Jennifer Lopez, super sexy la Premiile AMA! La 51 de ani, a lăsat totul la vedere

.

Jennifer Lopez a fost senzația serii la Gala American Music Awards, care a avut loc în weekend la Los Angeles. Artista a făcut furori cu un outfit care nu lăsa prea mult loc imaginației…

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Jennifer Lopez a fost, fără doar și poate, vedeta care a atras toate privirile, dar și admirația fanilor, duminică seară, la Gala American Music Awards (AMA) 2020 care s-a desfășurat în Los Angeles, la Microsoft Theater.


Ceremonia a fost găzduită de actrița și cântăreața Taraji P. Henson, iar toți cei prezenți au respectat cu strictețe regulile de distanțare socială. Participanții care au intrat în clădire au fost testați înainte, iar numărul spectatorilor participanți la gală a fost redus.

Cu toate acestea, celebritățile nu au făcut rabat în privința lookurilor și au purtat outfituri spectaculoase. De departe însă s-a evidențiat Jennifer Lopez, care, la 51 de ani, a făcut super show, într-o ținută extrem de sexy.


Jennifer Lopez – prezență incendiară pe scenă!

Apariția pe scenă a lui Jennifer Lopez a reușit să-i ia prin surprindere pe cei din sală, chiar dacă artista i-a obișnuit deja cu ținutele ei sexy. De data aceasta, JLo a optat pentru un outfit negru, marca LaQuan Smith, care nu a lăsat prea mult loc imaginației. Artista a purtat o costumație care îi lăsa la vedere atât sânii, cât și picioarele, în toată splendoarea, Jennifer Lopez putându-se lăuda, la 51 de ani, cu un trup perfect tonificat.

De altfel, spectaculoasă a fost și apariția prezentatoarei gale, pe parcursul serii Taraji P. Henson, schimbând nu mai puțin de 12 ținute de concepție proprie.


Secretul siluetei lui JLo

Este adevărat că arată artista de 51 de ani ca la maximum 30, însă pentru a fi atât de frumoasă, „Jenny from the block’ face eforturi. Intervine și moștenirea genetică, dar Jennifer nu s-a culcat niciodată pe o ureche și toată viața a făcut sport și a controlat ceea ce mănâncă. Care este secretul ei? Pentru a avea un trup la fel de senzațional precum al lui JLo, trebuie să consumi fructe și legume naturale, cereale, carne, ouă și pește.

Citește și: Andreea Marin povestește totul despre perioada de adolescență a fiicei sale, Violeta: „Nici nu știe ea cât de mult semănăm'/ EXCLUSIV


Citește și: Trei ani fără Stela Popescu! Cum arată acum mormântul regretatei actrițe: „Fiica ei nu prea vine pe aici'

Citește și: Nicolae Botgros a fost externat după o lună! A fost în stare gravă din cauza infecției cu COVID- 19: ‘Va fi monitorizat în continuare la domiciliu’

Citește și: Motivul pentru care Pepe ar fi bătut-o pe Raluca Pascu. Oana Zăvoranu îi ia apărarea fostului soț: ‘Cred că s-a săturat familia și probabil nu-l mai vor’

La micul dejun, artista consumă smoothie cu fructe de pădure, iaurt grecesc, scorțișoară, miere, cuburi de gheață, suc proaspăt de lămâine, dar și o lingură de pudră de proteine. Uneori bea și cafea, dar fără cofeină. Apa este de bază!


La prânz, Jennifer Lopez mănâncă salată de legume (varză kale, de obicei), semințe de dovleac prăjite, suc de lămâine și ulei de măsline extravirgin. Artista mai mănâncă o salată cu somon, broccoli, ardei, dovlecei şi vinete. Nu consumă alimentele procesate, potrivit ciao.ro.

La cină, J-Lo preferă să mănânce în jurul orei 18.30 orez brun, cartofi dulci sau quinoa. Chiar și piept de pui la grătar cu varză de Bruxelles. Ca desert, ea mănâncă fursecuri cu ciocolată, înghețată și nu refuză o felie de tort!

Foto: Hepta, Profimedia