De ce Irina Fodor prezintă primele ediții din noul sezon Chefi la cuțite și nu Gina Pistol, cum era anunțat: "Față în față cu neprevăzutul"

.

Irina Fodor prezintă noul sezon Chefi la cuțite, deși era anunțată Gina Pistol. Iată că nu este pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește și la Chefi la cuțite! Chiar dacă Gina Pistol anunțase recent că se pregătește pentru noul sezon al show-lui culinar de la Antena 1, Irina Fodor i-a luat locul și de data aceasta. Care este motivul acestei schimbări?

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!


Antena 1 a anunţat un nou sezon Chefi la cuţiţe, însă formula de prezentare a show-ului culinar este una neobişnuită. Cine rămâne în echipă – Gina Pistol, cea care a prezentat multe sezoane ale emisiuniii sau Irina Fodor, care i-a ținut locul cât timp a fost în concediu de maternitate? Ei bine, amândouă iau parte la noul sezon Chefi la cuțite.

De ce prezintă Irina Fodor noul sezon Chefi la cuțite dacă era anunțată Gina Pistol


Gina Pistol anunțase recent că se pregătește pentru noul sezon Chefi la cuțite, dar primele episoade se vor filma fără ea. Motivul: iubita lui Smiley a avut COVID-19, în timpul filmărilor.

„Este prima dată când show-ul are două prezentatoare, o formulă care face cu atât mai special sezonul 10 Chefi la cuţiţe. Irina Fodor prezintă primele ediţii Chefi la cuţiţe, rol pe care l-a preluat atunci când Gina Pistol a fost diagnosticată cu COVID-19, a transmis Antena 1 într-un comunicat.

Gina Pistol a explicat și ea ce s-a întâmplat.

„Mă pregătisem pentru începutul noului sezon al emisiunii culinare, dar am aflat cu două zile înainte că am COVID și astfel nu am putut să particip la filmări.

De aceea Irina a preluat rolul de prezentatoare, iar atunci când m-am însănătoșit, am revenit pe platouri.

Îmi pare rău că am ratat startul sezonului 10, dar, în același timp, pot spune că această formulă nu face decât să adauge acel ingredient aparte, perfect pentru un show aniversar’, a declarat Gina Pistol.


Citește și: David Popovici, ipostază neașteptată în metrou.Cum a fost fotografiat campionul mondial, în București

Citește și: Ce face David Popovici, dublu campion mondial, cu banii câștigați din sport:’I-am strâns și…’

Citește și: Robert Buzescu, fost concurent de la Mireasa, implicat într-un accident rutier.Cum se simte acum, după ce a fost transportat la spital

Irina Fodor, mesaj după ce s-a stabilit că o va înlocui pe Gina Pistol la Chefi la cuțite

Noul sezon Chefi la cuţite este unul aniversar, show-ul marcând 10 ani de la lansarea trio-ului format de Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu şi Florin Dumitrescu. Antena 1 a anunţat că noul sezon va începe în curând, fără a preciza data premierei.


Irina Fodor a povestit și ea cum a primit vestea că trebuie să o înlocuiască pe Gina Pistol la Chefi la cuțite.

„Sezonul 10 Chefi la cuţite ne-a pus faţă în faţă cu neprevăzutul şi, ca de obicei, am funcţionat ca o familie: ne-am ţinut spatele unii altora şi, împreună, am realizat cu succes sezonul aniversar.

Eu nu eram pregătită să fac parte din proiect, dar pentru că în televiziune multe lucruri te pot lua prin surprindere şi trebuie să te adaptezi, asta am făcut şi noi.


Cu o zi înainte de începerea preselecţiilor pentru Chefi la cuţite, echipa de producţie m-a anunţat că Gina nu se simte bine.

Aşa că a doua zi, la prima oră, m-am prezentat pe platoul de filmare. Când Gina s-a însănătoşit, a venit cu forţe proaspete şi i-a ghidat pe Chefi şi pe concurenţi până în finală. 


Pentru mine a fost o bucurie să fac parte dintr-un sezon atât de important şi să cunosc atâţia oameni talentaţi şi pasionaţi până la obsesie de gătit.’, a declarat Irina Fodor.