Irina Margareta Nistor îl consideră pe Ilie Năstase cel mai bun actor și are convingerea că ne poate reprezenta cel mai bine, asta după ce filmul Nasty a avut un succes colosal. Nasty a ajuns nu numai la Cannes, unde a avut o primire specială, dar și la Karlovy Vary.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI
Criticul de film a fost impresionat și de alte producții. Irina Margareta Nistor a trecut recent pe la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary. Aici a vizionat nu mai puțin de 42 de filme, așa că părerile ei sunt pertinente și bine documentate. Acum se pregătește pentru o altă provocare.
Irina Margareta Nistor, cucerită de filmul Nasty
Irina Margareta Nistor se declară impresionată de filmul Nasty și de prestația lui Ilie Năstase, care, în opnia ei, merită să fie luată în seamă.
„Da, cred că actualul cel mai bun din ultima vreme a fost Ilie Năstase, cu filmul Nasty.E făcut de trei regizori. Nasty a ajuns nu numai la Cannes, unde a avut o primire specială, dar și la Karlovy Vary. Deci, cred că el e cel mai bun actor. Și ne poate reprezenta cel mai bine. Mi se pare actorul cel mai izbutit în momentul de faţă. Dar și care ne-a adus și alte beneficii de imagine’, spune Irina Margareta Nistor.
Irina Margareta Nistor a urmărit 42 de producții la Karlovy Vary
Nelipsită de la festivalurile de film, Irina Margareta Nistor a trecut și pe la Karlovy Vary și se declară cucerită de câteva producții.
„Tocmai m-am întors de la Karlovy Vary şi am văzut vreo 42 de filme, printre care, o parte dintre ele mai vin și pe aici (România) și am văzut un film care, inițial, după titlu, am zis că e un film horror, de groază – Monstrul.
Dar noroc că am avut înţelepciunea să mă duc să și vizionez, are și 2 ore jumătate. E absolut remarcabil. Acum pleacă în caravana pe care o face TIFF-ul prin ţară. Realmente trebuie să staţi până la final!’, a declarat Irina Margareta Nistor, făcând referire la producţia japoneză Monster, din 2023, pentru spectacola.ro.
Unde merge acum Irina Margareta Nistor
Irina Margareta Nistor urmează să ajungă acum la Feldioara, un alt festival de gen. Se numește „Filme din dar’, iar producțiile vor fi proiectate pe zidul cetății.
„Dimineaţa, pentru copii, se face la casa de cultură o proiecție care se numește Avioane. Asta deoarece au și ei un aeroport pe lângă Brașov, chiar dacă nu e foarte funcțional momentan.
Sunt foarte multe alte festivaluri ulterior, de filme SF, de filme la București, apoi Râşnov, la Câmpulung. Dar și la Mediaş, unde mergem cu Femeia Bună – un film mut’, a mai spus Irina Margareta Nistor.