineva și te-a percutat cu 140 la oră. Deci nu ești slab, ești puternic. Te-ai dat peste cap, ai făcut 7000 de tumbe, dar când te-ai ridicat în picioare ai două variante – îl omori pe
ăla de alături sau zici mersi lui Dumnezeu că ești viu și-ți continui drumul, iar a doua zi te urci din nou în mașină.
Asta vreau să spun, e un parcurs pe care l-am avut în viața mea un pic accidentat, cu mici lovituri. În arta mea, de exemplu, mi-a făcut un foarte mare deserviciu scandalul cu Corneliu Vadim Tudor (n. red. Corneliu Vadim Tudor a susținut, la vremea respectivă, că Rona Hartner este amanta președintelui Constantinescu), un foarte mare deserviciu. Eu, practic, am lansat moda scandalurilor fără să vreau. Pentru că am făcut o atât de mare audiență – 44% – cea mai mare audiență din secolul XX pe televiziunea română, apoi toată lumea a vrut să facă aceeași audiență și același scandal, dar acolo nu era un scandal de dragul scandalului, era un scandal pentru a salva adevărul. E o mare diferență.
De altfel, nu m-a mai văzut niciodată nimeni de atunci, în 20 de ani, în vreun scandal, pentru că nu mă interesează scandalul, pe mine mă interesează frumusețea, arta… Deci nu am aderat la mișcarea #metoo pentru simplul motiv că ele vor scandal, iar pe mine scandalul nu mă interesează. Pe mine mă interesează procesul de iertare a unui criminal care încearcă să-ți lovească corpul, dar, de fapt, nu reușește să ajungă la el, deoarece corpul tău este împreună cu sufletul tău și, dacă ai iertat în suflet, ai iertat și-n corp, și aceste vindecări se transformă pe urmă într-o cruce luminoasă.
Ce spunea Rona Hartner despre operațiile estetice
Care sunt calitățile care te-au ajutat în carieră? Ce te face pe tine, Rona, să te diferențiezi în mulțime? Este vreun aspect care te nemulțumește, ceva ce crezi că ai putea să mai perfecționezi?
Aspectul fizic în viața de actor e o mare capcană și am să-ți spun de ce. La început, lumea te ia în film pentru că, dacă ești foarte slabă și foarte tânără, iei foarte bine lumina pe față, ca să zic așa. Dar pe parcurs, tu, ca om, ca să nu fii doar un obiect de consumat, tu faci niște riduri care se numesc riduri de expresie. Dacă pici în pericolul de a-ți face operații estetice sau să-ți faci acele înțepături ca să nu mai ai niciun rid de expresie, la început arăți foarte simpatic, până pe la 40 de ani, după care vârsta ta e de 50 și tu arăți de 30 și nu te mai poate distribui nimeni. Deci acolo este capcana.
De fapt, noi, ca femei, în artă, trebuie să acceptăm să avem riduri de expresie, să avem expresiile noastre, să acceptăm să apărem de 50 de ani. Eu am 49 de ani și n-am făcut nicio intervenție invazivă, nicio înțepătură, nicio operație, fiindcă vreau, la 50 de ani, să par de 50 de ani când mă filmează cineva. Fotogenia reală este în piele, iar eu o am. Când apar pe sticlă, fața mea luminează. Poți să-i pui 150 de creme deasupra, ea luminează, ea se vede, oriunde-aș fi. Poți să mă pui în spatele scenei, eu mă văd. Aia se numește fotogenie naturală, pentru cinema este obligatorie. Dacă mi-aș face și operații, nu c-aș lumina, aș luci, ar da foarte fake, nu s-ar mai identifica oamenii cu mine și, încetul cu încetul, n-aș mai fi distribuibilă în filme.
De aceea apreciez enorm actrițe ca Adriana Trandafir, Carmen Tănase, actrițele mari, fosta mea profesoară, Olga Tudorache, femei adevărate care nu și-au făcut nicio operație. Gina Patichi, pe vremuri, nu și-a făcut nicio operație. De ce? Trebuie la 50 de ani să semeni cu vârsta de 50 de ani, ca să poți fi distribuibilă în filme. De aceea nu o să-mi fac nicio operație niciodată – ca să corespund vârstei pe care o am în buletin. Și-așa nu corespund, că am natură bună, mă dau și eu din când în când c-o cremă.
Până la urmă, vreau să spun o chestie… Când ne facem prea multe operații, încercăm să ascundem că suntem obosite, că am îmbătrânit și, de fapt, nu asumăm nici vârsta, nici poate câteva kilograme în plus, nu asumăm să fim noi, iar lumea ne transformă, dar, de fapt, noi cine suntem până la urmă, ne transformăm în ce? Eu sunt împotriva acestor operații invazive, eu cred că femeia a fost inventată să fie unică, cu câteva defecte și foarte multe calități.
„După cancer m-am trezit că mi s-a umflat corpul deodată’
Dacă tot am pomenit adineauri despre calități, știu că ambiția și optimismul sunt două dintre ele. Și o să mă refer acum la faptul că ai învins cancerul. În momentul de față mai ai temeri, te mai lupți cu sechelele bolii? Te-am auzit spunând că te-ai îngrășat 20 de kilograme din cauza asta… Nu în ultimul rând, aș vrea să le dai un sfat femeilor care se confruntă cu aceeași afecțiune!
Într-adevăr, după cancer m-am trezit că mi s-a umflat corpul deodată brusc, de la cortizon, de fapt, am stocat toată apa pe care o beam și s-a transformat în 20 de kile în plus, deci a fost o panică generală. Sfatul este să înoți în apă rece, de mare (am intrat în apă de mare începând din 8 ianuarie 2020), de preferință, să faci dușuri cu apă rece ca să restimulezi tiroida. Ce-am mai făcut? Am mâncat ce am vrut eu. Vă zic de ce nu am avut un regim strict – după ce ai un traumatism groaznic în corp, cu atâtea medicamente, n-o să-ți mai adaugi pe urmă un alt traumatism apucându-te să slăbești. Așa că nu mi-am făcut niciun regim și am lăsat corpul să-și revină el încetișor.
După chestia asta, am început să mă odihnesc, să scot persoanele stresante din viața mea și acum fac împachetări. Mă duc foarte des la salon, fac împachetări și masaje. În schimb, nu mă traumatizez cu mâncarea, nu îmi traumatizez corpul cu regimuri drastice, că nu am de ce. Pentru mine, a vrea cu orice chip să fiu slabă și să arăt la 50 de ani ca la 20 este un orgoliu, e o luptă inutilă împotriva propriului meu corp. Eu sunt pe principiul că, chiar dacă suntem femei, avem și noi dreptul să trăim. Pe bune! Nu e un mesaj feminist, nu e un mesaj destructor, nu spun să mâncăm acum șaorma să ne punem și-n cap. Spun doar că mă duc și eu la restaurant și mănânc ca un om normal, nu stau să mestec trei morcovi și două frunze de salată, că nu sunt capră! (râde) Am oroare de regimurile drastice.
Da, aș vrea să mai arăt ca la 20 de ani, că, deh, n-am minte, dar asta nu înseamnă că pot și nu înseamnă că am să-mi mai traumatizez corpul. Cred că unul dintre motivele pentru care am făcut cancer este din cauza regimurilor repetate. Și, la fel, regimurile erau fiindcă lumea ne judecă pentru c-am avea un kilogram în plus. Și atunci noi, din rușine, ne forțăm să slăbim și ne dereglăm organismul, iar pe urmă, poate de la regimuri repetate, avem atât de multe cancere, care sunt hormonul stresului de a fi tot timpul top-top-top.
Acum ce să vă zic? Am un kilogram în plus, am să-l accept, sunt tolerantă, nu mă deranjează. Am dat deja 12 kilograme jos într-un mod organic, adică în 2-3 ani, de la chimioterapie, dar nu forțez corpul. Mi-e foame într-o zi, mănânc. În altă zi vreau să postesc, postesc. Acum, de exemplu, fac postul Crăciunului, pentru că acela este lăsat de Dumnezeu și e foarte bun.
„Cred că eșecurile în dragoste vin atunci când alegem împotriva propriei inimi’
Chiar dacă zâmbetul te însoțește permanent, viața ta nu a fost mereu lapte și miere… Ai trecut prin două căsnicii și tot atâtea divorțuri. Ce nu a mers, ce te-a făcut să alegi din nou statutul de femeie singură?
Cred că eșecurile în dragoste vin atunci când alegem împotriva propriei inimi și împotriva propriului instinct, când ascultăm altceva. Cele două căsătorii ale mele au părut a fi frumoase, dar, de fapt, nu erau frumoase (râde) au părut a fi reușite și nu erau reușite. Nu știu exact din ce cauză, că nu caut să găsesc nici o victimă, nici un călău. Știu că, pentru ca într-o relație ceva să nu meargă, trebuie să fie 50-50% care să accepte c-a greșit, așa că, în viață, eu încep prin a accepta ce-am greșit eu, ca să nu mă poziționez în victimă. Cred că asta este forța pe care eu o am tot timpul ca să mă reinventez ca femeie singură – eu îmi accept statutul de om păcătos, care face erori, care alege cum nu trebuie, care greșește la anumite momente, care se întinde poate mai mult decât a crezut că poate să suporte sau poate să-nțeleagă, și în general când greșim în alegerile inimii este din cauză că avem ascuns undeva un mic orgoliu datorită căruia credem că totul poate fi rezolvat, și de fapt nu este așa.
Am un sfat de dat pentru o fată care se căsătorește. Am s-o rog să iubească 99% din ceea ce reprezintă bărbatul acela și să-i tolereze 1%. Dacă nu-l iubește 99%, să fugă, pentru că-l va găsi odată pe cel pe care-l iubește 99%. Dacă noi, femeile, credem că bărbatul are calități 10% pe care le acceptăm și 90% se va schimba, e cea mai mare greșeală, sau că cele 90% pe care nu le înțelegem le vom tolera e o minciună. Așa că pe propria mea piele am înțeles că nu așa ne înțelegem într-un cuplu. Trebuie să fie 99% perfecțiune, că altfel nu merge.
Deci, două căsătorii, două divorțuri, nicio problemă, mă asum ca femeie singură. E și o vocație de a fi singură, după părerea mea este chiar o vocație religioasă de a fi laic în viața de zi cu zi, e o alegere pe care o fac în fiecare zi, cea de a trăi cast, de a trăi cu capul pe umeri și gândindu-mă că am un copil de crescut și că am o misiune destul de mare. Așa că… femeie singură, dar nu sunt frustrată. Dacă nu mă mai căsătoresc niciodată nu-i nicio problemă, iar dacă mă voi căsători, voi ști de data asta să aleg, cred eu.
Rona Hartner a trecut prin două divorțuri
Cu toate astea, ai face pasul din nou? Ai mai spune o dată DA la Starea Civilă?
Da, aș mai spune, dar nu la Starea Civilă, ci în fața lui Dumnezeu aș spune, pentru că, atunci când spui DA în fața lui Dumnezeu, trebuie să spui din tot sufletul. La catolici, practic, soții se căsătoresc între ei, își dau acest sacrament, nu sunt căsătoriți de biserică, ei își dau această căsătorie. Așa că, da, cea mai frumoasă formă de dragoste e căsătoria. Pentru că atunci când te căsătorești îi spui persoanei respective: „Vreau să îți fiu aproape și la bine, și la rău tot timpul.
Există cineva în viața ta în momentul de față? Dacă nu, cum ar trebui să arate bărbatul pe care să ți-l dorești alături? Fă-ne, așa, un portret-robot!
Ce calități ar trebui să aibă viitorul meu bărbat? Păi, în primul rând, trebuie să-l admir din toate punctele de vedere. Nu pot să fiu cu o persoană pe care n-o admir. Da, trebuie să aibă și calități fizice, dar și o mare deschidere și empatie față de ceilalți. Trebuie neapărat să se preocupe de binele celorlalți, pentru că altfel nu avem ce să discutăm, nu va înțelege niciodată laitmotivul acțiunilor mele, nu va înțelege de unde vine sursa mea în general și nu va înțelege, de asemenea, de ce nu mă plâng și nu sunt victimă niciodată, pentru că a fi victimă nu contează, și despre asta e vorba.
Rona Hartner era mândră de fiica ei, Rita
Rita, fiica ta, este superbă și văd că ți-a moștenit talentul, cântă la chitară electrică. O încurajezi în sensul ăsta? Deși… nu e simplu când ai doi părinți celebri, presiunea de a confirma e mai mare. O sperie chestia asta?
Fata mea are un mare simț artistic, îmi doresc mult să o văd evoluând, să exprime prin artă ceea ce are în sufletul ei. Da, are doi părinți artiști, eu cred că n-are cum să nu aibă partea artistică. Ea combină foarte mult arta și cu psihologia, ea se gândește enorm la multe chestii și nu știu dacă meseria ei principală va fi arta, dar s-a putea să aibă o meserie care să combine arta cu ceva… De exemplu, a vrut să fie hairstilist, a vrut să fie ahitect ș.a.m.d., dar nu se vede trăind într-un birou. Cred, de asemenea, că își dorește să aibă și o expresie artistică, așa că am s-o încurajez tot timpul. Studiază acum chitară bas și dans contemporan. Nu vreau să o oblig să se ducă în zona asta, vreau doar să-i dau moduri de exprimare, pentru că știu ce înseamnă la un copil artist să știe să exprime ceea ce are în suflet.
Știu că acum Rita e cu tatăl ei în Franța, în timp ce pe tine obligațiile profesionale te țin în România. Bănuiesc că nu e simplu să fii mamă de adolescentă… Îți amintește de tine la vârsta ei? Ce relație ai cu fiica ta de 14 ani?
Cu fata mea de 14 ani vorbesc în fiecare zi. Într-adevăr, este aproape de tatăl ei când eu sunt plecată. Am foarte mare încredere în ea, vorbim absolut totul și absolut orice. Nu vreau să ajungă la ea informații trunchiate din lumea asta care totuși n-o duce prea bine, îi spun totul în față, că, uite, așa a fost să fie, să am un pic mai multă experiență. Știu că s-ar putea să vrea să treacă prin toate experiențele mele, dar încerc s-o conving să nu treacă chiar prin toate și să aibă încredere că există și altă cale. Am scris o carte care se numește „Je te donnerai un vrai bonheur și pe care i-o dedic ei, pentru simplul motiv că am scris-o pentru ea. Am simțit că acea carte este un secret pentru ea, o dezvăluire, iar în momentul în care am început să scriu această carte pentru fata mea, totul a venit de la sine. I-am dedicat-o pentru ca ea să poată să înțeleagă prin ce am trecut eu, și sper să învețe multe chestii din experiența mea.
Da, la 14 ani eu o las să fie foarte liberă, ca să fie foarte clar. Cred că, dacă nu își face anumite alegeri, nu face și ea greșelile ei și nu învață și ea, nu poți să trăiești viața în locul copilului tău. Așa că trebuie lăsați copiii să fie puțin mai liberi și să mai aibă și câte-o tristețe din dragoste ș.a.m.d. Dar, în rest, vorbim foarte mult, și asta este foarte liniștitor pentru o mamă care e în străinătate.
„Nu sunt deloc de acord cu părinții care-și expun foarte mult copiii’
Cine este „veriga slabă în relația cu fiica vostră, și anume părintele cel mai permisiv? Spuneai că anul ăsta și-a făcut 4 culori în cap, dar că nu o lași să apară în mediul online, deci i-ai/i-ați impus totuși niște limite… Unde se încheie „prietenia’ și începe relația părinte-copil?
Pentru mine nu este vorba despre permisivitate, ci de a o acompania, pentru ca ea să aibă încredere în ea. Am lăsat-o să-și facă părul în patru culori anul ăsta, fiindcă dacă nu și le face acum va face criză la 50 de ani. O las să-și facă absolut ce stil vestimentar vrea ea, nu-i nicio problemă, în schimb nu are voie să aibă rețea socială pentru simplul motiv că vreau să îi protejez expunerea și vreau neapărat să poată să șteargă la orice oră din telefoanele ei o poză cu care nu se mai identifică, decât să se trezească peste 2-3 ani să zică: „Aoleu, ce-am publicat!.
Nu sunt deloc de acord cu părinții care-și expun foarte mult copiii, deoarece cred că acei copii trăiesc o traumă ciudată și cred tot timpul că, pentru că au fost într-un anumit fel în copilărie – ursuleți de pluș – lumea îi iubește și acum. Mă gândesc la cazul Cleopatra Stratan… Mi se pare că a fost foarte scumpă și drăguță și că tatăl ei a avut, desigur, niște intenții foarte bune, și totuși nu știu dacă e atât de confortabil să te gândești că lumea când vine în sală te percepe ca pe un copilaș care se plimbă cu o valiză. Cred că evoluția ascunsă a copiilor noștri trebuie lăsată acolo unde e ea.
Vreau să facă gafe, să nu fie expusă tot timpul, vreau să își caute stilul, vreau într-o zi să se îmbrace penibil și să nu fie imediat expusă cu toate chestiile astea. Foarte mulți copii de staruri au fost extraordinar de mult expuși în străinătate și apoi cred că le-a fost rușine sau au început să ia decizii ciudate, pe care nu le-au mai asumat după aia. E foarte nasol să stai toată ziua cu ochii soacrei asupra ta și cu oamenii carete judecă online. Pe noi, care suntem adulți, ne afectează deja și nu vreau să mă gândesc cum este afectat un copil de 14 ani dacă este judecat online, de exemplu. Mi se pare foarte agresiv. Așa că de-aia i-am spus: „Stai liniștită! Fă-ți de cap cum vrei tu, trăiește o viață un pic în afara reflectoarelor!.
Ce dorințe avea Rona Hartner, anul trecut
Care sunt planurile tale în viitorul apropiat, atât din punct de vedere profesional, cât și personal? Apropo, ce i-ai cerut lui Moș Crăciun?
Planurile mele în viitorul apropiat sunt să îmi lansez proiectul Ethernity, mi-ar plăcea foarte mult și să am o colaborare cu artiștii de la „Te cunosc de undeva!, pentru că sunt toți extraordinari. Poate sunt din lumi diferite, dar mie-mi plac toți. (râde) Ce i-am cerut eu lui Moș Crăciun? De când am descoperit că la Crăciun se naște Iisus, și nu eu, eu lui Moș Crăciun nu-i mai cer decât un singur lucru – să-L simt pe Iisus cum se naște din nou în lumea asta păcătoasă.
Sursă foto: Arhivă VIVA!