Iulia Vântur se află, pe timp de pandemie, în izolare, într-o casă de vacanță în India, alături de câțiva membri ai familiei și mai mulți prieteni. Vedeta a avut timp în această perioadă să reflecteze și vorbește deschis despre căsătorie și… copii. Ne-a dezvăluit ce planuri are!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Ce s-a schimbat în percepția ta despre tine și despre viață, în general, odată cu această pandemie? Ai făcut vreo schimbare în scara valorilor?
În primele săptămâni am simțit nevoia să intru într-un proces de conștiință, să-mi fac curățenie în suflet și în minte. Sunt izolată, într-o casă, cu prieteni și o parte din familie, dar și cu oameni pe care abia i-am cunoscut. Mă simt ca în casa Big Brother câteodată, e o provocare să locuiești, pentru o perioadă nedeterminată, într-o astfel de situație. Provocările, chiar și de genul acesta, te expun și te ajută să te cunoști mai bine. Acum nu ni se permite să ieșim afară, suntem invitați/forțați să privim cu atenție în interiorul nostru. În timpul acestei experiențe, am realizat că de multe ori îmi irosesc energia pentru lucruri care nu au atât de multă importanță. Cel mai important este să fim sănătoși: fizic, psihic și spiritual. Nu e nimic mai important în viață decât pacea interioară.
Salman Khan cum este? Ce stare de spirit are?
El este mereu activ, creativ, își găsește de lucru în orice situație. Tocmai ce a compus câteva cântece. (râde)
El a avut proiecte profesionale pe care le-a amânat?
Da, a trebuit să oprească filmările pentru următorul lui film și nu numai.
Iulia Vântur: „De la 40 de ani investesc eficient fiecare minut din viața mea”
În iulie vei împlini 40 de ani, bănuiesc că nu te ferești să vorbești despre asta. Ești genul de femeie care-și face planuri referitor la pragurile vârstei? Cum te găsește această vârstă?
Mă gândesc ca la o nouă etapă. De la 20 la 30 de ani am experimentat. De la 30 la 40 am învățat, am evoluat, m-am transformat. Mă gândesc că până la 40 am acumultat, că am discernământ să-mi fac o selecție a lucrurilor cu adevărat importante pentru mine și să mă bucur de ele. De la 40 de ani investesc eficient fiecare minut din viața mea. Viața costă timp!
Citește și: Cum a ajutat-o Salman Khan pe Iulia Vântur în carieră.Starul are mare influenţă la Bollywood
Să știi că publicul din România se așteaptă la noutăți din partea ta pe plan personal… Chiar, ai simțit vreodată presiune din partea celor din jur, privind acest aspect?
După 30 de ani, am simțit această presiune. Inclusiv din partea părinților. Și răspunsul meu a fost: „Mă vreți doar căsătorită sau fericită?. A fost ultima dată când am primit întrebarea când mă căsătoresc. Nu e o prioritate pentru mine, însă consider că un copil este o binecuvântare de la Dumnezeu. Dacă și când va fi să se întâmple… mă voi bucura de acest dar!
Puteți citi interviul integral în numărul de mai al revistei VIVA!
Revista se poate găsi în rețelele: Kaufland, Cora, Metro, Carrefour, Auchan, Inmedio, Nis Petrol, OMV.
Sursa foto: Facebook
Citește și: Mesajul lui Salman Khan pentru Iulia Vântur.Declaraţia publică făcută de star pentru româncă