Irina Nicolae s-a retras din peisajul autohton și trăiește de câțiva ani la Budapesta împreună cu soţul ei, omul de afaceri Marius Vizer.
Frumoasa brunetă ne recomandă o rețetă lejeră și foarte sănătoasă: lup de mare la cuptor pe pat de roșii cherry și stropit cu vin alb.
Eu folosesc pentru această rețetă peștele lup de mare, dar puteți folosi și dorada sau somon, după preferințe. Se spală peștele bine, pe care îl lăsăm întreg după ce l-am curățat. Îl punem apoi într-o tavă adăugându-i în burtă o crenguță de cimbru sau ierburi de Provence și un cățel de usturoi. Pe lângă pește, în tavă se pun roșiile cherry tăiate în două, capere și măsline negre fără sâmburi. Condimentăm totul cu sare și piper și stropim peștele cu vin alb. Se introduce la cuptor pentru 20-25 de minute la o temperatură de 180-200 grade.'
Cristiana Mitroi
Foto: Andreea Ionascu, Make-up: Traviata Paduraru
Cel mai nou VIDEO
Știrile PRO TV