Celebrul actor American Jerry Lewis a încetat din viaţă duminică la vârsta de 91 de ani, Hollywood-ul pierzând astfel unul dintre cele mai mari staruri.
Joseph Levitch s-a născut la Newark, în statutul New Jersey, pe 16 martie 1926 într-o familie artişti, mama lui fiind pianistă, iar tatăl artist de music-hall, astfel încât micul Josph avea să aibă prima apariţie pe o scenă la vârsta de 5 ani.
În 1945 l-a cunoscut pe Dean Martin, iar acesta a fost momentul decisiv în cariera lui. Împreună au început să susţină numere de improvizaţie pentru diverse cluburi din America, printre care şi celebrul Copacabana din New York.
Pentu cei doi a urmat succesul din cinematografie şi apoi televiziune, însă în 1956 celebrul duo avea să se despartă, iar Jerry Lewis a avut parte de o lungă carieră în cinematografie, fiind actor, regizor, producător şi făcându-i pe americani să râdă aşa cum nimeni altcineva nu a mai reuşit.
Vezi si:
Recunoscut pentru generozitatea sa, Jerry Lewis este cel care în 1966 a creat Labor Day Telethon For The Muscular Dystrophy Association.
De-a lungul timpului a fost o adevărată sursă de inspiraţie pentru actorii de comedie de la Hollywood, care acum şi-au exprimat regretele petru dispariţa marelui actor. Jim Carrey a scris despre Jerry Lewis că a fost un geniu adevărat, comicul absolut. „Eu sunt pentru că el a existat'.
Whoopi Goldberg a mărturisit la rândul ei: „Milioane de oameni din lumea întreagă l-au iubit. El a ajutat milioane de copii cu Teledonul. Odihneşte-te în pace!'
Pentru Neil Patrick Harris Jerry Lewis a fost un adevărat model: „Jerry Lewis m-a făcut să râd mai mult decât oricine altcineva. Contribuţia sa adusă cinematografiei este uriaşă.'
„A fost incredibil să-l cunosc şi să râd cu incredibilul Jerry Lewis. El va continua să ne facă să râdem şi pe viitor', a scris Samueul L. Jackson.
Foto: Hepta