Irinel Columbeanu şi-a schimbat look-ul de dragul iubitei. Oana îl însoţeşte la toate evenimentele

.

Irinel Columbeanu şi-a afişat noul look la un eveniment la care a mers însoţit de iubita sa. Oana îi este mereu alături, se pare că au o relaţie foarte apropiată!

Irinel Columbeanu a participat zilele trecute la deschiderea unui hotel din Capitală. Omul de afaceri nu a mers singur, ci alături de Oana, iubita lui cu 40 de ani mai tânără. Afaceristul a surprins atunci când a intrat în încăpere.


Acesta a făcut o schimbare radicală de look, şi-a lăsat barbă şi poartă permanent ochelari. Este posibil ca această transformare să o fi făcut de dragul iubitei sale. Cei doi au stat toată seara împreună, au discutat pe diverse teme, s-au uitat lung la telefonul mobil şi nu au fost foarte sociabili, conform Libertatea. 

Se pare că celor doi îndrăgostiţi le place să petreacă mult timp în doi. Dacă altădată, Irinel Columbeanu purta diverse discuţii cu toţi cunoscuţii, iată că acum a stat ceva mai retras.


Citeşte şi: Andreea Marin a slăbit 20 de kilograme cu o dietă simplă! La ce a renunțat vedeta

Irinel Columbeanu iubeşte din nou după 7 ani de la divorţul de Monica Gabor

Irinel Columbeanu s-a afişat cu Oana, iubita sa cu 40 de ani mai tânără decât el, la petrecerea VIVA!. Ne-a făcut onoare să fie alături de noi la celebrarea de 19 ani a revistei. Toţi au fost curioşi să afle cum s-au cunoscut, cum a început povestea de dragoste. Irinel a povestit pe şleau cum a cucerit-o.

„Eram la un Festival al Modei Europene, iar în acea seară, de 27 de aprilie, eu participam în calitate de spectator și am remarcat-o pe Oana, care defila pe scenă.
Eu am reținut că avea o fustă albă, lungă, și privirea mea s-a oprit la fustă, după care am trecut mai sus, i-am reținut chipul și în acea seară am mai rămas puțin.
După care, fiind în acea seară și aniversarea președintelui Fashion Tv s-a servit și un tort, am stat mai mult, încercând să aflu mai multe amănunte… Am invitat-o inițial și pe fiica mea să meargă, dar a zis că nu vine, era cât pe ce să nu mă duc nici eu. 


A doua zi am făcut o postare pe Facebook-ul eu, intitulată „Modă și criptomonedele. Era un subiect controversat, iar la câteva zile am primit mai multe like-uri, printre care și de la o persoană pe nume Oana. Eu de obicei nu mă uit, dar așa s-a întâmplat atunci. Când am intrat pe profilul ei, am recunoscut că este chiar persoană pe care o căutăm.  Deși nu îmi stă în obicei, dar am considerat că este politicos să îi cer prietenia și după vreo 2 ore am văzut că a acceptat-o, i-am dat un mesaj pe messenger prin care i-am mulțumit, iar apoi am continuat discuția.’, a povestit Irinel Columbeanu, în direct, la TV.


Povestea aceasta de dragoste ne aminteşte de cea trăită cu Monica Gabor, fosta lui soţie. Ştim că atunci când s-au cunoscut, tot industria modei i-a legat. Ea prezenta pentru un anumit designer, la fel cum s-a întâmplat şi cu Oana acum. Afaceristul se pare că a fost cucerit de către frumoasele brunete. Unde mai pui că din punct de vedere fizic cele două seamănă foarte mult. Au aceeaşi nuanţă a părului, sunt înalte şi arată foarte bine.

Foto: Libertatea