În această săptămână, se încinge atmosfera la Imperiul Leilor de la ProTV. Un antreprenor îi va face pe investitorii din platou să se lupte cu toate armele disponibile pentru a-l convinge. Așa se ajunge la o sumă record, de 1 milion de euro.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Miercuri, 3 martie 2021, investitorii de la Imperiul Leilor au pus ochii pe un business de succes. Antreprenorul care i-a cucerit cu planul său este în vârstă de 43 de ani și are o viziune clară pentru business-ul său, pe care a reușit să îl dezvolte chiar și în perioadele de criză crâncenă.
‘Fac afaceri de 22 de ani, sunt autodidact, îmi place foarte mult să învăț, cred în educație, mai ales în cea antreprenorială. Am câștigat primii bani în liceu, am fost ospătar. Mă aflu în fața dumneavoastră pentru că sunt dispus să cedez o parte din acțiunile afacerii mele contra sumei de 1 milion de euro’, a declarat omul de afaceri, la întâlnirea cu Dan Șucu, Cristina Bâtlan, Mohammad Murad, Bogdan Micu și Dragoș Petrescu.
Investiție record la Imperiul Leilor: 1 milion de euro
După ce și-a prezentat planul, antreprenorul cu vechime în domeniu a primit niște reacții pozitive, pe care le vom putea urmări la TV mâine seară. ‘Mie mi se pare că ești un om serios, produsul tău e unul de viitor, clar!’, a reacționat unul dintre investitori, după ce a analizat cifra de afaceri, dar și suma pe care concurentul a investit-o deja în business.
‘Eu sunt mai implicat în această discuție, pentru că am făcut afacerea asta în 1995. Mă întorc în tinerețe. A fost prima mea afacere, am și uitat de ea, dar acum mi-ar face mare plăcere să o iau de la capăt împreună cu tine’, a declarat un alt posibil investitor, după ce a fost impresionat de planul omului de afaceri.
Citește și: Actrița Gal Gadot este însărcinată.„Femeia Fantastică’ va deveni mamă a treia oară
Citește și: Dan Șucu s-a enervat pe un concurent, la Imperiul Leilor:„Nu sunt aici pentru scuze’
Cum a decurs negocierea
Spiritele s-au încins rapid în platou, pentru că investitorii au fost toți interesați de acest business. La un moment dat, unul dintre jurați a oferit fabuloasa sumă de un milion de euro. Însă, concurentul nu s-a mulțumit doar cu această sumă și a încercat să obțină și alte avantaje.
Leul care i-a făcut această propunere rămâne ferm pe poziție și îl avertizează pe antreprenorul respectiv că riscă să piardă șansa. ‘Oferta mea e foarte clară: ori o accepți, ori nu!’, i-a spus acestuia. Rămâne de văzut și cum s-a încheiat, de fapt, negocierea.