De ce aventuri au avut parte Iulia și Liviu Teodorescu în a doua lună de miere în Dubai: "Fiind un mare amator de adrenalină..."

 Dumba Gabriela
.

Iulia și Liviu Teodorescu au mers în Dubai, într-o a doua lună de miere, însă de această dată au îmbinat utilul cu plăcutul. Au revăzut locurile preferate din Emirate, au vizitat altele noi, și-au luat doza de adrenalină, dar au și filmat un videoclip nou. Cu această ocazie, Iulia a bifat și debutul în fața camerelor de filmat pentru că a apărut în clipul soțului ei.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Aflați pentru a patra oară în Dubai, Liviu și Iulia Teodorescu au marcat o premieră: Liviu a filmat un videoclip în Emirat, iar Iulia a fost prezența feminină din cadru. Cei doi au îmbinat utilul cu plăcutul, pentru că în Dubai există o magie aparte care, așa cum spun cei doi, te face să te simți într-o continuă vacanță indiferent de scopul pentru care te afli acolo.

Foto-1Foto-1

Ce au făcut Iulia și Liviu Teodorescu în Dubai

Liviu, alături de Ionuț Trandafir (regizorul clipului) și Alex Mureșan (directorul de imagine) au întâmpinat prima dificultate chiar înainte de plecarea în Dubai: ce să selecteze ca și locații de filmare dintre zecile de variante, toate extrem de ofertante. A fost o decizie grea, însă au optat să filmeze la The View at the Palm, la Sky Views Dubai (Glass Slide, Observatory, Edge Walk), în Al Qudra Desert by Orient Tours – Sunset camp și la AURA Sky Pool (360⁰).

'De data asta, vizita în Dubai a mers la alt nivel: am filmat videoclipul pentru urmatorul single, „M-ai Mintit”! Am îmbinat utilul cu plăcutul cum s-ar spune, doar că, atunci când mergi în Dubai, „plăcutul” se face simțit în orice. Nu am simțit deloc orele matinale sau faptul că plecam de la hotel dimineața și ne întorceam seara, dormeam câteva ore și a doua zi o luam de la capăt în forță. Primul cadru a fost la The View at The Palm, unde am filmat de la înălțime unele din cele mai tari cadre din clip.

Apoi, am mers la Sky Views Observatory, unde, pe lângă cadrele geniale, m-am bucurat de experiența Sky Edge Walk, am mers pe marginea clădirii, evident asigurat corespunzator cu funii și tot ce trebuie. Eram la o înălțime uriașă, la 220 de metri deasupra Dubaiului, cu o priveliște superbă la picioare. Adrenalina atinge cote maxime, este pur și simplu copleșitoare senzația.

A doua zi am prins răsăritul în deșert. Am ajuns la ora 5:00 în locația stabilită, soarele nu dădea semne să răsară încă. Cei de la Orient Tours Dubai au ridicat un cort special pentru filmare, dotat cu tot ce trebuie, covoare autentice, o masă superbă de lemn la care mai târziu am filmat niște cadre demențiale.

Apoi, alături de Trandafilm, Alex Mureșan și Iulia, am pornit prin deșert să luam cadre cu soarele abia răsărit. Cred că aici s-au filmat cele mai bune cadre. Iulia a purtat o superbă rochie roșie, ca o iluzie a deșertului care poate să seducă și să ademenească un călător însetat de iubire, ca mine.

S-a potrivit perfect cu atmosfera piesei. Seara, am prins apusul la Aura Sky Pool, un Infinity Pool care îți taie respirația și se întinde circular pe toată suprafața clădirii. Practic, am înotat la înălțime, cu Dubaiul la picioare și cu lumina apusului pe fețele noastre', spune Liviu Teodorescu.

Ce a impresionat-o cel mai mult pe soția lui Liviu Teodorescu în Dubai

Iulia și Liviu Teodorescu au îmbinat utilul cu plăcutul în Dubai și, pe lângă filmări și munca pentru noul videoclip, au apucat să revadă locurile preferate din Emirate și să descopere altele noi. Cei doi au mai fost în Dubai și chiar luna de miere și-au petrecut-o aici, în toamna trecută, după nunta lor din vara lui 2021.

'Este a patra oară când merg în Dubai alături de soțul meu, dar de data asta am simțit lucrurile diferit, pentru că eu am fost personajul feminin din următorul lui videoclip. Deși nu am experiență în fața camerelor, Dubaiul e un loc care mă relaxează atât de tare, încât m-am simțit eu însămi, oricât de dificil am crezut ca va fi. Sunt copleșită de locul acesta, de atmosferă, de mâncarea și de amabilitatea oamenilor.

Am filmat în 4 locații și cred că l-am înnebunit pe Liviu cu toate pozele pe care l-am pus să mi le facă, pentru că am vrut să iau cu mine acasă fiecare colțisor din Dubai.

The View at the Palm a fost primul loc de filmare, unde am prins pe cameră peisaje superbe cu Palmierul, care este pur și simplu o minune a ingineriei. O insulă construită de oameni, care s-a umplut de clădiri și de hoteluri în doar câțiva ani.. wow! Apoi, am filmat la Sky Views Observatory, unde beauty shots-urile noastre sper să se ridice la nivelul frumuseții peisajului văzut de la 220 de metri deasupra orasului.

Citește și:Ileana Sterp, însărcinată cu al doilea copil, a cerut ajutorul medicilor:„Am folosit 3 tratamente, fără succes’

Citește și:Preotul Eugen Tănăsescu, după ce a văzut stenogramele în cazul Visarion Alexa:'Părintele a preadesfrânat'

Citește și:Cum s-a afiașat Patrick Mouratoglou cu soția lui, după ce Simona Halep a divorțat de Toni Iuruc

Atunci când Liviu s-a bucurat de experiența Sky Edge Walk, nu am putut să mă uit tot timpul, am frică de înălțime, dar el părea că se simte foarte în largul lui. El fiind un mare amator de adrenalină, în cele câteva priviri pe care le-am putut arunca pe marginea clădirii pe care se plimba, l-am văzut foarte fericit. Evident, siguranța a fost pe primul loc, tocmai de aceea am prins curaj și i-am făcut și lui câteva fotografii …din spatele geamului.

A doua zi, am fost în deșert, unde am prins pe cameră un răsărit superb și m-am simțit ca o prințesa a dunelor de nisip. Seara, am fost la Aura Sky Pool, unde ne-am bucurat de apus și de priveliștea unui oraș superb, plin de zgârie-nori care îți taie pur și simplu respirația. Cred că este cel mai bun clip al lui. Iubesc piesa, iar Dubaiul este cel mai bun loc în care se putea filma acest videoclip.

Atmosfera exotică și imensitatea peisajelor se potrivesc perfect cu piesa. Abia aștept să vedem ce a ieșit, sunt sigură că Trandafilm și Alex Mureșan au surprins totul la cel mai inalt nivel!', completează Iulia.

Iulia și Liviu Teodorescu, shopping și relaxare în Dubai

Și pentru ca experiența să fie completă, Liviu și Iulia Teodorescu au avut parte de o experiență uluitoare a Dubaiului văzut pe apă făcând un tur cu celebrele The Yellow Boats. Cum nu puteau rata fabulosul univers al The Green Planet, cei doi s-au bucurat ca niște copii văzând oposumi, iepuri, lemurieni, papagali și multe alte păsări, reptile și animale.

O sesiune de shopping la Dubai Mall a fost binevenită. Însă și mai binevenită a fost sesiunea de SPA și cina de la Palazzo Versace unde Liviu și Iulia au trăit clipe regale.

'Fiecare experiență în Dubai reușește să o depășească pe cea precedentă. E ceva atât de misterios legat de locul acesta, pentru că, deși am fost a patra oara, m-am simțit ca prima dată.

Când mergem cu mașina prin oraș, nu mă plictisesc, mă uit pe geam la zgârie-nori și mă mir ca un copil. Sper să repetăm experiența cât de curând. De când am revenit acasă mă gândesc la asta', concluzionează Liviu.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton