Jesica Zamfir a impresionat deopotrivă pe cei din platou, cât și pe telespectatori, cu talentul ei culinar. A trăit o mare bucurie în momentul în care a câștigat competiția Masterchef, în sezonul 4. Cu toate acestea, dramele din viața personală au marcat-o.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI
Are doi copilași adorabili, cu care se mândrește. Din păcate însă, unul dintre ei suferă de o boală gravă, care afectează numeroase persoane din întreaga lume. Primele manifestări ale acestei afecțiuni au apărut după ce băiețelul ei a împlinit vârsta de doi ani.
Jesica Zamfir, despre boala fiului ei
Abia aștepta să devină mamă. S-a bucurat nespus când Sergiu a venit pe lume, dar apoi a urmat o lovitură greu de suportat pentru un părinte. Când medicii i-au spus că micuțul suferă de autism, câștigătoarea Masterchef nici nu a vrut să audă de un asemenea diagnostic cumplit!
„Când am aflat diagnosticul lui Sergiu am simțit cum mi se prăbușește toată lumea aia minunată pe care o pregătisem atât de în detaliu pentru el. Abia după opt ani am putut să pronunț cuvântul autism.
Am observat pe la doi ani că e diferit puțin în comparație cu ceilalți copii de vârsta lui. Aveam o temere pe care o țineam bine ascunsă de frică. Apoi la grădiniță pe la trei ani și jumătate am început ușor, ușor să investighez.
Citește și: Cum arată și cu ce se ocupă acum Jesica Zamfir de la MasterChef
Citește și: Anca Ciota și-a botezat fiul. Cine au fost nașii, dar și moșii de botez: „Minunea s-a întâmplat'
Primul diagnostic dat de medici m-a pus la pământ. Nu am vrut să mai aud de doctori. În mintea mea era un diagnostic extrem de exagerat și credeam că o să treacă cumva odată cu vârsta.
După șase luni am revenit la medic, doamna mi-a spus că așa fac majoritatea mamelor, refuză să creadă, iar apoi revin căutând ajutor', a declarat câștigătoarea MasterChef România, sezonul 4, pentru click.ro.
Sergiu învață la o școală obișnuită, de stat
Câștigătoarea Masterchef visa ca fiul ei să devină un actor faimos, să cânte la pian și să facă sport. Își mai dorea și ca Sergiu să aibă o fire sociabilă și cei din jurul lui să îl iubească. Jesica Zamfir este foarte mândră de fiul ei.
Băiatul face constant terapie și a făcut niște eforturi colosale să se adapteze și să se integreze printre cei din jurul său. Acum este elev în clasa a IV-a și studiază la o școală normală de stat, conform sursei citate anterior.
Sursă foto: Facebook