Ioana State, victima bullyingului în adolescență: „Sunt un om simplu, crescut la țară. Nu am primit nimic pe tavă, am muncit pentru fiecare reușită a mea"

.

Ioana State te cucerește cu umorul ei și pare o fire dezinvoltă, dar nu a fost totdeauna așa. În adolescență, actrița avea multe complexe și s-a luptat cu bullyingul. Ioana State a devenit cunoscută după ce a participat la iUmor și a făcut senzație cu replicile ei. Acum, alături de Mane Voicu, a participat la cel mai nou sezon Asia Express.

Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!


Deși competiția a fost acerbă, iar unele probe extrem de greu de trecut, Ioana State a luptat în fiecare minut alături de partenerul ei din concurs, Mane Voicu, și nu și-a pierdut cumpătul. Ioana recunoaște că lucrează de la 18 ani, că a trecut prin toate mediile posibile și a lucrat cu fel de fel de oamenii, iar asta a întărit-o foarte mult.

Ioana State s-a luptat cu bullyingul și cu complexele


Ioana State a muncit din greu pentru tot ce a realizat în viață. Nu a trecut prin momente ușoare, dar a mers mai departe. La un moment dat, s-a lovit și de bullying.

„Sunt un om simplu, crescut la țară. Nu am primit nimic pe tavă, am muncit pentru fiecare reușită a mea, pentru fiecare bănuț pe care l-am câștigat. Am început de jos și de la 18 ani, când am intrat în câmpul muncii. Am trecut prin toate mediile posibile de lucru și am lucrat cu fel de fel de oameni. Asta m-a ajutat să mă dezvolt. Nu mi-e rușine cu cine sunt. E mult mai relaxant și sănătos să nu faci eforturi să pari altceva decât ceea ce ești.

Sunt genul extrovert, dar nu am fost dintotdeauna așa. Am fost timidă în adolescență din cauza complexelor pe care le aveam, din cauza bullying-ului. Dar odată ce am crescut și m-am dezvoltat am reușit să câștig încredere în mine, să nu îmi fie teamă de interacțiunea cu oamenii. Tot dragostea pentru oameni m-a făcut să devin din ce în ce mai extrovertită și îmi place asta. Dragostea pentru oameni este și un ingredient foarte important pentru parcursul meu în stand-up comedy', mărturisește Ioana State pentru Fanatik.


Ioana State se visa cântăreață

Ioana State își dorea să cânte și se visa pe scenă, dar a ajuns să facă stand-up. „Sunt puține lucrurile pe care oamenii nu le știu despre mine pentru că sunt un om transparent, îmi place să cânt foarte mult. Visam să fiu pe scenă cântând, nu credeam că voi ajunge să fac stand up. Sunt un om cât se poate de normal, îmi place să ajut oamenii, să vorbesc foarte mult, fix lucruri care se și văd. Mai ales de când sunt expusă publicului’, mai spune ea.


Ce spune Ioana State despre aventura trăită la Asia Express

Chiar dacă experiența trăită în competiția Asia Express nu a fost deloc ușoară, actrița nu și-a dorit niciun moment să renunțe. A închis din ochi și a mers mai departe.

„Nu mi-am dorit niciodată, real, să renunț. Am avut momente grele în etapa a 7-a când am simțit că pur și simplu clachez psihic, că am obosit. Că nu mai am răbdare, că nu mai vreau să fiu acolo. Dar erau momente foarte scurte, imediat mă repliam și îmi dădeam seama că, dacă am rezistat atât, am o dorință mult prea mare de a continua, indiferent de riscuri’, precizează Ioana State.


Citește și: Bianca Comănici a recunoscut că e îndrăgostită de Mario Fresh: „Chiar îmi place mult de el. Acum când am văzut că s-a despărțit, am zis gata, am prins momentul’

Citește și: Raluca Moianu a spus când naște Mara, fiica ei de 19 ani și cum se simte: ‘Este însărcinată în luna a patra și nu are pofte. În primele săptămâni nu s-a simțit prea bine, dar…’ / EXCLUSIV

Citește și: Loredana a dansat pe masă la podcastul lui Mihai Bobonete, după ce a răspuns unei provocări: „Am promis, asta e. Ce nu fac pentru bani?'


Citește și: Cum s-au îmbrăcat mamele cuplului Iancu Sterp – Denisa Coțolan la nunta lor. Soacra mică a purtat o ținută elegantă, iar mama Geta nu și-a putut stăpâni lacrimile

Citește și: Cu ce se ocupă Daniela Crudu în prezent: „După atâția ani de proiecte, am luat o pauză. Copiii mă fac cea mai fericită și îmi place viața asta de familie'


Cum a fost pentru Ioana State să facă echipă cu Mane Voicu

Cu Mane Voicu, colegul ei de la Asia Express, se știe de mulți ani. Astăzi, crede că a făcut cea mai potrivită alegere atunci când l-a ales să îi fie partener în concurs, pentru că s-au completat foarte bine.

„A fost o alegere foarte bună. Noi ne știm da mai mulți ani, știam care e dinamica prieteniei noastre. Știam cât de multe ne permitem, Mane este o fire mai calmă eu una mai agitată. Contrastul dintre noi a fost funny pentru cei de acasă deoarece asta a fost feedback-ul pe care l-am primit. Mane este un om foarte bun și avem o prietenie bazată pe mult respect și sprijin reciproc, chiar dacă ne-am ciondănit de multe ori și asta s-a văzut. Noi ne distram și, în 30 de secunde, uitam orice vorbă aruncată. Ne-am susținut reciproc, ne-am ridicat moralul, când cădea unul celălalt încerca să rămână sus. Așa am reușit să parcurgem atât de mult din competiție’, mai spune Ioana State.