Irina Columbeanu a revenit în România, pentru a-și revedea tatăl, după șase ani petrecuți în America și a vorbit despre viața ei acolo, alături de Monica Gabor și Mr. Pink. Irina Columbeanu, care are 17 ani acum, spune că este foarte fericită în Statele Unite și nu s-ar mai întoarce niciodată să locuiască în România, deși îi lipsește mult tatăl ei.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI GRATIS, AICI!
Irina Columbeanu locuiește în Malibu, cu mama ei și iubitul acesteia, Mr. Pink, și chiar dacă are tot ce își dorește, din punct de vedere financiar, s-a angajat ospătăriță. Spune că iubește viața în America și tot ceea ce îi lipsește din România este tatăl ei.
Cum este viața în America pentru Irina Columbeanu
Fiica lui Irinel Columbeanu a mărturisit că este recunoscătoare pentru tot ce i s-a întâmplat, iar decizia de a se muta a fost una dintre cele mai bune. Irina Columbeanu, în vârstă de 17 ani, a reușit să obțină permisul de conducere în urmă cu un an și să își achiziționeze propria mașină.
De asemenea, fiica Monicăi Gabor și a lui Irinel Columbeanu e foarte implicată în proiectele de la școală și de multe ori a apărut în presa din Malibu datorită realizărilor sale.
„Este de vis! Sunt foarte recunoscătoare și chiar îmi place foarte mult să locuiesc acolo. Merg la școală, conduc, lucrez și învăț', a mărturisit Irina Columbeanu pentru WOWbiz.ro.
Cât despre cea mai valoroasă lecție învățată de la tatăl ei, Irina Columbeanu a mărturisit că a moștenit de la Irinel Columbeanu dorința de a învăța mereu lucruri noi.
„O calitate pe care eu am moștenit-o de la tatăl meu ar fi iubirea pentru învățătură, pentru că el este foarte inteligent. Mereu învață, constant învață lucruri noi și așa am decis și eu să nu mă opresc din a studia și să vreau să mă dezvolt și să acumulez informații noi', a dezvăluit Irina.
În America, Irina Columbeanu este ospătăriță și trăiește prima poveste de dragoste
Deși are tot ce-și poate dori o adolescentă, Irina Columbeanu s-a angajat ca ospătăriță, la un restaurant italian din Los Angeles, și își ajută tatăl cu bani.
Irinel Columbeanu e la curent cu faptul că fiica sa are un iubit, dar nu l-a cunoscut și nici adolescenta nu i-a spus prea multe despre prima ei iubire. Tânărul este de origine franceză și i-a fost Irinei coleg de liceu.
„În curând s-ar putea să devin socru. O să împlinească 18 ani și atunci s-ar putea să fie cerută în căsătorie. Eu știu că are un prieten, dar nu-l cunosc. Cred că este mai rușinoasă din punctul acesta de vedere. Mi-a spus niște nume franțuzești ale unor colegi de-ai ei, care probabil sunt de origine franceză. Mai multe nu știu. Țin legătura și cu Monica, am observat că este destul de cunoscută în America. Nu știu a reușit încă să-și realizeze visul de a deveni actriță de cinema, dar probabil că va reuși, a spus fostul milionar în cadrul emisiunii Xtra Night Show.
Irinel Columbeanu și-a văzut fiica ultima oară în iulie 2023. Atunci se simțea mai bine cu sănătatea și a mers el în America.
„Irina e independentă. Așa și-a dorit ea. Și-a luat singură mașină, are economii și pentru când va ajunge la colegiu și mă ajută financiar. Va lucra în continuare la restaurantul acela italienesc, până va merge la facultate. N-are de ce să-mi fie teamă că lucrează acolo, în America e ceva sigur, nu-i ca-n România. Sunt extrem de mândru de ea’, a spus Irinel Columbeanu.