Jurnalista Sonia Simionov a transmis chiar din Kiev, zona de război. Imagini neașteptate cu fosta concurentă de la America Express, care a filmat alături de colegii de breaslă chiar într-unul dintre cele mai periculoase locuri de când s-a declanșat războiul dintre Rusia și Ucraina. Meseria și pasiunea pentru ceea ce face au fost mult mai puternice decât frica, astfel că nu a ezitat atunci când a făcut o transmisiune live de la summit-ul, unde s-au întâlnit liderii lumii, pentru prima dată de când Ucraina s-a transformat într-un câmp de luptă.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Sonia Simionov este una dintre jurnalistele care nu spun nu provocărilor pe plan profesional. De-a lungul anilor, a dat dovadă de curaj, determinare și perseverență, obișnuindu-se cu situațiile limită, după ce a întâmpinat des astfel de momente. Ce-i drept, toate aceste calități s-au putut vedea și pe micile ecrane în cadrul show-ului America Express, unde a participat.
Citește și: Cine este Sonia Simionov de la America Express 2023. Este campioană națională la biliard
Citește și: Cine este Sânziana Negru de la America Express 2023. În trecut a avut o relație cu Smiley
Jurnalista Sonia Simionov a transmis chiar din Kiev, zona de război
Sonia Simionov a făcut echipă la America Express cu Iuliana Pepene, astfel că cele două foste concurente au intrat în atenția tuturor prin spiritul competitiv, dar și fiindcă nu se tem de nimic și înfruntă tot ceea ce le stă în cale. Ce-i drept, când vine vorba despre Sonia Simionov, nu este de mirare acest lucru, asta fiindcă înainte de a pleca în acest show TV a fost pe câmpul de luptă din Ucraina. Da! Alături de colegii de breaslă, aceasta a făcut o serie de transmisiuni live și ținea pe oameni la curent cu tot ce se întâmplă în locuri în care nimeni nu și-ar fi dorit să se afle.
Imagini neașteptate cu fosta concurentă de la America Express
Mai concret, pentru cei care nu au văzut-o pe micile ecrane, Sonia Simionov și colegul ei, Gabriel Crișan, au format singura echipă de jurnaliști din România, acreditată în ceea ce privește unul dintre cele mai importante evenimente de când a izbucnit războiul, și anume summit-ul de la Kiev, unde s-au întâlnit liderii lumii, pentru prima dată de când a izbucnit războiul în Ucraina. Încă de pe atunci a dat dovadă de mare curaj, astfel că acum continuă să surprindă telespectatorii cu abilitățile și curajul ei.
Sonia Simionov e campioană națională la biliard
Ei bine, pe lângă cariera sa în domeniul jurnalismului, unde se dedică trup și suflet din câte se poate observa, Sonia Simionov are un șir de realizări sportive. În 1997, a fost campioană la înot la categoria juniori, iar între anii 1998-1999 a câștigat medalii de aur și argint la diverse competiții internaționale. Nu e de mirare pentru cât de bine s-a descurcat alături de Iuliana Pepene la America Express 2023. Sportul a fost mare ei pasiune fără doar și poate, astfel că pe lângă cele menționate mai sus, a făcut parte și din echipa de baschet a liceului, dar a practicat și tenisul de câmp vreme de trei ani, și a obținut Cupa presei la Tir.
Sonia Simionov și Iuliana Pepene au fost eliminate de la America Express
Sonia Simionov și Iuliana Pepene au fost eliminate de la America Express. În cursa pentru ultima șansă difuzată miercuri, 22 noiembrie, la Antena 1, s-au întrecut trei echipe. E vorba despre Romică și Cătălin Țociu, Alexia și Aris Eram și Sonia Simionov și Iuliana Pepene. Cele din urmă au părăsit concursul, ajungând ultimele la Irina Fodor, veste ce i-a luat prin surprindere și pe ceilalți concurenți, știind cât de competitive sunt.
„Pe mine nu m-a impactat vestea cât m-au impactat privirile celorlalți, care nu se așteptau’, a spus Iuliana Pepene.
„Noi ne-am bucurat, ne-a plăcut. N-am fost tristă! Am avut un strop, așa, de dezamăgire, pentru că știu că mai aveam multe de arătat în concursul ăsta și o mare de bucurie că o să ajung acasă. Îmi e dor de casă!’, a adăugat Iuliana Pepene.
Și Sonia Simionov a susținut un discurs emoționant, lăsând de înțeles că și-ar mai fi dorit să rămână în concurs.
„Nu e un moment de bucurie, dar niciun moment de tristețe. Mergem acasă, eu o să mă duc la restaurantul meu preferat, o să aleg un homar viu și o să cer să mi se facă fript, așa cum îmi place mie cel mai mult. Mie îmi pare rău doar pentru că sunt convinsă că mai aveam lucruri de demonstrat amândouă’, a spus și Sonia Simionov.
Sursă foto: Facebook / Instagram