Iulia Vântur și-a găsit fericirea la celălalt capăt al lumii alături de Salman Khan, superstarul Indiei. Vedeta TV, acum o cântăreață de succes, a luat-o de la zero pe alt continent. Iată ce povestește despre bărbatul iubit și despre viața ei actuală!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Iulia Vântur nu doar că trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de faimosul actor Salman Khan, ci a reușit să puncteze decisiv și din punct de vedere profesional. Frumoasa româncă a devenit în scurt timp un nume cunoscut în India, piesele ei întrunind un număr de vizualizări incredibil de imaginat în showbizul autohton. Cu modestie, artista mărturisește că succesul a luat-o prin surprindere. Mai mult, Iulia Vântur colaborează cu Salman Khan și pe plan profesional, unde se bucură de un succes imens.
Iulia Vântur și Salman Khan, colaborare profesională de succes
Sosită în România de ceva vreme, Iulia Vântur a vorbit, în exclusivitate pentru Click, despre viața ei actuală, despre relația de cuplu, dar și despre planurile de viitor. Recent, carismatica artistă a bifat un succes imens cu două piese aflate pe coloana sonoră a filmului Radhe', unde cap de afiș este chiar Salman Khan.
„Eu cânt două piese de pe coloana sonoră a filmului. Este visul oricărui cântăreț să aibă piese în filme de blockbuster, pentru că acelea au șanse să devină super hituri. Cultura, industria muzicală de la Bollywood funcționează ușor diferit. Filmele indiene se promovează cu ajutorul cântecelor. Succesul unui film depinde foarte mult și de muzica din film. Practic funcționează pe alocuri ca filmele musical, însă actorii nu cânt[ ei înșiși, de cele mai multe ori. De asta există cântăreții, care, la rândul lor, atrag audiență, cu vocile lor”, a mărturisit Iulia pentru sursa citată.
Citește și: Petre Magdin, salvat de soție după ce a fost la un pas de moarte: „Era în căruț, după atacul cerebral”
Cât despre colaborarea cu iubitul ei, Iulia spune că „suntem pe același vibe creativ”. „Nu mi-am imaginat că voi ajunge să cânt și mai ales în India, însă viața aduce provocări, ce se pot transforma în daruri, dacă avem curaj să le primim”, a mai mărturisit ea. De altfel, Iulia a dezvăluit că de la iubitul ei a primit și cele mai prețioase sfaturi: să muncească mult și să fie cea mai bună versiune a ei.
Când urmează să apară un copil în viața ei
Viața ei este una perfectă în acest moment, chiar dacă, în mod sigur, pentru Iulia Vântur (40) nu a fost deloc ușor să se afle în permanență sub „lupa presei”. Relația ei cu Salman Khan (55) a fost îndelung comentată, iar fiecare venire a ei în România, un pretext pentru tabloide să anunța despărțirea de iubitul ei. Iată însă că acest lucru nu s-a întâmplat și, mai mult, cei doi colaborează și pe plan profesional. Iată ce a mărturisit Iulia Vântur când a fost întrebată dacă este fericită:
„Da. Am învățat că fericirea este responsabilitatea mea, depinde doar de mine”.
Întrebată dacă urmează să apară un copil în viața ei și a lui Salman Khan, Iulia a fost ceva mai reținută, dar nu a exclus această posibilitate.
„Când o vrea Dumnezeu”, a mai spus Iulia Vântur pentru Click.
Vedeta a mărturisit, de altfel, că de-a lungul timpului a simțit o presiune constantă, atât din partea apropiaților, cât și din partea familiei în privința întemeierii unei familii.
„După 30 de ani, am simțit această presiune. Inclusiv din partea părinților. Și răspunsul meu a fost: „Mă vreți doar căsătorită sau fericită?. A fost ultima dată când am primit întrebarea când mă căsătoresc. Nu e o prioritate pentru mine, însă consider că un copil este o binecuvântare de la Dumnezeu. Dacă și când va fi să se întâmple… mă voi bucura de acest dar!”, a declarat Iulia Vântur pentru VIVA!