Ioana Ginghină, probleme cu fiica adolescentă. Ce îi cere Ruxandra: „A vrut cercel în buric. Am negociat, că voia în sprânceană"

.

Ioana Ginghină încearcă să își țină fiica departe de tentații. Ruxandra are 15 ani și de când a început să studieze la liceu își uimește mama cu dorințele pe care le are. Fiica actriței a vrut să își pună cercel în buric și ar vrea să se apuce de fumat.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!


Ioana Ginghină încearcă își protejeze fiica așa cum poate și să impună niște reguli stricte. Actrița se teme de ce vede în jur și nu își dorește ca legătura pe care au avut-o până acum să escaladeze într-un sens nedorit.

Fiica Ioanei Ginghină și-a pus cercel în buric și vrea să se apuce de fumat

Ioana Ginghină e uimită de felul în care Ruxandra tratează anumite probleme. Actrița mărturisește că încearcă să impună niște limite în relația cu fiica sa. Ioana Ginghină nu a fumat niciodată și încearcă să îi insufle și Ruxandrei niște principii sănătoase de viață. Asta e marea problemă la părinți. Ideea este că sunt destul de permisivi. Eu n-am ajuns la liga asta cu drogurile, dar fii-mea îmi spune, ‘Care e treabă dacă mă apuc de fumat pentru că… Cutărescu… mama, chiar ea, îi cumpără țigări.


Eu îi spun, ‘Eu n-am fumat niciodată. Te iubesc de nu mai pot. Eu n-am fost niciodată foarte permisivă. Acum, în funcție de vârstă… Uite, a vrut cercel în buric. Am negociat, că voia în sprânceană. Am zis că în buric îl poate ascunde. Ultimul până la 18 ani’, a dezvăluit Ioana Ginghină, la PRO TV, în emisiunea lui Măruță.

De ce încearcă Ioana Ginghină să nu aibă o relație de prietenie cu fiica ei

Ioana Ginghină mărturisește că singura perioadă în care i-a trecut cu vederea fiicei sale anumite lucruri a fost în perioada divorțului, când amândouă treceau printr-o perioadă complicată.Eu nu sunt prietenă. Am avut atunci imediat după divorț o perioadă. N-am să uit în viața mea și acum îi spun. Era la școală un domn care făcea poze și făceai cu poza respectivă cană, ceas, pernă. Eu îi spuneam, de obicei, ‘Îți iei două lucruri. Și atunci că eram cu divorțul, i-am spus, ‘Ia-le, mamă, pe toate. A venit cu o sacoșă.

Eu întotdeauna am susținut că părintele nu trebuie să fie prieten. Adică, trebuie să-i spui tot timpul că, ‘aici în casă e zona safe, unde găsești iubire, înțelegere, dar asta nu înseamnă că trebuie să faci orice. Asta cu negocierea noastră cu fumatul este ultima noastră discuție.


Tot timpul discutăm pe tema asta. Pentru că eu îi văd prietenii, lucrez și cu adolescenți. Și ieri am vorbit. Nu fumează, dar mi-e frică. Cred a încercat. Nu mi-a zis, dar eu sunt sigură. Vorbim de… să-și cumpere țigări, să aibă țigările ei’, a dezvăluit actrița.

Ioana Ginghină: Cum a ieșit din examen și-a luat energizantul, țigara și după aia i-a dat sângele pe nas'

Ioana Ginghină se declară impresionată de o întâmplare trăită chiar când fiica sa susținea examenul la Evaluarea Națională.


„Eram când a dat examen fii-mea. Deci clasa a VIII-a era persoana respectivă. Cum a ieșit din examen și-a luat energizantul, țigara și după aia i-a dat sângele pe nas. Și a zis ea că de la stres. Eu asta o  dau, nu are cu ce să mă combată. Zic, ‘Eu pentru tine mi-aș da viața. Eu iubesc un om, respectiv pe tine, încât aș face orice.

Și atunci chiar și cu o zi dacă îți scurtează viața, mie îmi face fizic rău. Adică, numai gândul că tu faci asta, îmi face mie rău. Eu n-am fumat niciodată, de asta nu înțeleg. Eu am trăit printre actori, se fuma de se rupea între actori’, a mărturisit Ioana Ginghină.


Ioana Ginghină, atentă la anturajul fiicei sale

Vedeta se teme și încearcă să cunoască cât mai bine anturajul fiicei sale. Ioana Ginghină consideră că de fumat la iarbă nu e decât un pas, de aceea încearcă să îi înfrâneze Ruxandrei aceste porniri.  „Eu acum sunt într-o perioadă în care încerc să-i cunosc prietenii. Ce-am cunoscut până acum nu este foarte nasol. Ne-am văzut. Sunt niște fete drăguțe. Am auzit și de tot felul de prietenii din astea. Și de asta mi-e frică și nu vreau să o las să fumeze.


Mie mi se pare că de la fumat la iarbă e un pas. Acum le pot și accesa foarte ușor. Pe vremea noastră nici nu știu dacă fuma cineva. Mă întreabă acuma fii-mea, ‘dacă vrei îți aduc eu mama, că știu pe unul’, a dezvăluit actrița.

Citește și: Cristina Cioran are un nou iubit, după un an și jumătate de la despărțirea de Alex Dobrescu, tatăl fiicei sale: „Am parte de dragoste acum. Am zis că mai bine…’

Citește și: Theo Rose, declarații despre al doilea copil: „Îmi place foarte tare viața de mamă, Sasha e de vină pentru asta. Anghel e un pic mai nerăbdător decât mine’


Citește și: Anamaria Prodan, atac dur către Reghe, după ce Corina Caciuc a născut al doilea fiu: „Să nu îi părăsească și pe aceștia, nu ne interesează ce câți copii face…’ / Impresara s-a logodit cu Ronald Gavril, în Las Vegas

Citește și: Bursucu, momente de coșmar, când fiica lui a avut probleme de sănătate: „Ne-au spus că trei sferturi din inimă e inflamată și că e nasol. A stat o zi și o noapte la terapie intensivă'

Citește și: Ce a făcut CRBL cu banii câștigați la Power Couple: „Am fost, am încasat și am cheltuit. Simplu’. De ce nu ar repeta experiența alături de soția lui, Elena


Ioana Ginghină își ține fiica departe de tentațiile din club

Ioana Ginghină nu își lasă fiica în club și încearcă să o recompenseze altfel. Cele două obișnuiesc să negocieze foarte mult anumite lucruri.  Eu nu o las în club. Cum să fugă de acasă? Că stăm în Dragomirești-Deal, e complicat. La 15 ani, în discotecă și pe mese? Măi urmăresc fete din astea care sunt de vârsta ei și își pun la story cu băutură.

La asta cu clubul nu există negociere. Știi care e chestia? Și asta cu fugitul de acasă și toate lucrurile astea… Ea are nevoie de mine, să o las într-o tabără. Totul e o negociere. Vrea acum în vară două săptămâni în tabără la Cambridge, costă de te rupe. N-are cum singură. Dacă fuge de acasă în club, s-a dus Cambridge-ul’, susține Ioana Ginghină.