Chef Florin Dumitrescu: "Va trebui să găsesc un desert pentru puştoaica mea"

.

Ei sunt convinşi că le-a fost scris să fie împreună. În plus, cred în miracole, pentru că au avut parte de unul. Ştiu că îi aşteaptă o mare schimbare şi au emoţii. Ştiu că miracolul este… fată. Tocmai ai aflat că peste mai puţin de trei luni Florin Dumitrescu (MasterChef – Pro Tv) va deveni tată.


 

Înainte de a te invita să citeşti in­terviul uneia dintre cele mai sin­cere şi tonice poveşti de dragoste, trebuie să le mulţumim lui Florin şi Cristinei, iubita lui, că au ascuns, nu­mai ei ştiu cum, sar­cina, pentru această şedinţă foto din VIVA! „În sfârşit, acum poate şi Cristi­na să iasă pe stradă cu burtică, abia aşteaptă’, a spus Florin la finalul unei zile lungi, dar deloc stresante. Este un spectacol doar să-i vezi cum se tachi­nează. El îi zâmbeşte ei obraznic după o remarcă picantă, ea îi aruncă o privi­re voit tăioasă, apoi îl sărută pe frunte cu îngăduinţă. A fost poate una dintre puţinele ocazii când lui Florin nu i-a făcut nimeni capul calendar cu întrebări despre reţete.


 

Văd că pentru moment sunteţi foarte relaxaţi. Mă întreb cât va mai dura distracţia.

Cristina: Eu sper să ne ţină mult şi bine! (râde)

Florin: Nu, nu! O să mai dureze câteva luni, până vine puştoaica. Până în ziua în care o să ajungem acasă cu fata şi o să ne întrebăm ce-i de făcut. Până când o să plângă prima oară şi noi o să avem atac de panică.

 

Ce te sperie cel mai tare din ceea ce urmează?

F: Că nu o să mă mai iubească pe mine Cristina, că o s-o iubească mai mult pe fată. Problema e că nu o să fie aşa, s-ar putea să o iubesc eu mai mult pe fată decât pe ea, pentru că cea mică s-ar putea să-mi dea mai multă atenţie mie decât ei. E fata mea!

C: Când am aflat că sunt însărcinată, m-am panicat puţin. A fost ceva ne-prevăzut, un miracol, chiar. Iar Florin era atât de relaxat, mi-a spus „stai liniştită, o să fie bine!’

 

Cum te-a anunţat Cristina că e însărcinată?

F: Eu stăteam în pat, mă jucam pe lap­top. Ţin minte şi acum că mă jucam Fifa Manager 2012. Foarte liniştit eram. Vine Cristina la mine foarte speriată şi-mi spune: „Florin, o să fac un test de sarcină.’ M-a anunţat apoi că e pozitiv. Iar eu i-am spus „Bravo!’ Chiar eram calm, pentru că eu îmi do­resc copii.


 

Care a fost primul lucru care ţi-a trecut prin gând când ai aflat că vei fi tată?

F: „Mission accomplished!’ Ştiam că are nişte complicaţii de sănătate, de aceea primul meu gând a fost acesta… Oricum, nouă ne-a fost scris să fim împreună.

 

La începutul relaţiei cu Cristina i-ai dedicat un desert. Acum, că va deve­ni mamă, e timpul să inventezi altul.

F: O să trebuiască să găsesc un desert pentru puştoaica mea. Trebuie să o las un pic să-şi formeze personalitatea, ca­racterul, gusturile şi, în maximum cinci ani, îi fac desertul. Să vedem cum evo­luează, spre ce fel de muzică, de acti­vităţi se va îndrepta. Sunt curios ce cu­loare vor avea ochii… Momentan nu ştiu nimic. Ştiu doar că va fi perfectă, altceva nu ştiu. Fizic vorbind, o să aibă o faţă foarte, foarte drăguţă, o să am puhoi de golani la uşă peste 16-17 ani. (râde) Acum că am dat drumul la pro­ducţie, mă gândeam că ar fi cazul, ime­diat după, să urmeze şi un băiat.


 

Cristina, tu ce nu ai vrea să moştenească fetiţa de la Florin şi ce ţi-ai dori să preia de la el?

F: Pot să ies să fumez? Vreau să fie o surpriză pentru mine răspunsul ăsta, să citesc când apare revista. (râde)

C: Ce n-aş vrea… Sunt atât de multe! (râde) Glumesc. Cred că nu aş vrea să fie dezordonată, cum e el.

F: Sunt chestii pe care poţi să le spui şi chestii pe care nu poţi să le spui. (râde)

C: Ce mi-ar plăcea să moştenească de la el ar fi caracterul… Florin mi se pare un om foarte bun şi foarte drept, cu coloană vertebrală. Sunt atât de puţini oameni care mai au aşa ceva, mai ales bărbaţii.


 

Tu, Florin, ce ai vrea să moştenească fetiţa de la Cristina şi ce nu ai vrea?

F: Vreau să fie frumoasă precum Cristina, dar nu aş vrea să fie panicoasă, să se sperie din orice, ca mama ei. Asta e singura problemă pe care Cristina trebuie să o depăşească.

 

Se întâmplă să te solicite Cristina în bucătărie în această perioadă? Ştiu că tu nu găteşti acasă deloc.

 F: Putem să fim sinceri? Judecând după poftele pe care le-a avut, am crezut că o să fie băiat, nu fată, pentru că a avut pofte de bărbat libidinos în toată regula. (râde) Ciorbă de burtă, bere, slănină… Ea, care nu a gustat în viaţa ei bere sau ciorbă de burtă. În primă fază, mâncam ciorbă de burtă de cinci ori pe săptămână. Bineînţe-es că nu eu o găteam, nu am unde. Luam zilnic la pachet ciorbă de burtă.


Daca si tu esti fan, uite aici cum se face ciorba de burta reteta traditionala!

 

 

Care crezi că va fi cea mai mare schimbare din viaţa ta după naşterea fetiţei, Florin?

C: Pot să-ţi răspund eu? Pentru prima oară, ar avea sentimentul de acasă. Şi mai e ceva… el e workaholic, el punea întot-deauna jobul înaintea iubirii. Când ne-am cunoscut mi-a zis aşa: „Să ştii că pentru un bucătar, munca lui e pe primul plan şi femeia pe al doilea. Şi dacă poţi să te obişnuieşti cu faptul că eşti pe locul doi, e ok, dacă nu, nu o să ne înţelegem.’ Bine, eu m-am luptat pentru planul întâi şi de multe ori cred că am reuşit. El a încercat să păstreze un echilibru. Sper ca, odată cu copilul, să reuşească să se echilibreze şi mai bine, iar viaţa de familie să fie pe primul loc.


 

Judecând după personalităţile voastre, care dintre voi credeţi că va fi părintele exigent?

C: Eu! (râde) El va fi cel care se va juca cu fetiţa non-stop, pentru că el încă se joacă. (râde) Probabil că eu va trebui să fiu cea care zice „hai, mergeţi la masă, la spălat, la culcare’. Eu voi fi cu organizarea şi va trebui să fiu mai exigentă. Asta în primă fază. Şi apoi probabil că el va deveni mai exigent.

 

Florin, tu munceşti de la 14 ani şi ai renunţat la şcoală de dragul meseriei. Dacă fetiţa ta ţi-ar spune cla 14 ani că de dragul meseriei ar vrea să renunţe la şcoală, ce i-ai spune?


I-aş zice „da’. Sigur „da’. Pentru că, spre deosebire de foarte mulţi copii care au părăsit şcoala şi au rămas pe străzi sau au făcut cine ştie ce tâmpenii, eu am primit educaţie. Am continuat cu ce m-a interesat pe mine. Bucătăria era, să spunem, un început de carieră, dar, pe lângă asta, eu am avut mai multe pasiuni, eram interesat de arhitectură, istorie. Şi de religie, am combinat istoria popoarelor cu istoria religiilor şi am ajuns la o concluzie de-a mea.

 

Dar tu, Cristina, ce i-ai spune copilului? Am sentimentul că ai altă părere despre asta.

C: Îţi dai seama că eu optez pentru studii. (râde) Nu ştiu cum să zic să nu sune prost. (râde)

F: Eu sunt un artist, dar acum îmi cer scuze, eu am văzut lucrurile altfel. Fiecare e liber să zică ce vrea, poţi să spui liniştită orice.

Florin către Cristina: Ai fi surprinsă, iubire, dar tu ştii că am făcut cursuri de manechin?Arătam destul de bine când eram mic, aveam pătrăţele, eram sportiv, aveam şi eu un fizic destul de interesant, stăteau hainele pe mine într-un anumit fel. Am urmat cursuri de modeling, dar nu mi-au plăcut oamenii de acolo. Nu-mi plac oamenii superficiali şi automat am fugit de ei, mi-am văzut de ale mele.

C: Florin e foarte matur. Când l-am cunoscut, m-a păcălit, am crezut că e mult mai în vârstă. Bine, apoi i-am descoperit şi caracterul jucăuş. De multe ori el este mult mai matur decât mine. Viaţa pe care a dus-o şi lucrurile prin care a trecut l-au maturizat, pe când eu, trăind în provincie aveam o doza consistentă de naivitate.

 

Florin, pentru că tuturor celor care am luat parte la shooting ne e foame, povesteşte-ne la final de noul sezon MasterChef.

F: Sezonul acesta sunt foarte mulţi concurenţi care ne-au impresionat, prea mulţi, de fapt. Dacă anul trecut au fost doar vreo trei sau patru la pre-selecţie care într-adevăr ne-au impresionat, acum eu am vreo 8 sau 10 care sunt „wow’. Iar până la MasterChef gătitul era perceput ca o meserie de underground.

C: Nu ştiu dacă ai observat, dar toate domnişoarele care înainte erau foarte mândre de faptul că nu au nicio tigaie în casă au devenit brusc pasionate de gătit. Acum aproape 3 ani, când ne-am cunoscut noi şi l-am prezentat pe Florin prietenelor mele, au ridicat din sprânceană, m-au întrebat „dar prietenul tău e bucătar?’ Adică nu tu vreun actor, scriitor, medic… El era foarte mândru că era bucătar.
F Înainte se râdea de mine ca sunt bucătar. Eu ma bucur că fac parte din proiectul ăsta care a reuşit să schimbe mentalităţi, să aducă un plus de respect meseriei de bucătar. În momentul în care lumea se uită la tine şi zice ce mişto e ce faci, zici mission accomplished.

 

 

Interviu de OANA POPOIAG

Foto D-STUDIO

Stilist ANA NDREI

Machiaj ST LLA BADEA

Coafură CRISTI A TROH NI

Decor oferit de British Gallery şi Librariile Cărtureşti