Ioana Blaj şi Ducu Ion - Primul şi singurul interviu de cuplu

.

Pentru Ioana (27) şi Ducu (33) ultimele 12 luni au fost cu adevărat un carusel de evenimente. Anul trecut pe vremea asta abia începeau să se cunoască, la scurt timp se mutau împreună, iar acum, în primul, şi, zic ei, singurul interviu de cuplu, ne-au mărturisit că aşteaptă un copil.

 


Într-un film pe care l-am văzut de­mult, o fată îl anunţa încântată pe iubitul ei că este însărcinată printr-o întrebare: „Ce poate spune o feme­ie, iar un bărbat niciodată? Replica asta mi-a venit în minte în timp ce îi pri­veam pe Ioana şi pe Ducu atât de apro­piaţi şi de fericiţi în acel carusel care a fost pus în mişcare special pentru ei, într-o zi în care parcul de distracţii era închis publicului. Cu toate că ar prefera să treacă neobservaţi, de când sunt împreună au devenit o ţintă pentru pa­parazzi. Chiar şi la masă, când le luam interviul, Ioana mă întrerupe la un mo­ment dat: „Cred că avem oaspeţi, uită-te pe geam. Din fericire pentru liniştea lor sufletească, când revista va apărea pe piaţă, vor fi în vacanţă pe Riviera Fran­ceză, cu „telefoanele închise, aviz ama­torilor!, aşa cum au punctat. Se vor întoarce însă în scurt timp, pentru că luna aceasta, la TIFF, are loc avanpre­miera filmului „America, venim!, un pas important în cariera de actriţă a Ioanei. Faptul că este însărcinată nu o opreşte câtuşi de puţin din a munci, ba chiar am avut ceva dificultăţi în a stabili şedinţa foto din cauza agendei ei pline de filmări. Sunt o sceptică atunci când vine vorba de concepte precum „sufle­tul-pereche, dar nu ştiu cum să numesc altfel legătura dintre Ducu şi Ioana, după ce am stat de la 10 dimineaţa până la 6 seara în preajma lor. Amândoi pre­feră discreţia, ciocolata şi vacanţele de scuba-diving. Poartă chiar şi acelaşi număr la picior, ceea ce cred că Ducu ar schimba mâine dacă ar putea, căci Ioana apreciază foarte mult gusturile iubitului ei în materie de pantofi şi nu ezită să facă schimb.


 

După o zi cu voi, am rămas cu impre­sia că sunteţi împreună de când lu­mea. De când sunteţi, de fapt?

Ioana: În iulie se împlineşte un an.

 

În câte luni eşti însărcinată, Ioana?

Am 13 săptămâni. Au fost perioade în care am avut greţuri, perioade în care m-am simţit bine, ca orice femeie însărcinată, cred.

 

Tatăl cum se simte?

Ducu: Tatăl se simte foarte fericit, doar că preia de la mama cea însărcinată toată emoţia şi devine tatăl cel însărcinat. Nu ai cum să nu te gândeşti la ce ur­mează, ce-i de făcut, pe toate planurile.

 

De ce îţi e cel mai teamă, Ducu?

Nu am mai avut un copil să îmi dau sea­ma cum este şi atunci mi-e frică de ne­cunoscut. Îmi doresc să fiu un părinte bun, care să îi poată oferi copilului tot ce are nevoie. Când afli că vei deveni tată începi să îţi pui foarte multe întrebări, te gândeşti dacă eşti cu adevărat pregătit. Nu cred că o să fii pregătit niciodată, iar asta nu ţine de vârstă. Nu e ca şi cum la 20 de ani ai fi neapărat mai puţin pregă-tit decât la 30, de exemplu.


 

V-a luat pe nepregătite sarcina?

I: Niciodată nu am programat ce se va întâmpla, toate lucrurile au curs firesc. Noi am pornit legătura dintr-o joacă. El era ieşit dintr-o relaţie, eu ieşită dintr-o relaţie, la început ne vedeam just for fun. Apoi am ajuns să ne petrecem tot timpul împreună, am văzut că lucrurile devin serioase, că începem să ne îndrăgostim. Nici nu ştim exact când ne-am mutat împreună. Aşa a fost şi cu sarcina, nu am programat-o, nu am zis „gata, acum vrem să facem copil.


 

Te-ai gândit unde şi cum vei naşte?

Mi-am dorit să nasc în apă, dar în România nu prea există opţiuni în acest sens. Am ales clinica Wellborn din Bucureşti, ştiu că e o clinică în care dis­creţia e maximă, în care am parte de cei mai buni doctori. Voi naşte cu doamna doctor Deliana Predoi. Îmi doresc să nasc natural, nu prin cezariană.

 

Părinţii voştri cum au reacţionat când au aflat că vor deveni bunici?

I: Nu se poate exprima în cuvinte cum au reacţionat. Mama lui a început să plângă, tatăl lui a rămas blocat. Pe ai mei i-am sunat şi le-am cerut să stea unul lângă celălalt că am să le dau o veste. La fel, au fost foarte fericiţi. Mi-au zis: „Doamne, tu, Ionuţa, tu…


 

Ti-a modificat planurile profesionale faptul că urmează să ai un copil?

Nu am cuvinte să zic cât de bine s-au nimerit lucrurile. Înainte să aflu că sunt însărcinată am fost la un casting pentru un lungmetraj, rol principal. Am stat în probe destul de mult, eu şi o altă actriţă. Regizorul nu ştia pe care dintre noi să o aleagă. La două zile după ce am aflat că sunt însărcinată m-au sunat să îmi spu-nă că nu am luat rolul principal, ci se­cundar. Dar vara trecută am filmat pentru două lungmetraje. „America, ve­nim!, pentru care am filmat şi în New York, are avanpremiera anul acesta la TIFF, iar premiera la Bucureşti, în sep­tembrie. E un film foarte drăguţ, o come­die regizată de Răzvan Săvescu şi pro­dusă de Tudor Giurgiu, care sunt covinsă că va prinde. Şi am mai lucrat la un film produs de Ducu şi regizat de Radu Pot­coavă, care apare în toamnă. Pe platou­rile acelui film ne-am şi cunoscut. Asta se întâmpla anul trecut, la finalul lui mai.


 

Vei continua să lucrezi în următoarea perioadă, Ioana?

În perioada asta filmez pentru produc-ţia la care am luat rolul secundar, mai am 4 zile şi gata. O să predau în conti­nuare actorie la TV & Film Academy. Nu cred că o să stau liniştită. O să merg la concerte, o să plecăm în vacanţă. Uite că m-ai întrebat dacă îmi modifică vreun plan sarcina. Da, e vorba de va­canţa de scuba diving. Voiam să mă apuc şi de kite, acum nu mai pot. (râde) }ie cum îţi modifică planurile, Ducu?


Nu o să se schimbe nimic, la urma ur­mei un copil e o binecuvântare, nu cred că ar trebui să îţi schimbe viaţa cu ceva.

O să vă schimbe viaţa, pentru că Ioanei, iată, îi plac petrecerile.

I: E OK, pot şi fără. (râde)

D: Eu cred că te adaptezi, nu te schimbi. Cred că nu o să mai vrei să te duci la petreceri, pentru că o să ai minunăţia asta acasă şi o să vrei să stai cu ea.

I: Chiar îmi aduc aminte că la prima ecografie, când a văzut ce se întâmplă, a zis „nu pot să cred aşa ceva, e pe bune?


D: I-am auzit inimioara, am văzut cum dă din picioare. Acum i-am văzut nasul. Treci prin tot felul de stări.

 

De ce îţi doreşti fetiţă, Ioana?

I: Eu nu ştiu de ce îmi doresc fetiţă, eu ştiu de ce îşi doreşte Ducu fetiţă. Ca să îl iubească pe el mai mult.

D: Fetele sunt mai gingaşe, mai atente, băieţii sunt mult mai bădărani, mai di­recţi. Desigur, îţi dai seama că orice ar fi va fi o bucurie. Dacă e băiat, îl trimit la karturi, la motociclete, îl fac sportiv.

I: Ai înţeles, da? Deci dacă e băiat se ocupă singur. (râde)

 

Ioana e vegetariană, dar tu, Ducu, văd că ţi-ai comandat carne şi cartofi prăjiţi. Nu a reuşit să te coopteze în cercul celor care mănâncă sănătos?

D: Zilnic încearcă să mă convingă să mănânc mai sănătos, ceea ce nu strică. Eu mănânc toate prostiile, beau multă Cola. Încerc să mă adaptez, îmi dau seama că îmi vrea binele.

I: Nu încerc să îl schimb, încerc să îi arăt care sunt beneficiile şi atunci e alegerea lui dacă vrea să adopte un stil de viaţă mai sănătos. Eu îmi fac datoria, ştii.

D: Relaţia noastră se bazează pe foarte multă comunicare, prin urmare nu există must do-uri, alegerea e a fiecăruia.

 

Din ce motive vă certaţi cel mai des?

D: Nu cred că am avut vreo ceartă reală într-un an de zile.

 

Cum e viaţa cu paparazzi pe urmele voastre, mai ales că voi aţi fost destul de discreţi în relaţiile anterioare?

I: Nu mi-a plăcut niciodată să-mi expun viaţa privată, m-am ferit cât am putut. M-a luat prin surprindere această expu­nere, m-am supărat tare la început, au fost zile în care nu voiam să mai ies din casă din cauza asta. Apoi am realizat că oamenii aceştia oricum vor scrie.

 

De ce nu aţi dat nici măcar un inter­viu de când sunteţi împreună?

I: Acesta e primul şi ultimul. Viaţa pri­vată e bine să fie privată. Probabil te întrebi de ce acum dăm interviu şi vor­bim despre viaţa noastră privată. Ca să calmăm lumea, să înţeleagă care e trea­ba cu noi şi să ne lase în pace. Ti-am zis, nu îmi place să ies în felul acesta în faţă. Mi-ar plăcea să se scrie despre mine pe baza a ceea ce fac, nicidecum unde am ieşit seara trecută sau cum m-am sărutat cu iubitul meu în nu ştiu ce restaurant. Oamenii care se interesează atât de mult de viaţa privată a altora sunt oamenii care nu au o viaţă.

 

Care a fost cel mai mare neadevăr care s-a scris despre voi până acum?

D: Au fost atât de multe… Au apărut la un moment dat zvonuri că noi am înce­put relaţia înainte să ne încheiem relaţiile anterioare, ceea ce nu e adevărat. Am auzit vorbe de genul „vai, cât de re­pede s-au apropiat. E clar că încă nu ieşiseră din fostele relaţii . De ce e clar? Când ni s-au făcut primele poze împre­ună nici nu eram un cuplu. În cazul meu, divorţul a fost unul amiabil, s-a făcut foarte rapid, nu e ca şi cum de a doua zi am şi intrat în altă relaţie.

 

Urmează să vă şi căsătoriţi?

I: Nu am plănuit nimic.

 

Aşa de relaxaţi aţi fost dintotdeauna cu planurile de viitor?

D: Eu asta am „furat din relaţia cu Ioa­na, am învaţat de la ea să las lucrurile să vină, de obicei sunt control freak.

 

Ioana, tu ce ai „furat de la Ducu?

Am învăţat să comunic şi să nu îmi mai fie frică să îmi exprim păreri, de teamă că m-ar putea judeca alţii. Acum nu mai am nicio problemă în acest sens. Ce am furat de la el… bucăţi de cioco­lată. (râde) Nu mâncam ciocolată înainte să îl întâlnesc pe el.

D: Şi acum o mănânci pe a mea. Sau eu o mănânc pe a ta, de fapt. Uite, astea sunt motivele noastre de ciondăneală.

 

Stilist: SILVIA CRISTESCU

Asistent stilist: FLORIN OANCEA Machiaj: DANA ARGEŞAN

Coafură: ROBERT BOTH (Robert Both Studio)

Vestimentaţie şi accesorii Ioana: Moschino, Zara, C&A, Massimo Dutti, H&M, LaChatterie şi garderoba personală Vestimentaţie şi accesorii Ducu: Guess, H&M şi garderoba personală

Fotografiile au fost realizate la Terra Park.

Mulţumim pentru sprijin!