Ionuț Varodi, alias Bucătărașul Lulu, a dat noi detalii despre scandalul cu Mirela Retegan și demisia din Gașca Zurli. Actorul susține că el și colegii săi și-au dat demisia în același timp, a fost o decizie comună a lor, însă au anunțat în momente diferite. Recent, Ionuț Varodi a spus clar că Mirela Retegan este cea care l-a adus în punctul în care singura soluție a fost să își dea demisia.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Gașca Zurli s-a destrămat cu puțin timp înainte să aniverseze 18 ani, după ce trei membri ai trupei și-au dat demisia, iar de vină ar fi chiar fondatoarea, Mirela Retegan. Dintre toți, Ionuț Varodi, alias Bucătărașul Lulu, este cel mai vocal după demisia din Gașca Zurli.
Ionuț Varodi, alias Bucătărașul Lulu, despre demisia din Gașca Zurli
Ionuț Varodi, alias Bucătărașul Lulu, a declarat că el și-a dat demisia din Gașca Zurli din cauza Mirelei Retegan, fără a oferi mai multe detalii despre motivul concret al plecării din trupă. Însă, actorul spune că decizia celor care au părăsit Gașca Zurli a fost comună.
Vero Căliman (35 de ani), adică „Fetița Zurli', Ionuț (Lulu) Varodi, alias „Bucătărașul Lulu', și Răzvan Marin, interpretul personajului Truli, sunt cei trei artiști care au anunțat că au încheiat colaborarea cu proiectul gașca Zurli.
„Nu este datoria noastră să spunem concret ce s-a întâmplat. Din punctul meu de vedere, nu are nicio legătură cu maturizarea și cu trecerea timpului, absolut nicio formă. Cu siguranță ar mai fi mers o perioadă. Faptul că oamenii vor să-și facă o familie nu a fost motivul plecării.
A fost la pachet, noi am mers împreună să ne dăm demisia, doar că am anunțat într-un timp diferit, pentru că fiecare anunță și vorbește despre asta când e pregătit', a spus Ionuț Varodi la Xtra Night Show de la Antena Stars.
Ionuț Varodi, alias Bucătărașul Lulu, a vorbit despre „acțiuni neprietenoase” care l-au convins că singura soluție este demisia.
„Deci, eu aș fi putut continua lejer, dar în urma anumitor acțiuni neprietenoase neapărat, am ajuns la concluzia că singura soluție e demisia. Nici măcar nu avea legătură cu locul de muncă, pentru că mie mi-a plăcut foarte mult locul de muncă. A avut legătură cu un om anume', a mai adăugat acesta.
Ionuț Varodi, replici acide pentru Mirela Retegan
Reamintim faptul că Ionuț Varodi a scris zilele trecute un mesaj extrem de lung cu privire la demisia lui de la Gașca Zurli, unde a vorbit mai multe lucruri, pe care le-a povestit pe larg. A spus clar că urăște victimizarea, făcând referire la Mirela Retegan, însă nu s-a oprit doar aici cu replicile acide și neașteptate.
„Urăsc nedreptatea, manipularea și victimizarea (când nu e cazul). Îmi provoacă scârbă, greață-rău fizic. În ultimele luni am trăit cu două job-uri full time (actor și social media manager) și cu zero timp liber. Lipsa de respect, recunoștință, apreciere mi-au pus capăt. Totul a început să se degradeze, totul din vina EI. Al trimisei Domnului pe pământ. Nu poți să plângi la televizor, radio, podcast și să spui că ești abandonată și că așa am ales noi să facem.
Nu poți, pentru ca te vede Dumnezeu, pe care îl pomenești non-stop, pe unde mergi. Sau karma. Sau legea atracției. Numește-o cum vrei. Dar se întoarce într-o zi.
În ultimele luni, atmosfera de la fostul meu loc de muncă a început să se degradeze, totul din vina EI. Al trimisei Domnului pe pământ. Atât de tare s-a stricat atmosfera din cauza acestui om, încât am ajuns în punctul în care singura soluție a fost demisia! Singura opțiune posibilă. Până în acel punct am fost adus, a dezvăluit Ionuț Varodi, pe contul său de Instagram.