Modelul Irina Shayk a făcut mărturisiri în premieră, pentru revista British Vogue, despre viața de mamă singură, după după despărțierea de Bradley Cooper. Cei doi şi-au anunţat despărţirea în vara lui 2019, după patru ani de relaţie și împart custodia fiicei lor, Lea, în vârstă de trei ani.
Irina Shayk
experimentează viața de mamă singură după despărțirea de Bradley Cooper și
recunoaște că îi este foarte greu să o crească singură pe fiica lor, Lea de
Seine.
„Cred că în orice relaţie sănătoasă îţi aduci atât cele mai bune părţi, cât şi pe cele mai rele – aşa este natura fiinţei umane. Nu este obligatoriu ca doi oameni grozavi să formeze un cuplu potrivit. Cred că am fost foarte norocoşi că am avut şansa de a experimenta împreună. Viaţa fără B (Bradley Cooper – n.red.) este un teren nou pentru mine, a declarat modelul Victorias Secret.
„Este greu să găseşti un echilibru între a fi mamă singură şi a fi femeie muncitoare, care trebuie să-şi întreţină familia. Credeţi-mă că sunt zile în care mă trezesc şi îmi spun: «Dumnezeule, nu ştiu ce să fac, simt că mă prăbuşesc», a spus Irina.
Shayk a lansat și un avertisment voalat pentru viitorii pretendenți, spunând că nu este genul de femeie care poate fi dusă cu zăhărelul: „Am o personalitate puternică, întotdeauna ştiu ce îmi doresc şi cred că unii bărbaţi sunt speriaţi de acest lucru. Dacă o persoană iese din viaţa mea, atunci chiar dispare din viaţa mea, tai toate legăturile. Cred că unii oameni sunt foarte speriaţi de această atitudine rece. De asemenea, cred că nu mulţi oameni ştiu că sub ea se ascunde o persoană drăguţă şi bună, care plânge în interviuri.
Au existat zvonuri
potrivit cărora Irina Shayk și Bradley Cooper s-au despărțit din cauza unei
presupuse idile între actorul de 44 de ani și Lady Gaga, partenera lui din
filmul „A Star is Born.