Ispita Romeo Vasiloni recunoaște că a fost bătut de Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii, după terminarea filmărilor: ”Am rămas inconștient, am fost amenințat că...”

 Calin Maria Bianca
.

Încă din prima ediție de la Insula Iubirii privirile dintre ispita Romeo și concurentul Răzvan erau extrem de tăioase, asta fiindcă cei doi bărbați se cunosc dinainte de a ajunge pe micile ecrane. Sunt din același oraș, au avut un conflict în trecut, însă nu-și imaginau că vor ajunge amândoi la Insula Iubirii și nici faptul că Romeo avea să se îndrăgostească de iubita lui Răzvan, Ema Oprișan. De aici, se pare că lucrurile au degenerat, ajungând la un scandal puternic.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Ispita Romeo Vasiloni recunoaște că a fost bătut de Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii, după terminarea filmărilor. Relația dintre Ema și Răzvan a fost supusă multor încercări pe parcursul emisiunii Insula Iubirii, cel puțin până la ediția de față, astfel că după ce Răzvan a căzut în capcana Dariei și s-a lăsat sedus de ea, Ema s-a deschis în fața lui Romeo. Mai concret, dacă înainte ca iubitul ei să greșească și să o rănească era reținută în a sta cu el, apoi a ales să petreacă tot timpul doar cu el, până în zorii dimineții.

emma-insula-iubirii5-1emma-insula-iubirii5-1

Citește și: Răzvan Kovacs și Romeo Vasiloni s-au bătut după emisiunea Insula iubirii? Detaliile aflate de Speak: „Răzvan s-a dus cu vreo doi, trei băieți și…”

Citește și: Cine e ispita Romeo Vasiloni de la Insula iubirii, sezonul 7. Face kickboxing și e pasionat de psihologie

Citește și: Cum a reacționat o româncă din Franța, care scluptează în nisip, când i-a întâlnit pe Andra și Cătălin Măruță: „Dacă ar ști băieții mei… Nu-mi vine să cred!”

Citește și: Cine este și cum arată noua iubită a lui Daniel Onoriu: „Mădălina e soția mea”. S-au afișat împreună în mediul online

Ispita Romeo Vasiloni recunoaște că a fost bătut de Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii, după terminarea filmărilor

Imaginile cu Romeo și Ema au ajuns și la Răzvan care a orbit de furie chiar în cadrul emisiunii, explicând că ispita Romeo vrea doar să-i demonstreze că o poate lua pe Ema de lângă el, însă el era convins că nu o să reușească acest lucru. Ce-i drept, din imaginile apărute cu ei acum, Ema este gravidă cu Răzvan, semn că s-au împăcat după terminarea filmărilor. Chiar și așa, Răzvan nu a îngropat securea războiului cu Romeo, așa că nu s-a putut abține și a mers să-l bată, alături de încă câțiva bărbați.

Zvonul a venit de la Speak, care comentează pe larg Insula Iubirii, însă nu era nimic concret până acum, când ispita Romeo Vasiloni a recunoscut faptul că după terminarea filmărilor a fost bătut de Răzvan. Mai mult decât atât, susține că l-a lăsat inconștient, acum având mâna bandajată de la lovituri. Răzvan Kovacs se pare că nu s-a oprit doar la bătaie, ci l-a și amenințat că dacă spune ceva, o să aibă o soartă și mai grea.

„Salutare, oameni buni! Fac și eu acest video cu durere în glas pentru domnul Speak, care mi se pare un om excepțional, extraordinar, nu mai am cuvinte pentru el. Pentru faptul că a avut curajul să spună că acel individ, nu mai dau nume, a năvălit peste mine cu încă câțiva inși. Că nu mai știu, pentru că am rămas inconștient și puteți să vedeți și voi ce mi s-a întâmplat. ', a spus Romeo Vasiloni pe Internet.

Romeo Vasiloni, recunoscător în fața lui Speak pentru că a spus adevărul

Romeo Vasiloni a avut numai cuvinte de mulțumire pentru Speak, care a dezvăluit de curând vestea că el ar fi fost bătut de Răzvan Kovacs. Deși nu avea o confirmare, a dat acest zvon public, moment în care ispita Romeo a recunoscut totul pe larg, arătând inclusiv mâna bandajată.

Dar mă bucur că încă mai există oameni care au curaj să spună pe față exact așa cum este situația, sau cum o văd ei, din punctul lor de vedere. Așa că, încă o dată, domnul Speak și întregii echipe de acolo, vreau să vă mulțumesc pentru că ați avut curajul să spuneți public ceea ce mi s-a întâmplat. Pentru că eu n-am avut curaj să fac asta, deoarece am fost amenințat că, dacă fac asta, o să se repete ceea ce puteți vedea. Ce să zic, mulțumesc din suflet și faceți-vă treaba în continuare la acea emisiune, că, personal, mie îmi place foarte tare. Pa!', a mai declarat Romeo Vasiloni, într-un filmuleț postat pe TikTok. 

Mai este doar o săptămână până când Insula Iubirii o să se termine, însă până atunci Speak mai are de comentat cu diferiți invitați despre ceea ce se întâmplă, reacțiile concurenților, totul natural, cu păreri personale, fără a menaja pe cineva. Nici Răzvan Kovacs, însă nici Romeo Vasiloni nu au scăpat de criticile lui Speak și ale lui Cosmin Natanticu. Cei doi nu au fost de acord cu laudele lui Romeo, acesta lăsând impresia că este un Casanova printre femei. Totul a pornit de la afirmația pe care Romeo a făcut-o în emisiunea de la Antena 1.  „Eu am posibilitatea să am ce femeie vreau eu afară’, a zis Romeo.

„Băi, lasă-mă, unde era Johnny F*tadelo, băi, băiatule! Mie mi se pare că boy-ul ăsta încearcă să fie macho, dar e un bălan, mă, ești nebun? E un bălan!Lipsa asta de respect, tu știi că ai venit cu o o persoană, cu o fată după tine, nu poți să te arunci, să te lingi cu alea, să faci toate schemele alea. Măcar anunță sau zi: iubita mea, vezi că eu am chef să fac asta. Să își asume!, a spus Speak despre Răzvan apoi. De asemenea, Natanticu și-a spus și el părerea despre ispita masculină. „Nu știe să își aleagă cuvintele, nu e foarte deștept. El a vrut să zică, acuma nu vreau să îi țin partea, dar a vrut să spună că afară are libertatea să își aleagă orice femeie. A zis că are libertatea de a se duce și colo, și colo. Dar cum s-a exprimat aici…’.

Acum , în ciuda a ceea ce s-a difuzat pe micile ecrane, și anume faptul că Ema și Răzvan au pus punct relației, au apărut imagini în care se vede clar că ea este gravidă, pe litoralul românesc, alături de Răzvan.

Sursă foto: Tiktok / Instagram

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton