Ivanka Trump vs Chelsea Clinton

.

În mod absolut spectaculos, Chelsea Clinton (36) și Ivanka Trump (35), fiicele celor doi candidați în cursa finală pentru președinția SUA continuă să fie foarte bune prietene. Asta în timp ce părinții lor se bat în polemici și vorbe dure. Expresia 'conflict de interese' n-a fost nicicând mai potrivită.

 


 

În ciuda faptului că Donald Trump tocmai a numit-o pe Hillary Clinton ‘diavolul’ și a declarat că aceasta s-ar afla în închisoare dacă el ar fi președintele SUA, iar Hillary l-a numit la rândul ei ‘trist, misogin, sexist’, Chelsea a asigurat presa că este în relații foarte bune cu Ivanka, în virtutea unei prietenii începute cu mult înaintea rivalității dintre părinți. Părere pe care o împărtășește și fiica magnatului.

 

Singura măsură pe care au luat-o cele două prietene – care s-au cunoscut acum câțiva ani prin intermediul soților – în perioada campaniei a fost să evite aparițiile publice împreună, pentru a nu crea situații stânjenitoare.


 

Ambele crescute în familii deosebit de puternice și înstărite, ambele căsătorite cu oameni de afaceri abili, Chelsea și Ivanka au personalități totuși diferite. Dacă Ivanka a fost încă de mică încântată de lumina reflectoarelor, devenind apoi model, Chelsea a  fost dintotdeauna extrem de discretă.

 

Părinții săi au încercat să o țină departe de blițuri în cei opt ani în care Bill Clinton a fost președintele Americii. În vreme ce despre viața personală a Ivankăi se știu o sumedenie de lucruri, viața privată a lui Chelsea este învăluită în mister.

 

Râmâne de văzut cum va evolua prietenia dintre cele două după noiembrie 2016, când va fi ales noul președinte SUA.

 

Oana Popoiag, Foto: Hepta