Ioana Ginghină a făcut dezvăluiri despre viitorul ei, dar și dacă își dorește al doilea copil. Actrița e fericită alături de Ruxandra, fiica pe care o are cu Alexandru Papadopol!
După un divort și o separare neașteptată, Ioana Ginghină a investit mai mult timp în ea, în relația pe care o are cu fiica ei. A călătorit vara aceasta și s-a vindecat după rănile seoararăă de Alexandru Papadopol. Spune Da, iubirii, dar nu și unui al doilea copil.
„Contează că am început să investesc în mine, eram acaparată de tot ce înseamnă familie și copil. Acum am și mai mult timp, mai ales când Ruxandra e cu Alexandra. Vara asta m-am distrat mai mult ca în tinerețe, am ieșit cred că aproape zilnic. Nu am stat deloc, nu că m-am plimbat, ieri când a început școala aproape că îmi venea să plâng.
N-am noutăți, deocamdată îmi place să fiu curtată, să primesc mesaje cu inimioare, îmi trăiesc tinerețea. Nu mă bag, nu. Nu am regrete, eu am avut o căsătorie frumoasă, pe final s-a mai stricat, dar acum mă gândesc că așa a fost să fie, probabil mă așteaptă o nouă etapă probabil și mai frumoasă. Am descoperit că bărbații au tot felul de crize, la 30, la 40 de ani.
Eu mi-am asumat, cred că nu voi mai intra prea curând într-o relație. Nu mă mai văd mamă a doua oară, nu-mi mai doresc al doilea copil din cauza faptului că celălalt bărbat n-ar iubi-o pe Ruxi.', a spus Ioana Ginghină, la Agenția Vip.
Ioana Ginghină a mărturisit și cum a reușit să îi explice fetiței sale că tatăl său are pe altcineva. Actrița spune că apelat la ajutorul unui psiholog pentru a gestiona cât mai bine situația.
„Am apelat la un specialist, am dus-o pe fetița mea la psiholog, n-a avut așa repercusiuni cum mă așteptam. Ea trebuie să nu mă vadă pe mine afectată. Nici ce s-a întâmplat nu a fost mare lucru, suntem liberi.', a declarat Ioana Ginghină.