Irinel Columbeanu a povestit, recent, că fiica lui, Irina Columbeanu, s-a angajat la un restaurant italian în Los Angeles și, la 17 ani, își ajută tatăl cu bani. Deși nu are probleme materiale, fiind în grija mamei sale, Irina și-a luat viața în mâini și a ales să câștige propriii bani.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Deși are tot ce-și poate dori o adolescentă, Irina Columbeanu s-a angajat ca ospătăriță, la un restaurant italian din Los Angeles, și își ajută tatăl cu bani. Fiica fostului milionar de la Izvorani locuiește deja de câțiva ani în America , alături de mama ei, Monica Gabor. După divorțul părinților ei, Irina a rămas alături de tatăl ei, iar în 2018 a decis să se mute în SUA, la mama ei.
Irina Columbeanu s-a angajat ca ospătăriță, la un restaurant italian din Los Angeles, și își ajută tatăl cu bani
Așa cum ne-a obișnuit, Irinel Columbeanu își ține fanii la curent cu viața lui personală, chiar dacă acum nu mai filmează de pe domeniul de la Izvorani, ci dintr-un azil sau din casele altora, după ce a pierdut o avere imensă, estimată la peste 150 de milioane de euro. De data asta, fostul milionar s-a confesat din vila lui Tzancă Uraganu, unde a fost guest star la podcastul Fiță cu Adiță.
Irinel Columbeanu a vorbit, printre altele, atât despre modul cum și-a pierdut averea, cât și despre Irinuca, fiica lui și a Monicăi, care a devenit o adolescentă responsabilă, care, după câte spune tatăl ei, a ales să-și câștige singură banii de buzunar, și nu oricum, ci alegând un job extrem de solicitant. Asta în condițiile în care se bucură de o viață de lux în america, alături de mama sa și de Mr. Pink, partenerul milionar al acesteia. Mai mult, după câte spune Irinel Columbeanu, fiica sa îl ajută cu bani.
‘Irinuca și-a luat permisul și conduce un Mercedes GLC, un SUV 4×4, nu așa mare ca cel al domnului Tzancă. Irinuca m-a ajutat cu bani și a învățat și ea să facă bani pe munca ei. S-a angajat la un restaurant italian din Los Angeles, nu știu exact numele, dar nici nu are importanță. Este chelneriță acolo. De asemenea, își dorește să se facă profesoară de limba franceză’, a spus Irinel Columbeanu pentru sursa citată.
Irina i-a trimis bani tatălui său când a aflat că locuiește la azil
Irinel Columbeanu locuiește acum într-un azil de bătrâni și declară că a luat cea mai bună decizie. Cu toate acestea, fostul afacerist nu are suficienti bani pentru a plăti azilul în care locuiește, deoarece pensia sa este de 2000 de lei, în timp ce azilul costă de la 3000 de lei în sus lunar.
Fostul afacerist susține că este liniștit și se simte bine în centrul de bătrâni. După ce a aflat că tatăl său a ajuns la azil, Irina Columbeanu i-a trimis bani fostului milionar. Potrivit Fanatik, Irinuca i-a oferit tatălui ei banii pe care îi adunase în ultima perioadă.
Mai exact, adolescenta de 17 ani i-a trimis suma de 200 de dolari, pentru a-i fi de folos. Irinel Columbeanu ar fi izbucnit în lacrimi după ce a aflat că fiica lui i-a trimis bani. Deși acestia nu au fost suficienți ca Irinel să-și plătească datoriile, fostul milionar a apreciat gestul adolescentei.
Irina Columbeanu locuiește alături de Monica Gabor și sotul acesteia, Mr. Pink, și recent a primit o mașină în valoare de 60.000 de euro. Iubitul vedetei se ocupă să îi plătească studiile Irinei. De asemenea, fiica Monicăi Gabor este pasionată de pictură și a reușit să își vândă tablourile pentru sume mari de bani.